ICCJ. Decizia nr. 665/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 665/2010
Dosar nr. 314/43/200.
Şedinţa publică din 9 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 30 ianuarie 2009, reclamanta SC A.T.C. SRL, localitatea Corunca, judeţul Mureş a solicitat ca în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 258 din 22 mai 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 520 din 21 mai 2009, acte întocmite de pârâta D.G.F.P. Mureş.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin actele administrative contestate au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare pentru suma de 3.242.840 lei, a căror executare, prin poprire bancară sau prin vânzarea bunurilor mobile şi imobile ar duce la blocarea activităţii şi pe cale de consecinţă, trimiterea în şomaj a celor peste 100 de salariaţi ai societăţii.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa nr. 104 din 9 iulie 2009, prin care a admis cererea formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 258 din 22 mai 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 520 din 21 mai 2009 până la pronunţarea de către instanţa de fond asupra contestaţiei formulate împotriva acestor acte.
Instanţa de fond a constatat ca fiind îndeplinite în cauză condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actelor administrative, după sesizarea autorităţii publice emitente cu plângere prealabilă în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege.
Existenţa cazului bine justificat a fost constatată în raport de contestaţia formulată de reclamantă, care cuprinde motive de natură să dovedească caracterul ilegal al actelor administrativ-fiscale şi abuzul autorităţii care le-a întocmit.
Sub aspectul pagubei iminente, s-a reţinut că, prin punerea în executare a actelor administrative deduse judecăţii s-ar crea o perturbare previzibilă gravă a funcţionării societăţii, întrucât s-ar bloca toate conturile acesteia, determinând trimiterea în şomaj a celor peste 100 de angajaţi şi imposibilitatea plăţii furnizorilor de servicii şi de materii prime.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Mureş, solicitând ca în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii formulată de reclamantă.
Recurenta a susţinut că în mod greşit s-a constatat în hotărârea instanţei de fond îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deşi cererea intimatei nu a fost argumentată decât prin existenţa unei situaţii economico-financiare precare, iar motivele expuse dovedesc o confuzie între suspendarea executării silite pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile prevăzute de art. 172 C. proCod Fiscal, şi suspendarea executării actului administrativ, în procedura reglementată de legea contenciosului administrativ.
Hotărârea instanţei de fond a fost criticată şi sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal şi art. 403 alin. (1) C. proc. civ., cu motivarea că suma de 200.000 lei achitată cu titlul de cauţiune nu reprezintă o garanţie pentru care s-ar putea dispune suspendarea actului administrativ fiscal întocmit pentru un debit în sumă de 3.242.800 lei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Cererea de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale formulată de intimata-reclamantă în perioada soluţionării recursului administrativ prealabil, înregistrat sub nr. 19.707 din 15 iunie 2009 la D.G.F.P. Mureş, a fost admisă prin aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, până la pronunţarea instanţei de fond, se poate dispune suspendarea în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Măsura provizorie solicitată de societatea intimată s-a justificat faţă de îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de textul de lege susmenţionat, întrucât s-a dovedit atât existenţa unui caz bine justificat, cât şi iminenţa producerii unei pagube prin executarea actelor contestate, care sunt executorii din oficiu.
Instanţa de fond a constatat corect existenţa unui caz justificat pentru suspendarea executării actului administrativ în raport de situaţia concretă expusă de intimată şi de motivele de nelegalitate invocate de aceasta în contestaţia depusă în procedura administrativă.
Susţinerea recurentei că în speţă nu există un caz bine justificat pentru suspendarea executării va fi respinsă, constatându-se că nu a fost motivată în concret, având un caracter general şi vizând numai prezumţia de legalitate a actelor administrative, care nu poate fi însă examinată decât în cadrul litigiului pe fondul pricinii.
Nefondată este şi susţinerea recurentei că nu a fost dovedită îndeplinirea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru prevenirea unei pagube iminente.
Instanţa de fond a analizat pe baza înscrisurilor depuse în cauză consecinţele care se pot produce asupra patrimoniului şi asupra întregii activităţi a societăţii intimate prin executarea actelor administrativ-fiscale emise de direcţia recurentă, constatând corect îndeplinirea acestei condiţii prin riscul producerii unei pagube iminente în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă.
Cuantumul obligaţiei fiscale stabilite prin actele contestate şi efectele plăţii acestui debit cu privire la lichidităţile necesare pentru plata salariilor şi a furnizorilor au fost avute în vedere de instanţa de fond ca dovezi evidente pentru existenţa pericolului producerii unei pagube iminente şi dificil de reparat pentru societatea intimată.
Critica din recurs privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal este neîntemeiată, întrucât intimata-reclamantă a îndeplinit condiţia procedurală privind depunerea unei cauţiuni, iar cuantumul acesteia a fost corect stabilit de instanţa de fond, în limita procentului impus de lege şi în raport de debitul contestat şi de situaţia economică-financiară a debitorului.
Pentru motivele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Mureş împotriva sentinţei civile nr. 104 din 9 iulie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 652/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 671/2010. Contencios → |
|---|
