ICCJ. Decizia nr. 5766/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5766/2010
Dosar nr. 2595/36/2008
Şedinţa publică de la 21 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 636/CA din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, au fost respinse excepţiile privind inadmisibilitatea şi prematuritatea acţiunii introductive şi în fond, a fost admisă în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta SC V.D. SRL în contradictoriu cu A.D.S. în sensul că a fost recunoscut reclamantei dreptul de a solicita încheierea contractului de concesiune prin atribuire directă a suprafeţei de 27,1440 teren sub vii.
Instanţa a obligat pârâta să procedeze la încheierea contractului în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 268/2001 modificată şi completată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că excepţiile invocate sunt neîntemeiate, întrucât nu se poate vorbi că această cale de atac aleasă de reclamantă nu există sau că a fost exercitată prea devreme.
Pe fondul cererii deduse judecăţii, instanţa a reţinut că reclamanta a cumpărat de la SC V.A. SA investiţia „plantaţia vie rod” de pe suprafaţa de 779,17 ha, iar la data de 28 ianuarie 2003, a fost încheiat un proces-verbal de predare-primire unde s-a constatat că plantaţia de vie ocupă o suprafaţă mai mică decât cea menţionată în contract, anume 736,77 ha.
Urmare a acestor constatări s-a încheiat la 28 ianuarie 2003 actul adiţional a contractului de vânzare – cumpărare prin care se menţionează suprafaţa de teren existentă în fapt, de 736,77 ha pe care se află plantaţia vie pe rod.
Ulterior, cu ocazia inventarierii suprafeţei plantaţiei de vie s-a constatat că suprafaţa de teren pe care se află vie este de 788,79 ha, motiv pentru care s-a încheiat actul adiţional prin care s-a menţionat suprafaţa de 788,79 ha.
În considerarea calităţii de proprietar a plantaţiei de viţă de vie reclamanta a solicitat atribuirea în concesiune a terenului aferent plantaţiei, iar la 7 martie 2005 pârâta i-a concesionat dreptul şi obligaţia de exploatare a terenului cu destinaţie agricolă în suprafaţă totală de 926,31 ha din care teren sub vie 724,34 ha în perimetrul localităţii Tulcea, pe perioada existenţei activului, dar nu mai mult de 49 ari.
Ulterior încheierii concesiunii, comparând situaţia şi procesul-verbal de predare – primire întocmite ca urmare a încheierii concesiunii, cu anexa la procesul – verbal de inventariere a suprafeţelor de plantaţie de viţă de vie ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta a constatat că există o suprafaţă de teren agricol de 283,85 ha ocupată de viţă de vie pe rod, absolut necesar exploatării plantaţiilor dobândite în patrimoniul său şi care nu au fost cuprinsă în contractul de concesiune.
Ca urmare a acestui fapt, reclamanta a solicitat concesionarea prin atribuire directă a suprafeţei totale de 283,85 ha teren arabil, cerere la care nu a primit nciun răspuns din partea pârâtei.
Instanţa a reţinut că pârâta a arătat că nu a fost făcută dovada achiziţionării plantaţiei în plus, faţă de contractul existent, pentru ca să beneficieze de prevederile Legii nr. 249/2003 modificată şi completată, or, instanţa a constatat că reclamanta este proprietara plantaţiei viţă de vie pe rod de pe suprafaţa de teren de 788,79 ha.
Instanţa a reţinut că reclamanta este îndreptăţită la exploatarea suprafeţei de 64,45 ha rezultată ca diferenţă între 788,79 ha teren pe care este proprietar şi cea concesionată conform contractului de 724,34 ha, însă văzând că doar suprafaţa de 27,14 ha se mai găseşte în administrarea pârâtei, instanţa va reţine că obligaţia pârâtei de a încheia contractul de concesiune prin atribuire directă vizează doar această suprafaţă de teren de 27,14 ha.
Cu privire la cererea reclamantei, de obligare a pârâtei la inventarierea şi apoi încheierea contractului de concesiune prin atribuire directă, pentru parcele de teren care nu sunt în patrimoniul A.D.S., instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada parcurgerii etapelor prealabile instituite de dispoziţiile Legii nr. 268/2001, astfel încât a concluzionat că nu se poate institui în sarcina pârâtei o obligaţie ce vizează terenuri ce nu se află în patrimoniul acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.D.S.
În motivarea recursului său, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., A.D.S. a arătat în esenţă următoarele:
Sentinţa pronunţată este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 211 din Legea nr. 249/2003 cât şi a dispoziţiilor Legii nr. 268/2001.
În conformitate cu Normele Interne ale A.D.S. privind aplicarea prevederilor Legii nr. 249/2003, ale H.G. nr. 345/2005 şi ale ordinului M.A.P.D.R. „Investitorii vor întocmi şi depune la sediul A.D.S. Bucureşti o documentaţie care va cuprinde printre altele „facturi fiscale, chitanţe şi alte documente de plată, precum şi orice alte acte doveditoare care să ateste achitarea preţului activului”.
Arată recurentul că anexa parţială la procesul-verbal de inventariere a suprafeţelor de viţă de vie ce fac obiectul contractului de vânzare – cumpărare din 27 ianuarie 2003 este semnat doar de cumpărătorul SC V.D. SRL Tulcea.
De asemenea, se arată că potrivit evidenţelor recurentei şi anexei la procesul – verbal de inventariere a suprafeţelor de sub plantaţia de viţă de vie ce fac obiectul contractului de vânzare cumpărare din 27 ianuarie 2003, doar o suprafaţă de 27,14 ha se mai regăseşte în prezent în administrarea A.D.S.
A mai arătat recurentul că reclamanta intimată SC V.D. SRL Tulcea nu a prezentat documentele solicitate ale direcţiei de specialitate în sensul dovezii achiziţionării plantaţiei în plus faţă de cea menţionată în contractul de vânzare-cumpărare a activului.
S-a mai arătat de asemenea că dispoziţiile art. 211 - din Legea nr. 249/2003 nu au caracter imperativ, că recurenta are dreptul de a alege modalitatea oportună de exploatare a terenurilor aflate în administrarea sa.
Analizând cererea de recurs , motivele invocate, normele legale incidente în cauză şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că aceasta este fondată pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează.
Potrivit art. 211 din Legea nr. 249/2003 „(1) Terenurile cu destinaţie agricolă, care nu fac parte din capitalul social al societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi art. 2 alin. (1), vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă, astfel cum este definit la art. 2 alin. (2).
(2) Pentru capacităţile de producţie din zootehnie, suprafaţa de teren cu destinaţie agricolă atribuită direct prin concesionare se stabileşte în funcţie de efectivul mediu de animale deţinut şi de capacitatea de exploatare.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active de la societăţile comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau aflate permanent sub luciu de apă.
(4) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi în cazul bunurilor prevăzute de O.U.G. nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, îngrăşării şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreţuri combinate dezafectate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 387/2002, cu modificările ulterioare”.
Este adevărat că prin contractul de vânzare – cumpărare din 27 ianuarie 2003 şi actul adiţional din 16 februarie 2003 reclamanta SC V.D. SRL a cumpărat „plantaţie vie rod” de pe suprafaţa de 788,79 ha conform anexei la contract.
Prin contractul de concesiune atribuire directă din 7 martie 2005, A.D.S. – în temeiul Legii nr. 268/2001 a concesionat suprafaţa de 724,34 ha „teren sub vie” reclamantei.
Reclamanta a solicitat în acţiunea sa obligarea A.D.S. la încheierea contractului de concesiune prin atribuire directă a suprafeţei totale de 283,85 ha teren arabil ocupat de viţa de vie pe rod aflată pe proprietatea societăţii cu structura indicată în anexa parţială la procesul verbal de inventariere a suprafeţelor plantaţiei de viţă de vie , conform contractului de vânzare cumpărare.
Ulterior reclamanta, ca urmare a relaţiilor furnizate de Oficiul de cadastru şi-a precizat acţiunea în sensul că pentru parcelele ce există în patrimoniul A.D.S. solicită încheierea contractului de concesiune, iar pentru cele care nu sunt în patrimoniul A.D.S. –a solicitat inventarierea acestora întâi şi apoi concesionarea lor.
Pârâta A.D.S. a precizat că are în patrimoniu doar suprafaţa de 27,14 ha iar instanţa fondului considerând că reclamanta deja este proprietara actului – respectiv viţa de vie - a dispus obligarea pârâtei la încheierea contractului de concesiune pentru această suprafaţă.
Înalta Curte reţine că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că reclamanta este proprietara activului – care cuprinde această suprafaţă de 27,14 ha.
Anexa parţială şi procesul verbal de inventariere a suprafeţelor plantaţiei de viţă de vie ce fac obiectul contractului de vânzare – cumpărare din 27 ianuarie 2003 – şi care se regăsesc în anexa iniţială la procesul – verbal de inventariere nu face dovada celor 27,14 ha despre care susţine pârâta că le are în patrimoniu.
Mai exact, în lipsa unei expertize tehnice de specialitate – nu se poate delimita care anume dintre parcele arătate în anexe formează suprafaţa de 27,14 ha, dacă despre această suprafaţă este vorba sau despre alta.
Aceasta întrucât potrivit documentelor existente la dosar – anexa la procesul – verbal de inventariere – parcelele prezentate de Oficiul Cadastrului ca fiind în patrimoniul A.D.S. – au fost deja concesionate reclamantei prin contractul de concesiune din 17 martie 2005.
Cum intimata – reclamantă a refuzat efectuarea expertizei de specialitate pusă în discuţie de instanţa de fond, iar multe parcele sunt încă neinventariate de către autorităţile competente, rezultă că nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 211 din Legea nr. 249/2003 de acordare a concesiunii.
Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va admite recursul , se va modifica sentinţa atacată în sensul că se va respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.D.S. împotriva sentinţei nr. 636/CA din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC V.D. SRL Tulcea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5754/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5768/2010. Contencios → |
|---|
