ICCJ. Decizia nr. 644/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 644/2010
Dosar nr. 26820/2/200.
Şedinţa publică din 9 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Hotărârea instanţei de fond.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la 09 iulie 2008, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului A.C.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat, astfel cum reiese din cuprinsul notei de constatare nr. S/DI/673 din 22 mai 2008 pârâtul este titular al mai multor dosare întocmite pe numele său de organele fostei Securităţi.
Astfel, potrivit dosarului SIE 36474 este consemnată şi intenţia nematerializată a ofiţerilor fostului Centru de Informaţii Externe de a-l recruta şi folosi pe linia acestei unităţi, în condiţiile în care ofiţerii CIE au avut acces la un dosar de colaborator pe care A.C. îl avea deschis la fostul Inspectorat Judeţean de Securitate Ilfov.
Din conţinutul aceluiaşi dosar reiese că pârâtul a fost recrutat de Inspectoratul Judeţean Ilfov la 26 februarie 1976, furnizând atât un angajament de colaborare, cât şi mai multe note informative.
În alte dosare de urmărire, vizând alte persoane, au fost identificate opt note informative furnizate de pârât cu numele conspirativ „Z.", se arată că existenţa dosarului de informator al pârâtului este confirmată printr-un raport şi un proces-verbal, întocmite de S.R.I. în 1991, cu privire la distrugerea acestuia în decembrie 1989.
Arată reclamantul că informaţiile furnizate de pârât organelor de securitate au vizat îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare, prevăzut de art. 85 lit. a) din Constituţia României din 1952, art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Prin sentinţa civilă nr. 3547 din 12 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, având în vedere dispoziţiile art. 34 alin. (2) OUG nr. 24/2008 modificat prin art. 27 din Legea nr. 293/2008.
La termenul de judecată de la 24 martie 2009, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţie respinsă pentru considerentele expuse în încheierea de şedinţă de la acel termen, iar la termenul de judecată de la 2 iunie 2009, a invocat excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, în raport de dispoziţiile art. 8 din OUG nr. 24/2008, care impun sesizarea instanţei de judecată după obţinerea avizului Direcţiei Juridice din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii .
Pârâtul a depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv adresele fostului Inspectorat Judeţean Ilfov adresate diverselor inspectorate judeţene de securitate, prin care se comunicau supravegherea informativă a pârâtului, date fiind poziţiile ostile orânduirii socialiste, manifestate de acesta, precum şi note informative ale diverşilor colaboratori ai securităţii referitoare la activitatea pârâtului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea a reţinut următoarele:
Din conţinutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei reiese că reclamantul a înţeles să probeze calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtului cu notele întocmite şi semnate de acesta sub numele conspirativ „Z.".
Din cuprinsul informării din 13 aprilie 1976, depusă la dosarul cauzei, (fila 34 dosar tribunal), rezultă ca pârâtul s-a deplasat la Mănăstirea Căldăruşani, informând organele de Securitate despre discuţiile purtate cu mai mulţi călugări ai acestei mănăstiri. Curtea apreciază că datele menţionate de către pârât nu pot fi apreciate ca informaţii de natură să suprime exercitarea unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale persoanelor despre care acesta a oferit anumite detalii, finalul notei consemnând de altfel, concluzia pârâtului potrivit căreia călugărul A.F. nu a făcut nici un fel de discuţii negative la adresa politicii statului.
Nota din 27 aprilie 1977, (fila 38 dosar tribunal), descrie convorbirea pârâtului cu călugărul B.G., convorbire vizând aspecte din care nu reies aspecte care ar fi fost de natură să pună în pericol persoana acestuia, din perspectiva represiunilor la care ar fi fost supus de către organele de securitate ca urmare a întocmirii notei de către pârât.
Mijlocul de probă administrat de către reclamant, respectiv nota informativă din 10 martie 1976 (fila 41 dosar tribunal) nu poate fi apreciat ca dovadă a îngrădirii de către pârât a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unor persoane, acestea relatând , după o vizită la mănăstirea Căldăruşani date de natură să pună într-o lumină favorabil o persoană urmărită de organele fostei Securităţi.
Informaţiile oferite de pârât prin nota din 10 iunie 1976, vizau acomodarea la viaţa mănăstirească a preotului A.F., starea de sănătate a acestuia, programul zilnic şi nemulţumirea acestuia referitoare la faptul că nu a reuşit să creeze o atmosferă paşnică între călugăriţele mănăstirii.
Notele informative din 6 august 1976 şi 26 februarie 1976 cuprind aprecieri pozitive ale pârâtului la adresa unor preoţi de la mănăstirea Căldăruşani şi descriu comportamentul şi discuţiile purtate de către pârât cu preotul A.P., fără a cuprinde informaţii de natură să pericliteze integritatea fizică sau psihică a acestor persoane, ca urmare a unor eventuale represiuni ale organelor fostei Securităţi, determinate de relatările pârâtului.
Dispoziţiile art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, modificată şi completată prin Legea nr. 293/2008 definesc noţiunea de colaborator al securităţii prin referire la persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice (regimului totalitar comunist) şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Colaborator al Securităţii în accepţiunea legii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai securităţii coordonau activitatea informatorilor.
Din probele administrate în cauză de reclamant poate fi reţinută din conţinutul definiţiei menţionate doar activitatea pârâtului de furnizare de informaţii sub orice formă, precum note şi rapoarte scrise şi relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii.
Informaţiile din notele depuse la dosarul cauzei de către reclamant nu sunt de natura să îndeplinească celelalte cerinţe ale legii referitoare la scopul comunicării acestor date, respectiv denunţarea activităţilor sau atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist, sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În mod evident din niciunul din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu reiese că informaţiile furnizate de pârât au periclitat în vreun mod integritatea fizică sau psihică a persoanelor despre care acesta a menţionat în notele oferite, mai mult, existând aprecieri explicite ale pârâtului referitoare la faptul că acele persoane nu aveau poziţii ostile orânduirii socialiste.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs reclamantul arătând, în esenţă, următoarele:
În fapt, acţiunea se întemeia pe împrejurarea că domnul A.C., fiind recrutat de Securitate în scopul supravegherii unor foşti deţinuţi politici, a furnizat informaţii despre unul dintre fondatorii grupării spirituale „Rugul Aprins", din care a rezultat că fostul deţinut politic, retras în călugărie după eliberarea din închisoare, „nu a renunţat la concepţiile sale politice".
Mai mult, în nota informativă olografă furnizată, domnul A.C. îşi avertiza ofiţerii de legătură că, deşi fostul deţinut politic „pare inofensiv, „se pare că nu uită trecutul".
Cazul prezentat este unul dintre puţinele întâlnite în arhiva fostei Securităţi, în care colaboratorul nu se mărgineşte să ofere într-o manieră neutră relatări ale discuţiilor la care participase, ci, în plus, comentează propria delaţiune, cerându-le expres ofiţerilor să nu se lase înşelaţi de aparenţa inofensivă a fostului deţinut sau de faptul că „în atribuţiunile profesionale pare a fi de o corectitudine ireproşabilă", ci să ţină cont de „modul cum pune problema" şi de faptul că „este orientat pe o anumită direcţie".
Pentru a-i convinge pe ofiţerii de Securitate de faptul că victima delaţiunii „nu uită trecutul" şi nu renunţă la „concepţiile sale politice", domnul A.C. s-a simţit obligat să citeze cât mai exact modul în care acesta i s-a confesat, arătând că urmăritul se simte ameninţat de faptul că în cercuri înalte se hotărâse neutralizarea sa.
Cu toate acestea, instanţa de fond nu face nicio referire la aceste informaţii furnizate de pârât, ci la altele, nemenţionate în acţiune şi care nu au absolut nicio relevanţă în cauză, într-adevăr, domnul A.C. a relatat Securităţii şi informaţii cu caracter pozitiv despre anumite persoane, însă din prevederile art. 2 lit. b) rezultă, fără dubiu, că, pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, este de ajuns şi o singură informaţie furnizată, care să respecte condiţiile puse de această prevedere, neavând importanţă dacă celelalte informaţii oferite Securităţii au caracter lăudativ la adresa celor care se referă.
În primul rând, în speţă, este demonstrată vădit prima condiţie pusă de legiuitor [art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008] pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii: furnizarea de informaţii despre atitudini sau acţiuni potrivnice regimului comunist. Astfel, rezultă că un fost deţinut politic, retras în călugărie după eliberarea din închisoare, „nu a renunţat la concepţiile sale politice". Mai mult, în nota informativă olografă furnizată, domnul A.C. îşi avertiza ofiţerii de legătură că, deşi fostul deţinut politic „pare inofensiv", „se pare că nu uită trecutul". Potrivit prevederii citate, informaţiile puteau fi furnizate, „indiferent sub ce formă", atât ca note olografe provenite de la informator, cât şi ca „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii".
A doua condiţie se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - în sensul că pârâtul ar fi trebuit să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiilor furnizate. Şi această condiţie este îndeplinită, întrucât este exclus ca pârâtul să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informaţii, asupra persoanei la care se referea în delaţiunile sale urma, de obicei, să se desfăşoare o nouă acţiune de investigare din partea Securităţii. Aceasta presupunea cel puţin încălcarea dreptului la viaţă privată, prin căutarea şi obţinerea de noi informaţii despre acea persoană, fără acordul ei. Pe de altă parte, pârâtul ar fi trebuit să conştientizeze că Securitatea era interesată de persoana celui la care se refereau informaţiile, întrucât el însuşi relata că victima delaţiunii îi confiase că fusese vizitat în chilia sa de reprezentanţii autorităţilor comuniste.
Prin urmare, îndeplinindu-se cele două condiţii de mai sus, în speţă, se impunea admiterea acţiunii şi reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, în ceea ce îl priveşte pe domnul A.C.
Recursul este nefondat.
Pe de o parte, afirmaţiile invocate ca probe sunt relativ ambigue; din contextul notei olografe din data de 26 februarie 1976 (filele 55-56 dosar de fond) nu se poate trage concluzia certă că pârâtul a intenţionat, astfel cum susţine recurentul, să convingă ofiţerii de securitate de atitudinea duşmănoasă a călugărului A.P. Nu, neapărat, acesta a sugerat că respectivul călugăr doar aparent este inofensiv, că doar aparent are o atitudine ireproşabilă, însă în realitate nu ar fi fost aşa cum părea. Expresiile „pare inofensiv" sau „pare a fi de o corectitudine ireproşabilă" nu pot fi interpretate neapărat ca încercări ale pârâtului de a semnala fostei poliţii politice că, în realitate, ar fi vorba de o falsă inofensivitate ori de o falsă corectitudine. În realitate, la fel de bine, expresiile amintite pot exprima impresiile pe care şi le-a format pârâtul din discuţiile purtate cu călugărul A.P., în condiţiile în care chiar primul sens al verbului a părea, conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, este acela de a da impresia. Apoi, expresia „se pare că nu uită trecutul" este la fel de echivocă, putând avea mai multe înţelesuri. Pe de altă parte, în cuprinsul aceleiaşi note olografe vorbind de trecutul respectivului călugăr, pârâtul a consemnat aspecte din care în nici un caz nu se poate trage concluzia că A.P. nu şi-a schimbat concepţiile de fost legionar, ci, dimpotrivă, referirile au conţinut pozitiv, fapt nemenţionat în motivele de recurs.
În fine, expresia „nu a renunţat la concepţiile sale politice" nu aparţine pârâtului, ci unui ofiţer de securitate, care nu are o bază nici în nota olografă din 26 februarie 1976 şi nici în celelalte note ale pârâtului, în care sunt consemnate exclusiv afirmaţii neutre sau pozitive la adresa călugărilor cu care a intrat în contact.
Aşa fiind, informaţiile furnizate de pârât nu sunt de natură a conduce la constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe domnul A.C., astfel cum a reţinut şi prima instanţă, motiv pentru care Înalta Curte, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, împotriva sentinţei civile nr. 2436 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 637/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 652/2010. Contencios → |
|---|
