ICCJ. Decizia nr. 685/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 685/2010
Dosar nr. 850/2/200.
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, obligarea acestuia, prin Direcţia Cetăţenie, Comisia pentru Cetăţenie, să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetăţeniei române, în regim de urgenţă, precum şi obligarea pârâtului la plata de daune morale de 1000 de lei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2374 din 3 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, admiţând în parte acţiunea, a obligat pârâtul să-i achite reclamantului suma de 1000 de lei cu titlu de daune morale şi suma de 543,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtului la analizarea cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei române.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, faptul că din actele depuse de pârât la dosarul cauzei, rezultă că cererea reclamantului a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie în data de 28 mai 2009, fiind întocmit raportul la care fac referire dispoziţiile art. 17 şi art. 18 din Legea nr. 21/1991, care a fost înaintat ministrului, astfel încât primul capăt al acţiunii a rămas fără obiect.
In ceea ce priveşte cel de al doilea capăt al acţiunii, cel privind obligarea pârâtului la plata de daune morale, Curtea a apreciat că prin nesoluţionarea cererii într-un termen rezonabil, reclamantului i-a fost cauzat un prejudiciu constând în conştiinţa neputinţei şi frustrarea încercate de acesta atunci când a conştientizat că, la ritmul de soluţionare a cererilor de acordare a cetăţeniei la nivelul instituţiei pârâte, îi este refuzat practic, în tot acest interval, beneficiul pe care îl aduce cu sine redobândirea cetăţeniei române, precum şi perioada de incertitudine de aproape 6 ani şi jumătate de la formularea cererii sale.
Instanţa a considerat astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acest prejudiciu trebuie reparat, cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 1000 de lei fiind aşadar, întru totul justificată.
Totodată, curtea, apreciind că pârâtul s-a aflat în culpă procesuală, pasivitatea sa de mai bine de 6 ani, generând practic promovarea acţiunii, a admis şi capătul de cerere privind obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 543, 3 lei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul acordării daunelor morale, susţinând că acest capăt de cerere a fost soluţionat greşit şi invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii", respectiv „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât susţine în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a admis capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, câtă vreme acordarea cetăţeniei române nu constituie o obligaţie pentru Statul Român.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 21/1991, aprobarea cererilor de acordare a cetăţeniei se face prin ordin al Ministrului Justiţiei, care apreciază în acest sens asupra propunerilor Comisiei pentru Cetăţenie şi nu ne aflăm în prezenţa unui refuz nejustificat de a soluţiona o atare cerere, astfel că nu se poate reţine vreo culpă în sarcina sa pentru întârziere în soluţionarea cererii intimatului-reclamant, care este în fapt una de dobândire a cetăţeniei române în calitate de descendent al unui fost cetăţean român şi nu în calitate de persoană care a mai avut cetăţenie română.
Pe de altă parte, susţine recurentul-pârât, intimatul-reclamant şi-a completat dosarul în data de 18 mai 2009, iar faţă de soluţia dată în privinţa capătului principal de cerere (a fost respins ca rămas fără obiect) se impune respingerea capătului de cerere privind acordarea unor daune morale, capăt de cerere care de altfel nici nu a fost legal timbrat.
Cât priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, recurentul-pârât susţine de asemenea că este greşit soluţionată această cerere, în raport de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 275 C. proc. civ., la prima zi de înfăţişare el recunoscând pretenţiile intimatului-reclamant.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis potrivit următoarelor considerente.
Instanţa de fond prin hotărârea atacată a respins cererea principală de obligare a recurentului-pârât la analizarea/avizarea cererii intimatului-reclamant de redobândire a cetăţeniei române, cererea acestuia fiind examinată şi avizată pozitiv la data de 28 mai 2009, astfel încât s-a apreciat că acţiunea a rămas fără obiect.
Cu toate acestea, prima instanţă a obligat pe recurentul-pârât la plata unor daune morale în sumă de 1000 lei, cu motivarea că intimatul-reclamant a fost prejudiciat moral prin nesoluţionarea cererii într-un termen rezonabil, acesta încercând un sentiment de frustrare prin refuzul manifestat de pârât, în soluţionarea cererii şi datorită incertitudinii create în acest sens timp de aproape 6 ani şi jumătate de la formularea cererii.
În primul rând, astfel cum corect susţine recurentul-pârât, în speţa nu este vorba de un refuz sau o tergiversare în soluţionarea cererii intimatului-reclamant, noţiunea de refuz nejustificat fiind definită prin art. 2 lit. i) din Legea contenciosului administrativ, ca fiind „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane" situaţie care nu se regăseşte în cauza supusă judecăţii.
Referindu-ne la termenul rezonabil, este de precizat că anterior modificării Legii cetăţeniei române nr. 21/1991 prin OUG nr. 87 din 5 septembrie 2007, astfel cum corect susţine recurentul-pârât, nu erau prevăzute în lege termene imperative de soluţionare a unor astfel de cereri, abia după modificarea legii prin OUG nr. 87/2007, OUG nr. 147/2007 aprobată prin Legea nr. 171 din 8 mai 2009 şi OUG nr. 36/2009 fiind prevăzute termene în cadrul procedurii de acordare a cetăţeniei române, termene menite să urgenteze soluţionarea cererilor.
Pe de altă parte, aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, intimatul-reclamant şi-a completat dosarul cu actele necesare soluţionării cererii abia la data de 18 mai 2009, deci culpa în soluţionarea cu întârziere a cererii aparţine şi acestuia care a transmis un dosar incomplet.
Trebuie apreciat şi faptul că până la soluţionarea în fond a cauzei, Comisia pentru cetăţenie a examinat şi avizat pozitiv cererea intimatului-reclamant fiind întocmit raportul la care fac referire art.17 şi art. 18 din Legea nr. 21/1991, raport ce a fost înaintat ministrului, acesta fiind motivul pentru care instanţa de fond a apreciat acţiunea ca rămasă fără obiect.
Aşadar faţă de situaţia de fapt prezentată, nesoluţionarea cererii de dobândire a cetăţeniei până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată nu poate fi calificată ca un refuz nejustificat în sensul Legii contenciosului administrativ şi nu poate fi invocată nici nerespectarea termenului rezonabil de soluţionare a cererii, astfel cum susţine intimatul-reclamant, singurele în măsură a justifica acordarea unor daune morale.
De altfel, de la momentul înregistrării cererii iniţiale sub nr. 538/2003, intimatul-reclamant nu a mai revenit cu alte cereri prin care să solicite comunicarea stadiului de soluţionare a dosarului de redobândire a cetăţeniei.
Astfel fiind şi cum la prima zi de înfăţişare recurentul-pârât a recunoscut ca fiind întemeiată cererea intimatului-reclamant, cerere ce a şi fost rezolvată până la soluţionarea în fond a cauzei, se constată că sunt întrunite dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., conform cărora recurentul-pârât nu trebuie să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti să fie admis iar sentinţa instanţei de fond modificată în parte în sensul de a se înlătura obligarea recurentului-pârât la plata daunelor morale în sumă de 1000 lei precum şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 543,3 lei.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei urmează a fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei civile nr. 2374 din 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că înlătură obligarea recurentului-pârât la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de daune morale, precum şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 543,3 lei.
Menţine restul dispoziţiilor.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 682/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 688/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
