ICCJ. Decizia nr. 5744/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5744/2010
Dosar nr. 10445/2/2009
Şedinţa publică de la 21 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta I.A.A., în contradictoriu cu pârâta A.N.O.F.M. a solicitat anularea ordinului din 24 aprilie 2009 emis de pârâtă şi reintegrarea în funcţia de director executiv al A.J.O.F.M. Giurgiu.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că prin ordinul a cărei anulare o solicită s-a dispus eliberarea din funcţia de director executiv al A.J.O.F.M. Giurgiu, în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009, în condiţiile în care prin Decizia Curţii Constituţionale din 7 octombrie 2009 această ordonanţă a fost declarată neconstituţională.
Arată reclamanta că în cauză nu se poate reţine incidenţa O.U.G. nr. 105/2009, întrucât aceasta preia în tot dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009 declarată neconstituţională.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, arătând că reclamanta nu a îndeplinit procedura plângerii prealabile şi, s–a adresat direct instanţei de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1559 din 30 martie 2010, a respins excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile şi a admis acţiunea reclamantului, dispunând anularea ordinul din 24 aprilie 2009 emis de pârâtă şi reintegrarea reclamantei în funcţia publică deţinută anterior emiterii ordinului contestat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârâtă este neîntemeiată, reclamanta făcând dovada că s-a adresat pârâtei cu plângerea înregistrată din 30 octombrie 2009, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, Curtea reţine că actul administrativ contestat a fost emis pentru executarea art. 3 alin. (1) şi alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, astfel cum reiese din preambulul acestuia.
Împrejurarea că ulterior emiterii acestui ordin şi în perioada de preaviz prevăzută în cuprinsul acestuia reclamanta a fost numită în funcţia de director coordonator adjunct al Direcţiei Economice din cadrul A.M.O.F.M. potrivit ordinului nr. 1148/2009 reţine instanţa nu are relevanţă asupra legalităţii ordinului contestat, din perspectiva anterior menţionată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs A.N.O.F.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod eronat instanţa de fond a respins ca neîntemeiată excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată, întrucât intimata-reclamantă a introdus cerere de chemare în judecată înainte de împlinirea termenului reglementat expres de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a susţinut că sentinţa atacată a fost dată cu interpretarea greşită a actului administrativ dedus judecăţii precum şi cu încălcarea dispoziţiilor exprese ale reglementărilor incidente în materia funcţiei publice şi funcţionarilor publici, aflată în vigoare la data pronunţării hotărârii .
În situaţia intimatei-reclamante, reducerea postului a fost determinată de desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv al A.J.O.F.M. Giurgiu, în temeiul prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 şi ale art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, avându-se în vedere necesitatea eficientizării activităţii instituţiilor publice şi a îmbunătăţirii actului managerial în condiţiile reducerii cheltuielilor bugetare, iar eliberarea din funcţia publică deţinută urma să intervină potrivit prevederilor art. III alin. (11) din O.U.G. invocată, coroborate cu cele ale art. 99 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din legea menţionată.
Recurenta a mai susţinut, că ordinul preşedintelui A.N.O.F.M. nr. 221/2009 contestat de intimata reclamantă nu a mai produs efecte juridice faţă de aceasta ca urmare a modificării în temeiul Ordinului Preşedintelui A.N.O.F.M. din 22 mai 2009 a raportului de serviciu stabilit de intimata – reclamantă cu recurenta.
Întrucât în perioada de preaviz raportul de serviciu al reclamantei a fost modificat, în mod eronat instanţa de fond a reţinut că intimata-reclamantă a fost eliberată din funcţia publică, în temeiul Ordinului A.N.O.F.M. nr. 221 din 24 aprilie 2009.
Conchizând, recurenta a susţinut că Ordinul Preşedintelui A.N.O.F.M. nr. 221 din 24 aprilie 2009, emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, pentru perioada în care acesta a produs efecte juridice, nu poate fi apreciat ca nelegal.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin ordinul din 24 aprilie 2009, emis de autoritatea pârâtă, intimata-reclamantă, a fost eliberată din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al A.J.O.F.M. Giurgiu.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b) şi alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, precum şi art. 22 alin. (3) din Legea nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea A.N.O.F.M., cu modificările şi completările ulterioare.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionalitate a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională, a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimata-reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 554/2004.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională prin decizia din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatei-reclamante din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Înalta Curte constată că actul şi măsura adoptată în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi, în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.O.F.M. împotriva sentinţei civile nr. 1559 din 30 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 decembrie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 5743/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5745/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
