ICCJ. Decizia nr. 73/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 73/2010
Dosar nr. 4095/62/200.
Şedinţa publică din 14 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 ianuarie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor (M.A.I.), obligarea acestuia la plata drepturilor salariale în cuantum de 9500 lei, potrivit Ordinului M.I.R.A. nr. S/II/2668 din 22 februarie 2007.
Dosarul a fost declinat la Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 3085 din 09 aprilie 2008, instanţă care, la rândul său, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Curtea de Apel Braşov, prin sentinţa nr. 1403 din 18 septembrie 2008.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 4095/62/2008.
Reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat anularea Ordinului M.I.R.A. nr. S/II/2769 din 7 martie 2007 prin care a fost revocat ordinul de acordare a primei, pe care reclamantul îşi întemeiase iniţial pretenţiile.
Prin sentinţa nr. 64/F din 30 martie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamantul S.M.R., în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 9500 lei cu titlu de primă conform Ordinului nr. S II 2668 din 22 februarie 2007, anexa 1 a M.A.I. şi a anulat Ordinul M.A.I. nr. S II 2769 din 7 martie 2007 emis de pârât.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Ordinul nr. II 2668 din 22 februarie 2007 a fost propusă premierea reclamantului, care deţinea funcţia de Director General al Direcţiei Generale Anticorupţie, pentru rezultate foarte bune obţinute în activitatea profesională, îndeplinirea misiunilor şi sarcinilor încredinţate, cu suma de 9.500 lei.
S-a mai reţinut că la scurt timp, s-a emis un alt ordin de către M.A.I. S II 2769 din 7 martie 2007 care stabilea că prevederile din ordinul anterior, referitoare la premiere nu se mai aplică, fără a se indica motivele care au stat la baza acestei măsuri.
A constatat prima instanţă că, întrucât, al doilea ordin nu are nici un temei de drept şi nici o motivare în fapt, el nu poate produce efecte juridice, fiind nelegal, impunându-se anularea acestuia.
A concluzionat prima instanţă în sensul că drepturile salariale pot fi acordate şi solicitate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului respectiv, iar, în speţă, prima reprezintă o componentă a salariului, neimpunându-se formularea plângerii prealabile.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, susţinând că este netemeinică şi nelegală.
Prin motivele de recurs se aduc critici sentinţei recurate în sensul că nu au fost avute în vedere de instanţa de fond împrejurările care au determinat emiterea Ordinului nr. S/II/2769 din 07 martie 2007, respectiv demisia reclamantului din funcţia de director general al Direcţiei Generale Anticorupţie, revocarea detaşării la M.A.I. cu data aprobării demisiei, precum şi evenimentele legate de persoana acestuia care au avut un impact mediatic negativ şi au creat o imagine nefavorabilă M.A.I.
De asemenea, se susţine că prima solicitată nu este un drept a cărui acordare să fie obligatorie, iar cel ce are competenţa de a o acorda poate să o şi retragă în cazuri bine justificate. Se precizează că intimatul-reclamant nu încasase această primă, fapt ce permitea revocarea actului administrativ prin care acesta fusese acordată, întrucât acesta nu intrase în circuitul civil.
În opinia recurentului-pârât instanţa de fond în mod greşit a apreciat ca fiind incidente în cauză prevederile Ordinului M.A.I. nr. 132/2004, întrucât acest act normativ nu este aplicabil reclamantului deoarece nu are calitatea de poliţist, iar funcţia ocupată de acesta a fost contractuală, salarizată conform Legii nr. 138/1999.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind legală şi temeinică sentinţa recurată. Se arată că motivele invocate ca temei al retragerii ordinului prin care s-a dispus premierea sa au fost prezentate pentru prima dată în recurs şi nu la momentul emiterii Ordinului nr. S/II/2769 din 07 martie 2007, astfel că în mod corect s-a reţinut că acesta este nemotivat. Se precizează că aceste motive sunt ulterioare acordării primei, care a avut în vedere rezultatele obţinute în activitatea sa de până la 22 februarie 2007.
În cea ce priveşte critica referitoare la aplicarea greşită în cauză a Ordinului nr. 132/2004 se arată dispoziţiile acestuia îi sunt aplicabile, putând beneficia atât de drepturile salariale, inclusiv prime, în calitate de magistrat cât şi de drepturile personalului civil contractual.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., apreciază că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În considerarea dispoziţiilor art. 129, corelat cu art. 84 C. proc. civ., având în vedere precizările ulterioare făcute de reclamant cererii formulate la instanţa de contencios administrativ, concluziile orale şi cele scrise formulate de acesta prin apărătorul său cu ocazia judecării în fond a cauzei, se reţine că obiectul cererii deduse judecăţii este anularea Ordinului nr. 2769 din 07 martie 2007 şi pe cale de consecinţă obligarea pârâtului la plata sumei de 95.000 RON cu titlu de primă reclamantului.
De altfel, obiectul acţiunii judiciare la instanţa de contencios administrativ trebuie să se circumscrie prevederilor art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, reclamantul putea beneficia de plata primei numai ca urmare a anulării Ordinului nr. 2769 din 07 martie 2007 de instanţa de contencios administrativ.
Judecătorul fondului , deşi a dispus anularea ordinului menţionat, în mod greşit a apreciat că în cauză nu se impune formularea plângerii prealabile din perspectiva dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, corelate cu cele ale art. 109 alin. (2) C. proc. civ., incidente într-o atare situaţie.
Legea contenciosului administrativ reglementează, prin art. 7, recursul administrativ prealabil obligatoriu ca o cale mai rapidă de restabilire a legalităţii, de natură a oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obţine rezolvarea mai rapidă a diferendului, prin recunoaşterea dreptului sau a interesului legitim vătămat, fără mijlocirea instanţei, iar nu ca un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiţie.
Potrivit alin. (1) al acestui text de lege, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente revocarea , în tot sau în parte, a acestuia.
Procedura prealabilă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în contenciosul administrativ, iar dovada îndeplinirii acesteia trebuie să fie anexată acţiunii, astfel cum prevede art. 12 din Legea nr. 554/2004 şi art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
În speţă, o atare dovadă nu a fost produsă, iar neîndeplinirea acestei condiţii de exercitare a dreptului la acţiune în contenciosul administrativ, în termenul prevăzut de lege, atrage inadmisibilitatea acţiunii, soluţie ce se impunea a fi pronunţată în cauză.
Reţinând, faţă de cele expuse, incidenţa în speţă a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., corelat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va respinge acţiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile.
Chiar şi în situaţia în care s-a susţinut de apărătorul reclamantului că s-a invocat excepţia de nelegalitate cu privire la Ordinul nr. 2769 din 07 martie 2007 în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, reclamantul tot nu ar obţine o soluţie favorabilă.
Pe de o parte, instanţa nu este ţinută de temeiul juridic invocat de reclamant, ci, dimpotrivă, aceasta este obligată, în virtutea rolului său activ, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta chiar decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Aşa cum s-a reţinut anterior, obiectul corect al acţiunii judiciare are ca temei art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi vizează în principal anularea Ordinului nr. 2769 din 7 martie 2007.
Pe de altă parte, jurisprudenţa constantă a instanţei supreme este în sensul că este inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ având ca obiect principal invocarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ, prevăzută de legiuitor ca un mijloc de apărare, ca o procedură incidentală care se poate derula numai în cadrul unui proces aflat deja pe rolul unei instanţe şi pentru a cărei dezlegare s-a prevăzut o procedură specială, derogatorie de la regula înscrisă în art. 17 C. proc. civ.
Prin urmare, această excepţie nu are o existenţă de sine stătătoare, pentru a putea fi invocată pe calea acţiunii directe.
Cum nu a existat un alt proces pe rol, excepţia invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, este inadmisibilă.
În altă ordine, practica judiciară constantă a instanţelor de contencios administrativ este în sensul că este inadmisibilă invocarea excepţiei de nelegalitate cu privire la acelaşi act administrativ pentru care s-a solicitat anularea, având în vedere principiul electa una via, potrivit cu care, odată aleasă calea procedurală legală, partea nu mai poate reveni asupra ei. După cum se constată, în cauză, prima instanţă a dispus anularea Ordinului nr. 2769 din 07 martie 2007, ori, reclamantul, chiar prin întâmpinarea formulată în recurs, a considerat legală soluţia, astfel că, în raport de cele reţinute anterior, în nici un caz nu ar putea obţine o soluţie favorabilă ca urmare a susţinerii că ar fi invocat excepţia de nelegalitate a actului menţionat.
Mai mult, conform art. 316 coroborat cu art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată, reclamantul acceptând soluţia de anulare a Ordinului nr. 2769 din 7 martie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, împotriva sentinţei nr. 64/F din 30 martie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi respinge acţiunea formulată de S.M.R. ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 721/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 753/2010. Contencios → |
|---|
