ICCJ. Decizia nr. 5754/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5754/2010
Dosar nr. 207/39/2010
Şedinţa publică de la 21 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC S.C. SA Rădăuţi a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere din 24 februarie 2010, emisă de pârâta D.G.F.P. Suceava, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la legalitatea acesteia.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că această societate este singurul furnizor din municipiul Rădăuţi de apă potabilă, apă caldă menajeră, încălzire în sistem centralizat, precum şi concesionarul serviciilor de salubritate şi iluminat public, însă sumele reţinute în sarcina sa prin decizia de impunere nu sunt datorate, deoarece statul ar colecta T.V.A. de două ori, astfel că există un caz bine justificat pentru suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei de către autoritatea competentă.
Referitor la paguba iminentă s-a arătat că decizia de impunere, care constituie titlu executoriu, poate fi urmată de o decizie de instituire a măsurii asigurătorii a popririi , astfel că sistarea serviciilor către locuitorii oraşului după o perioadă de iarnă ar produce un prejudiciu greu de cuantificat.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 80 din 15 martie 2010, a admis cererea reclamantei SC S.C. SA Rădăuţi şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 24 februarie 2010 emisă de D.G.F.P. Suceava, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 astfel că suspendarea executării deciziei de impunere se impune a fi dispusă, până la soluţionarea pe fond a cauzei.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs D.G.F.P. Suceava, solicitând modificarea în sensul respingerii acţiunii reclamatei ca fiind neîntemeiată.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 precum şi art. 3041 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a făcut referire în cauză la aspectele în continuare arătate:
În mod eronat instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, motivele privind nelegalitatea actului administrativ fiscal invocate nu realizează condiţia cazului bine justificat întrucât prezenta cauză nu are ca obiect stabilirea legalităţii actului atacat, care se bucură de prezumţia de legalitate iar prin admiterea cererii de suspendare se anticipează soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei.
Pe de altă parte, măsura suspendării nu este obligatorie pentru instanţă, care are latitudinea de apreciere în baza probatoriului administrat, dacă sunt îndeplinite cele două cerinţe legale prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
Astfel, susţine recurenta că actul atacat fiind o decizie de impunere, care constituie titlu de creanţă conform art. 110 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 republicată, devinând titlul executoriu prin expirarea termenului de plată, contestarea acestuia de către recurenta-reclamantă nu afectează caracterul cert, lichid şi exigibil al obligaţiilor stabilite întrucât potrivit dispoziţiilor art. 215 alin. (1) din C. proc. fisc., introducerea contestaţiei pe cale administrativă de atac, nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
Consideră recurenta că debitorul nu se poate prevala de faptul că, prin executarea silită a debitelor datorate şi nestinse voluntar, s-ar crea o pagubă acestuia având în vedere că există obligaţia legală de a le plăti.
Intimata-reclamantă a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, a probatoriului administrat în cauză şi a motivului de nelegalitate invocat cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul formulat nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Cererea intimatei-reclamante s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede că în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunţarea instanţei de fond.
Măsura provizorie solicitată de intimata-reclamantă se justifică prin existenţa în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Îndeplinirea acestei condiţii, rezultă în cauză din motivele de nelegalitate invocate în procedura administrativă şi mai ales din faptul că în raport de susţinerile intimatei dovedite cu înscrisuri, sumele reţinute în sarcina sa prin decizia de impunere emisă de recurentă, ar reprezenta o dublă colectare de T.V.A. către stat, pentru sume care nu sunt purtătoare de T.V.A., cum ar fi credite bancare externe şi sume nerambursabile.
Intimata-reclamantă a dovedit şi îndeplinirea ceRON de-a doua condiţii legale pentru măsura de suspendare solicitată, dat fiind că iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul său rezultă din imposibilitatea desfăşurării activităţii societăţii care este unicul furnizor local de apă potabilă şi apă caldă menajeră, de încălzire în sistem centralizat precum şi concesionar al serviciilor de salubritate şi iluminat public, prin sistarea acestor servicii perturbându-se grav funcţionarea acestora ca şi posibilitatea de a se produce prejudicii majore beneficiarilor acestora.
Astfel fiind, Înalta Curte, constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinită şi condiţia legală privind paguba iminentă astfel cum este aceasta definită prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Raportat la această definiţie legală dată pagubei iminente şi la calitatea societăţii intimate de furnizor unic al serviciilor de livrare a apei potabile şi a încălzirii centralizate ca şi a celor de salubritate şi iluminat public, instanţa de fond a apreciat corect consecinţele executării silite, anterior pronunţării pe fond.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar criticile recurentei sunt nefondate şi în consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a Judeţului Suceava împotriva sentinţei civile nr. 80 din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta D.G.F.P. Suceava la 2.000 RON cheltuieli de judecată cu aplicarea art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., către intimata SC S.C. SA Rădăuţi.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5753/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5766/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
