ICCJ. Decizia nr. 721/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 721/2010
Dosar nr. 922/2/200.
Şedinţa publică din 11 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul V.V. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, obligarea acesteia la plata despăgubirilor ce i se cuvin, potrivit Hotărârii nr. 97 din 13 martie 2008, a Comisiei Judeţene Bihor de aplicare a Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a transmis pârâtei toate documentele necesare, însă aceasta nu s-a conformat obligaţiei legale de a proceda în mod eşalonat la plata compensaţiei băneşti.
A mai arătat reclamantul că, prin Hotărârea nr. 21/2006, emisă de aceeaşi comisie, i s-au acordat alte despăgubiri din care pârâta a achitat numai 40%.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că reclamantul nu a făcut dovada refugiului autorilor săi, defuncţii U.T. şi U.P., în condiţiile art. 2 alin. (5) din HG nr. 1120/2006, motiv pentru care s-a constatat încălcarea prevederilor Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, de către Comisia Judeţeană Bihor, la momentul emiterii Hotărârii nr. 97 din 13 martie 2008, care-1 priveşte pe reclamant în calitate de beneficiar.
Astfel, în baza art. 17 alin. (4) din H.G nr. 1120/2006, a propus reanalizarea actelor administrative emise în aplicarea acestei legi.
Prin sentinţa civilă nr. 1961 din 12 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului V.V., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin Hotărârea nr. 97 din 13 martie 2008, Comisia Judeţeană Bihor pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, a acordat despăgubiri reclamantului pentru bunurile imobile rămase în Basarabia, localitatea Ciocâltei, în calitate de moştenitor al defuncţilor U.T. şi U.P.
Reclamantul nu a făcut însă dovada exigenţelor probatorii instituite de art. 2 alin. (5) din HG nr. 1120/2006, în sensul că, nu a efectuat demersuri la autorităţile competente pentru a intra în posesia actelor doveditoare.
Cum pârâta are competenţa, în temeiul prevederilor art. 17 alin. (4) din HG nr. 1120/2006, de a analiza legalitatea hotărârilor emise de comisiile locale şi de a propune reanalizarea acestora, instanţa de fond nu a putut reţine în sarcina pârâtei un refuz nejustificat de plată a despăgubirilor, motiv pentru care a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a promovat recurs autoritatea pârâtă care a invocat ca temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond şi-a depăşit competenţele, luând în considerare numai întâmpinarea pârâtei A.N.P.R, reţinând în felul acesta, că nu ar fi făcut dovada refugiului autorilor săi, defuncţii U.T. şi U.P., în condiţiile art. 2 alin. (5) din H.G nr. 1120/2006, în condiţiile în care a depus la dosarul cauzei toate actele solicitate;
- instanţa de fond nu a făcut referire la cea de-a doua hotărâre a Comisiei Judeţene Bihor nr. 21 din 29 noiembrie 2006, prin care i s-a plătit doar 40% din cuantumul despăgubirilor, hotărâre care nu a fost contestată de pârâtă.
La termenul de judecată a recursului de faţă, Înalta Curte a invocat, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) raportat la art. 304 pct. (3) C. proc. civ., necompetenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea în primă instanţă a cauzei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de excepţia de ordine publică a necompetenţei materiale, invocată în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs şi în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va casa hotărârea instanţei de fond pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, hotărârea recurată este casabilă în condiţiile art. 304 pct. (3) C. proc. civ., fiind dată de o instanţă necompetentă material să judece acţiunea formulată de recurentul-reclamant.
Înalta Curte apreciază că pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.
Astfel, este necontestat că obiectul acţiunii îl formează plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 97 din 13 martie 2008 conform prevederilor Legii nr. 290/2003, privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Or, din prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile comisiei centrale pentru aplicarea acestei legi sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul, neexistând nicio raţiune pentru interpretarea acestor dispoziţii legale, în sensul în care, competenţa ar aparţine unor instanţe de grad diferit.
Cum acţiunea reclamantei vizează aplicarea acestei legi speciale, Înalta Curte constată că sunt incidente normele de competenţă materială derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
În concluzie, hotărârea instanţei de fond este nelegală, urmând să fie casată, pentru ca litigiul să fie judecat de Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti, unde va fi trimis dosarul.
Astfel fiind, criticile privind fondul cauzei urmează să fie cercetate de instanţa de rejudecare ca apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de V.V. împotriva sentinţei civile nr. 1961 din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 714/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 73/2010. Contencios → |
|---|
