ICCJ. Decizia nr. 637/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 637/2010
Dosar nr. 156/45/200.
Şedinţa publică din 9 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 23 decembrie 2008, reclamanţii M.G. şi M.M. au solicitat anularea deciziei nr. 2812 din 28 mai 2008 emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi obligarea pârâtei să stabilească în favoarea lor o justă despăgubire pentru imobilele preluate în mod abuziv de către stat.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin Decizia contestată pârâta a emis titlul de despăgubire în cuantum de 152.320 lei, reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul sentinţei civile nr. 1469 din 14 iunie 2006 a Tribunalului Iaşi, dar această sumă nu corespunde valorii actualizate a despăgubirilor care li se cuvin în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilele preluate abuziv de stat.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 149 din 17 iulie 2009, prin care a respins acţiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că măsurile reparatorii prin echivalent cuvenite reclamanţilor în baza Legii nr. 10/2001 au fost stabilite prin sentinţa civilă nr. 1.469 din 14 iunie 2006 a Tribunalului Iaşi, rămasă definitivă şi irevocabilă, astfel că nu poate fi stabilit un alt cuantum al despăgubirilor în procedura prevăzută de art. 16 din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanţii, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică şi pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recurenţii au susţinut că instanţa de fond a dat o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005, considerând că acestea nu se aplică deciziilor sau dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii.
Recurenţii au învederat că dispoziţia nr.2507 a fost emisă de Primarul municipiului Iaşi după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, astfel că dosarul lor trebuia soluţionat în procedura prevăzută de art. 16 din această lege, în sensul stabilirii despăgubirilor într-un cuantum care să reflecte valoarea reală actuală de circulaţie a imobilelor preluate abuziv de stat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 2812 din 28 mai 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a emis titlul de despăgubiri în cuantum de 152.320 lei în favoarea recurenţilor-reclamanţi, reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul sentinţei civile nr. 1469 din 14 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi, rămasă definitivă şi irevocabilă.
Legalitatea acestei decizii a fost corect constatată de instanţa de fond, întrucât despăgubirile cuvenite recurenţilor în baza Legii nr. 10/2001 au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă ş.
nu există temei legal pentru aplicarea procedurii administrative instituite prin dispoziţiile art. 16 din Cap. 5 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Actul dedus judecăţii a fost emis în conformitate cu Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin care s-a statuat că prevederile art. 16 şi urm. din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii şi care au fost contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
În acelaşi sens, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 431 din 26 martie 2009, reţinând că persoanele îndreptăţite ale căror notificări au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 prin emiterea de către entitatea investită de lege a unei decizii sau dispoziţii motivate prin care s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum şi cuantumul acestora, contestate în instanţă şi soluţionate, au beneficiat de toate garanţiile reglementate de legea specială în vigoare, instanţa pronunţându-se asupra măsurilor reparatorii prin echivalent prin hotărâre definitivă şi irevocabilă.
Din acest motiv, instanţa de contencios constituţional a considerat că, a recunoaşte acestor persoane posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor înseamnă a recunoaşte o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, potrivit cărora, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legi.
De altfel, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a stabilit prin Decizia nr. 1651 din 13 martie 2008, necontestată de către recurenţi, că în situaţia în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, titlul de despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de aceasta.
În consecinţă, instanţa de fond a constatat corect că recurenţii-reclamanţi nu au dreptul la reevaluarea despăgubirilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă şi că nu există temei pentru anularea titlului de despăgubire emis în favoarea lor de către autoritatea intimată.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.G. şi M.M., împotriva sentinţei civile nr. 149/CA din 17 iulie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 63/2010. Contencios. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 644/2010. Contencios → |
|---|
