ICCJ. Decizia nr. 5745/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5745/2010
Dosar nr. 12181/2/2009
Şedinţa publică de la 21 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul P.C.F. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, solicitând anularea actului administrativ emis de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti din 03 iulie 2009 şi repararea pagubei suferite prin aplicarea acestui act administrativ, în sensul de a obliga pârâtul la plata sporului de 50% de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi după luna iunie 2009, când a fost sistat conform actului administrativ a cărui anularea se cere.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că prin sentinţa civilă nr. 401/CM pronunţată la 30 aprilie 2008 de Tribunalul Argeş, irevocabilă prin respingerea recursului, pârâtul a fost obligat să-i plătească drepturile salariale reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% începând cu luna aprilie 2005 şi în continuare.
Prin actul administrativ atacat s-a dispus suspendarea plăţii dreptului salarial de 50% reprezentând spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică începând cu 10 iulie 2009.
Prin întâmpinarea formulată la data de 13 mai 2010, pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii arătând că adresa nu constituie un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2357 din 18 mai 2010, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul P.C.F., dispunând anularea adresei emisă de pârât.
Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la plata sporului de 50%, de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi ulterior lunii iunie 2009.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că plata eşalonată nu poate să privească salariile ce ar fi plătite în prezent şi în viitor fără sporul de 50% întrucât aceste sume nu sunt restante şi nici cuprinse în cele vizate de O.G. nr. 71/2009.
S-a mai reţinut că adresa este nelegală, prejudiciul reclamanţilor ce aveau o speranţă legitimă cu privire la valoarea patrimonială pe care urmau să o primească fiind evident.
Cât priveşte cererea de obligarea la plata sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, aceasta este inadmisibilă, întrucât acest spor a fost consfinţit prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, precum şi prin ordinul iniţial de salarizare, titluri ce pot fi puse în executare.
Împotriva acestei sentinţei considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Ministerul Justiţiei.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că adresa din 3 iulie 2009, a cărei anulare s-a solicitat nu constituie un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite în sarcina celorlalţi ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese.
Pe fondul cauzei, s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că este vorba de o diminuare a drepturilor salariale, întrucât în speţă, nu este vorba de acest lucru ci, doar de executarea unor hotărâri judecătoreşti care se va realiza potrivit eşalonării prevăzută de O.U.G. nr. 71/2009.
Faptul că în cauză nu este vorba de o vătămare a drepturilor reclamanţilor, rezultă şi din aceea că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică va fi acordat în temeiul noului act normativ, în cuantumul prevăzut de acesta, categoriilor profesionale enumerate de lege.
Referitor la problema retroactivităţii, recurentul a susţinut că aceasta nu poate fi pusă, în discuţie, pentru că, pe de o parte, adresa nu produce nici un efect în afara celui de informare a destinatarilor săi şi, pe de altă parte, pentru că se referă la efectele OUG nr. 71/2009 care nu retroactivează.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În cauza de faţă, nu poate fi primită critica recurentului în sensul negării caracterului de act administrativ a adresei solicitate a fi anulate.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În mod evident, adresa în discuţie adoptă o măsură prin care se modifică un element esenţial al raporturilor de serviciu existente între reclamanţi şi stat: mai precis, este vorba de modificarea cuantumului salariului cuvenit pentru activitatea prestată în luna iunie 2009.
În plus, măsura supusă analizei în cauza de faţă a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G. nr. 71/2009, dar şi a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului privitoare la lipsa justificării de către intimaţii-reclamanţi a unui drept sau interes legitim, sau la lipsa caracterului retroactiv al actului administrativ atacat, instanţa de recurs le va respinge ca neîntemeiate, reţinând că instanţa de fond a apreciat în mod corect că adresa contestată are caracter retroactiv şi contravine dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, reclamanţii fiind vătămaţi în dreptul lor la plata salariului.
Aprecierile instanţei de fond sunt temeinice şi legale, întrucât O.U.G. nr. 71/2009 are ca obiect reglementarea procedurii de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, or este evident faptul că în speţă hotărârile judecătoreşti de acordare a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligaţia de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanţilor în sensul prevederilor ordonanţei de urgenţă, ci un drept al reclamanţilor la acordarea sporului respectiv.
Este necontestat caracterul retroactiv al adresei din 3 iulie 2009 faţă de emiterea acesteia în cursul lunii iulie şi dispunerea prin conţinutul acesteia a suspendării la data de 01 iunie 2009, a plăţii sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanţilor aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.
În acelaşi sens, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege şi în privinţa actului administrativ cu caracter normativ ce formează obiectul cauzei, adresa din 3 iulie 2009 trebuia să fie elaborată şi emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, care consacră principiul neretroactivităţii, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecăţii.
Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 10 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actului contestat, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al actului administrativ dedus judecăţii.
Înalta Curte apreciază că prin emiterea adresei din 3 iulie 2009 cu nesocotirea principiului neretroactivităţii se aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi care a fost consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O., atâta timp cât certitudinea reclamanţilor cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că, prin emiterea actului administrativ în cauză cu încălcarea principiului retroactivităţii şi a principiului securităţii raporturilor juridice, autoritatea pârâtă a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanţilor de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârşitul lunii iunie.
Concluzionând, Înalta Curte, constată că instanţa de fond a dat o corectă dezlegare pricinii, motiv pentru care în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârât ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 2357 din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 decembrie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 5744/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5746/2010. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
