ICCJ. Decizia nr. 5750/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5750/2010
Dosar nr. 4291/1/2010
Şedinţa publică de la 21 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul L.M.C.P. a chemat în judecată pârâta A.N.S.V.S.A., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- anularea ordinului din 23 aprilie 2009 al pârâtei prin care s-a dispus desfiinţarea funcţiei de director executiv al D.S.V.A.S. Hunedoara şi eliberarea reclamantului din funcţie;
- reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului şi obligarea pârâtei la achitarea către reclamant a diferenţei între salariile indexate, majorate şi recalculate cu celelalte drepturi ce le-ar fi realizat în funcţia publică de director executiv al D.S.V.S.A. Hunedoara şi cele realizate în funcţia de conducere de şef serviciu Sănătate Animală în perioada 23 mai 2009-26 august 2009.
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca rămasă fără obiect, având în vedere că anterior eliberării sale din funcţie reclamantul a solicitat mutarea definitivă începând cu 23 mai 2009 în funcţia de Şef Birou Sănătate Animală în cadrul aceleiaşi direcţii.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 74/F/CA din 16 martie 2010, a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea ordinului din 23 aprilie 2009, emis de pârâtă şi reintegrarea acesteia în funcţia publică de conducere – director executiv al D.S.V.S.A. Hunedoara.
Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului diferenţa între salariile indexate, majorate şi recalculate cu celelalte drepturi ce le-or fi realizat în funcţia publică de director executiv al D.S.V.S.A. Hunedoara şi cele realizate în funcţia de conducere de şef serviciu Sănătate Animală în perioada 23 mai 2009 – 26 august 2009.
De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantului 2.500 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie.
Totodată, Curtea a observat că, prin dispoziţiile sale, O.U.G. nr. 37/2009 exprimă o tendinţă de politizare a structurilor guvernamentale din unităţile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul judeţelor, şi pune în discuţie regimul constituţional şi legal actual al funcţiei publice.
Instanţa reţine că întrucât O.U.G. nr. 37/2009, a fost declarată neconstituţională, efectele Deciziei Curţii Constituţionale se extind şi asupra litigiilor aflate pe rolul instanţelor,acesta fiind motivul pentru care s-a respins ca inadmisibilă excepţia cu care a fost sesizată în cauză Curtea Constituţională.
Prin cele hotărâte de Curtea Constituţională ordinul din 23 aprilie 2009, este lipsit de fundament legal, motiv pentru care acesta va fi anulat în întregime, atât în ce priveşte desfiinţarea funcţiei publice de conducere, cât şi cu privire la încetarea raporturilor de serviciu,acordarea preavizului şi eliberarea din funcţie a reclamantului.
Împotriva acestei sentinţei considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta A.N.S.V.S.A.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că a procedat conform normelor legale în vigoare la acel moment respectiv conform O.U.G. nr. 37/2009, care în Anexa la O.U.G. nr. 37/2009 cuprinde lista serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ - teritoriale, la lit. l) pct. 1, fiind menţionate direcţiile sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
S-a mai susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că „modificarea raportului de serviciu al reclamantului prin numire pe funcţia publică de conducere şef serviciu Sănătate Animală (….) nu constituie o alegere liberă a reclamantului”, întrucât aşa cum rezultă din adresa din 2 iunie 2009 a D.S.V.S.A. numirea s-a făcut în urma opţiunii manifestată de acesta prin adresa din 22 mai 2009.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
În litigiul care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamantul-intimat a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocându-se şi neconstituţionalitatea ordonanţei care a stat la baza adoptării actului administrativ.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională, a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 şi implicit această ordonanţă, precum şi O.U.G. nr. 105/2009.
În consecinţă în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004 efectele acestei decizii se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009.
Eliberarea reclamantului dintr-o funcţie publică în alte situaţii decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 şi 20 din Constituţia României.
În ceea ce priveşte ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009, ca urmare a faptului că funcţia deţinută de reclamant a fost şi rămâne desfiinţată;
Înalta Curte arată că legea de aprobare a acestei Ordonanţe a fost constatată prin decizia nr. 1257/2009 ca neconstituţională, iar analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat O.U.G., corpul legii fiind reprezentat de înseşi dispoziţiile ordonanţei.
Înalta Curte arată că actele şi măsurile adoptate în baza acestei O.U.G. sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
În ceea ce priveşte opţiunea reclamantului de a fi trecut într-o altă funcţie publică se constată că acceptul reclamantului a fost impus de desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv adjunct în baza O.U.G. nr. 37/2009, adică printr-un act normativ adoptat cu nesocotirea normelor Constituţionale, context în care acceptul este lipsit de relevanţă.
Acceptarea funcţiei a fost determinată de măsura dispusă prin art. 4 al ordinului de eliberare din funcţie, în sensul că poate opta pentru numirea într-o funcţie publică vacantă.
Enunţul de mai sus se întemeiază pe conţinutul adresei, care demonstrează că reclamantul a acceptat funcţia propusă, la data respectivă neavând o altă posibilitate de a continua raportul de funcţie.
În ceea ce priveşte desfiinţarea funcţiei deţinută de reclamant, arătăm că potrivit celor două decizii ale Curţii Constituţionale măsura contravine constituţiei.
De asemenea C.E.D.O., a arătat că principiul preeminenţei dreptului şi noţiunea de proces echitabil consacrate de art. 6 din Convenţie se opun oricărei ingerinţe a puterii legislative în administrarea justiţiei, în scopul influenţării soluţionării judicioase a unui litigiu.
Ori prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009 s-a săvârşit tocmai o astfel de încălcare a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care corect a fost sancţionată de instanţa de fond cu anularea actului vătămător.
Desfiinţarea postului deţinut de reclamant prin cele 2 ordonanţe este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele ordonanţe au fost declarate neconstituţionale, astfel că se revine la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale.
Pe de altă parte, văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta ca parte căzută în prezenţii va fi obligată să plătească pârâtului cheltuieli de judecată în sumă de 2.395 RON reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de transport.
În raport de considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinţei civile nr. 74/F/CA din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta A.N.S.V.S.A. la cheltuieli de judecată de 2.395 RON către intimatul L.M.C.P. reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de transport.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5749/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5752/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
