ICCJ. Decizia nr. 652/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 652/2010
Dosar nr. 1504/2/200.
Şedinţa publică din 9 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 februarie 2009, reclamantul A.D. a solicitat să se constate refuzul pârâtului Secretarul General al Camerei Deputaţilor de acordare a drepturilor cuvenite în calitate de fost funcţionar parlamentar, să se constate nelegalitatea ordinelor nr. 886/2006, nr. 1108/2006, nr. 257/2008 şi nr. 280/2008 emise de pârât, să se dispună anularea acestor acte şi obligarea pârâtului la acordarea îndemnizaţiei de conducere de 50% şi a sporului de 25% pentru complexitatea activităţii.
Pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere că aceasta are ca obiect excepţia de nelegalitate a unor acte administrative în procedura incidentală prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, care se poate derula numai în cadrul altui proces.
Prin sentinţa civilă nr. 2.334 din 2 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că excepţia de nelegalitate nu poate fi invocată pe cale principală, ci doar ca un mijloc de apărare în litigiul de fond.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică şi să se constate că este nefondată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, urmând a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Recurentul a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct. 8, pct. 9 şi dispoziţiile art. 304/1 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului şi nu a pus în discuţia părţilor probele solicitate a fi administrate şi nici excepţia de nelegalitate invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, încălcând astfel principiile contradictorialităţii şi disponibilităţii.
Recurentul a învederat că examinarea legalităţii ordinelor emise de intimat pe calea excepţiei de nelegalitate este necesară pentru soluţionarea litigiului dedus judecăţii cu privire la recunoaşterea şi acordarea drepturilor salariale, reprezentând indemnizaţia de conducere de 50% din salariul de bază al funcţiei de consilier parlamentar şi sporul pentru complexitatea activităţii, în cuantum de 25%, conform dispoziţiilor art. 9 din OG nr. 119/1999, republicată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală, întrucât cererea recurentului-reclamant de constatare a nelegalităţii unor ordine ale secretarului general al Camerei Deputaţilor nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate şi în acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza.
În consecinţă, excepţia de nelegalitate este un mijloc de apărare, o procedură incidentală care se poate derula numai în cadrul unui proces aflat deja pe rolul unei instanţe şi pentru a cărei dezlegare legiuitorul a prevăzut o procedură specială, derogatorie de la regula prevăzută de art. 17 C. proc. civ., astfel că excepţia de nelegalitate nu poate fi invocată pe calea acţiunii directe în contencios administrativ.
Critica din recurs privind lipsa rolului activ în aflarea adevărului se dovedeşte a fi nefondată deoarece instanţa de fond a respectat dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., calificând din punct de vedere juridic cererea de chemare în judecată şi în funcţie de aceasta a verificat condiţiile de admisibilitate a cererii, punând în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de intimatul-pârât.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.D., împotriva sentinţei civile nr. 2334 din 2 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 644/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 665/2010. Contencios → |
|---|
