ICCJ. Decizia nr. 700/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 700/2010
Dosar nr. 881/35/200.
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 146/CA/2009-PI din 19 august 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta R.F.N. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, având ca obiect suspendarea executării Ordinului Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1400 din 23 iunie 2009 şi a constatat că acest ordin este suspendat de drept.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Oradea a reţinut, în esenţă, faptul că prin cererea înregistrată la data de 6 iulie 2009 reclamanta a solicitat instanţei să dispună suspendarea de îndată şi fără trecerea vreunui termen a ordinului nr. 1400 emis de pârât la data de 23 iunie 2009, dar având efecte retroactive cu data de 25 mai 2009, aceasta până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a hotărârii instanţei de fond cu privire la contestaţia ce face obiectul dosarului nr. 565/35/2009 - asupra căreia instanţa s-a pronunţat deja la data de 10 iunie 2009, prin sentinţa nr. 102/CA/2009 prin care s-a dispus suspendarea executării ordinului nr. 419 din 23 aprilie 2009, în condiţiile în care cele două ordine au practic acelaşi conţinut.
Instanţa a constatat că prin Ordinul nr. 419 din 23 aprilie 2009 emis de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, s-a dispus, conform art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, desfiinţarea funcţiei publice de conducere de inspector şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor iar în conformitate cu dispoziţiile art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantei prin eliberarea din funcţia publică de conducere la data expirării termenului de preaviz, respectiv la data de 25 mai 2009 acordându-i-se acesteia un preaviz de 30 de zile calendaristice.
A mai reţinut instanţa de fond faptul că prin Ordinul nr. 1400 din 23 iunie 2009 Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în conformitate cu prevederile art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 funcţia publică de conducere de inspector şef adjunct în domeniul relaţiilor de muncă al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor a fost desfiinţată, iar pe cale de consecinţă, cu data de 25 mai 2009, în conformitate cu prevederile art. 97 lit. c) din Legea nr. 188/1999, raportul de serviciu al reclamantei a încetat. Prin acelaşi ordin s-a dispus ca reclamanta să treacă pe funcţia publică de execuţie de inspector de muncă clasa I grad profesional superior, treapta de salarizare.
Curtea de apel a apreciat astfel că, cele două ordine emise de pârât au în esenţă acelaşi conţinut, astfel încât, dat fiind faptul că prin sentinţa civilă nr. 102/CA -PI din 10 iunie 2009 pronunţată de aceeaşi instanţă, executarea ordinului nr. 419 din 23 aprilie 2009, a fost suspendată, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, a operat o suspendare ope legis şi în ceea ce priveşte executarea ordinului nr. 1400 din 23 aprilie 2009.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii", precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., conform cărora recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304 C. proc. civ., instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.
În esenţă, prin motivele de recurs formulate, recurentul susţine că Ordinul nr. 1400 din 23 iunie2009, a cărei suspendare a solicitat-o intimata-reclamantă, nu intră sub incidenţa art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, acesta neavând acelaşi conţinut cu Ordinul nr. 419 din 23 aprilie 2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a cărui executare a fost suspendată de instanţă, suspendare materializată prin Ordinul nr. 1399 din 23 iunie 2009.
Ca atare, susţine recurentul-pârât, prima instanţă trebuia să constate şi să admită inadmisibilitatea cererii de suspendare şi nu să constate că acesta este suspendat de drept.
Cât priveşte subsidiarul cererii formulată de intimata-pârâtă, acela de a se dispune suspendarea în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurentul-pârât arată că nu sunt întrunite cumulativ cele două condiţii prevăzute de textul de lege – cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, astfel cum sunt ele definite de art. 2 lit. t) şi ş) din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, prin acest Ordin, Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, constatând intrarea în vigoare a art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 şi a efectelor sale, intimata-reclamantă fiind trecută în funcţia publică de execuţie – inspector de muncă clasa I grad profesional superior, treapta de salarizare 1, la CompartimentulControl şi Relaţii de Muncă, măsură de protecţie socială în urma căreia nu a pierdut decât indemnizaţia pentru funcţia de conducere, celelalte drepturi salariale avute anterior rămânând neschimbate.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Prin Ordinul nr. 419 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, funcţia publică de conducere de Inspector Şef Adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, funcţie ce era ocupată de intimata-reclamantă, s-a desfiinţat, iar în baza art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/199 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus încetarea raportului de serviciu al acesteia prin eliberarea din funcţia publică de conducere la data expirării termenului de preaviz, respectiv la data de 25 mai 2009.
Prin Ordinul emis, aşa cum susţine recurentul-pârât, au fost practic executate prevederile OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, prevederi ce au intrat în vigoare la 23 mai 2009.
Ordinul nr. 1400 din 23 iunie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale constată acelaşi lucru şi anume faptul că funcţia publică de conducere de inspector şef adjunct în domeniul relaţiilor de muncă al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor a fost desfiinţată în conformitate cu prevederile art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 şi pe cale de consecinţă, cu data de 25 mai 2009 în conformitate cu art. 97 lit. c) din Legea nr. 188/1999, raportul de serviciu al intimatei-reclamante a încetat, în plus, Ordinul conţinând şi menţiunea că, cu aceeaşi dată, adică 25 mai 2009, intimata-reclamantă tece pe funcţia publică de execuţie de inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare I, la Compartimentul control şi relaţii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor cu un salariu de bază lunar de 1920 lei, la care se adaugă sporul pentru vechimea în muncă în procent de 25%.
Conţinutul celor două Ordine, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, este identic, ambele referindu-se la desfiinţarea funcţiei publice de conducere de inspector şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor şi la încetarea raportului de serviciu al intimatei-reclamante.
Susţinerea recurentului-pârât în sensul că cel de-al doilea Ordin, cel cu nr. 1400 din 26 mai 2009 conţine şi o referire cu privire la măsura de protecţie socială luată faţă de intimata-reclamantă, aceea de trecere pe funcţia publică de execuţie de Inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 1 la CompartimentulControl şi Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor şi deci i-ar conferi un conţinut diferit decât Ordinul nr. 419 din 23 aprilie 2009, nu are relevanţă, această măsură nefiind decât o consecinţă a încetării raportului de serviciu al intimate-reclamante din funcţia de conducere de Inspector şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor.
În fond, intimata-reclamantă contestă încetarea raporturilor de serviciu din funcţia de conducere, în speţă solicitând suspendarea executării ordinului nr. 1400 din 23 iunie 2009, care, aşa cum am arătat, are acelaşi conţinut cu Ordinul nr. 419 din 23 aprilie 2009, a cărei punere în executare a fost suspendată prin sentinţa civilă nr. 102/CA/2009-PI a Curţii de Apel Oradea, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare.
Incontestabil că, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, aşa, cum corect a apreciat şi instanţa de fond, text de lege care menţionează că „în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de instanţă, acesta este suspendat de drept, în acest caz nefiind obligatorie plângerea prealabilă".
Suspendarea de drept prevăzută de art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ este pe deplin justificată, de vreme ce actul administrativ a cărei suspendare se solicită - în speţă Ordinul nr. 1400 din 23 iunie 2009, are acelaşi conţinut ca şi cel a cărei executare a fost suspendată – Ordinul nr. 419 din 23 aprilie 2009, instanţa constatând că măsura suspendării este impusă de îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 - cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Rezultă deci că instanţa de fond a pronunţat sentinţa cu aplicarea corectă a legii, în speţă a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, raportat la situaţia de fapt existentă şi anume conţinutul aceloraşi dispoziţii în cele două Ordine - nr. 419 din 23 aprilie 2009 şi nr. 1400 din 23 iunie 2009, ambele emise de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Aşa fiind, apare de prisos a fi analizate motivele de recurs formulate în raport de îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii pentru suspendarea executării unui act administrativ prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Recursul se priveşte deci ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins, soluţia instanţei de fond fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei civile nr. 146/CA/2009-PI din 19 august 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 692/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 702/2010. Contencios → |
|---|
