ICCJ. Decizia nr. 688/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 688/2010
Dosar nr. 2080/2/2009
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 9 martie 2009, reclamanta Z.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. obligarea acesteia la emiterea unui act prin care să propună acordarea de despăgubiri potrivit art. 3) lit. h) din Legea nr. 247/2005 şi să emită titlu de despăgubire pentru despăgubirile stabilite prin Decizia A.V.A.S. nr. 264 din 04 septembrie 2008 şi dispoziţia PMB nr. 10831 din 16 iunie 2008.
Prin cererea precizatoare depusă la data de 09 iunie 2009, reclamanta şi-a restrâns cererea la Decizia A.V.A.S. nr. 264 din 04 septembrie 2008.
Prin sentinţa civilă nr. 2669 din 23 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă prin întâmpinare, a respins acţiunea reclamantei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, faptul că în raport cu prevederile art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reclamanta şi-a îndreptat în mod greşit acţiunea împotriva A.N.R.P. în condiţiile în care emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire se face de către Comisia Centrală, care este o instituţia distinctă de pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304, pct. 5 şi 9 C. proc. civ., „încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.", respectiv, „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Precizează recurenta-reclamantă, în motivele de recurs formulate că deşi la instanţa de fond şi-a precizat acţiunea introdusă, potrivit art. 57 C. proc. civ., solicitând introducerea în cauză şi a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, entitate ce funcţionează în cadrul A.N.R.P., cererea sa a fost ignorată şi în mod nelegal i s-a respins acţiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, fără a se avea în vedere faptul că unul din capetele de cerere formulate se referea şi la obligarea A.N.R.P. de a trimite dosarul către evaluator.
Se solicită de către recurentă casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Intimata A.N.R.P. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis potrivit art. 312 C. proc. civ., potrivit următoarelor considerente.
Prin cererea introductivă de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a formulat acţiunea în contradictoriu cu intimata-pârâtă A.N.R.P., solicitând obligarea acesteia la soluţionarea cererilor de despăgubire stabilite prin Decizia A.V.A.S. nr. 264 din 4 septembrie 2008 şi Dispoziţia P.M.B. nr. 10831 din 16 iunie 2008, urmând a fi îndeplinite toate operaţiunile şi actele administrative-selectare în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, printre care şi cea de numire a unui evaluator/societate de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare şi aprobare a acestuia.
Ulterior, recurenta-reclamantă şi-a restrâns obiectul cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea „pârâţilor" la emiterea deciziei prin care se propune acordarea despăgubirilor şi emiterea titlului de despăgubire pentru despăgubirile stabilite numai prin Decizia A.V.A.S. nr. 264 din 4 septembrie 2008, pentru imobilul-teren în suprafaţă de 327 mp situat în Bucureşti, sector 5.
Din modul în care a fost formulată acţiunea de chemare în judecată (ulterior precizată) rezultă cu claritate că în final cererea viza obligaţia de emitere a titlului de despăgubire, la momentul respectiv recurenta-reclamantă având deja exprimată opţiunea în ce priveşte aceste despăgubiri, pentru plata acestora în numerar.
Cum, potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat şi completat prin OUG nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, „Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă … se constituie C.C.S.D.", care printre atribuţiile principale la lit. a) prevede că „dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubiri", iar prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata-pârâtă A.N.R.P. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, prima instanţă, în virtutea rolului activ, trebuie să lămurească situaţia părţilor din proces, mai ales că prin precizarea de acţiune formulată de recurenta-reclamantă, care se referea la „obligarea pârâţilor", se înţelegea că aceasta solicită instanţei de judecată a dispune introducerea în cauză a Comisiei Centrale.
Aceasta cu atât mai mult, cu cât, pe parcursul procesului, recurenta-reclamantă a cerut ca pârâtele să precizeze în scris şi explicit data la care a fost înregistrată cererea reclamantei nr. 41945 CC şi motivul nesoluţionării acesteia, precum şi actele normativ-administrative în temeiul cărora funcţionează C.C.S.D.
Este cert, deci, că recurenta-reclamată numai dintr-o necunoaştere exactă a modului de funcţionare şi a atribuţiilor celor două autorităţi, A.N.R.P. şi C.C.S.D., nu a precizat în mod expres că înţelege să cheme în judecată şi Comisia Centrală, în atribuţiile căreia intră emiterea titlului de despăgubire solicitat.
A înţeles însă să formuleze această cerere după depunerea întâmpinării de către intimata-pârâtă, care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, aspect, care însă, aşa cum susţine şi recurenta-reclamantă, în mod greşit a fost ignorat de prima instanţă.
Aşadar, este clar faptul că chiar de la momentul formulării acţiunii introductive de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a lăsat să se înţeleagă că doreşte să se judece în contradictoriu şi cu Comisia Centrală (în mod eronat socotind că aceasta nu are personalitate juridică şi funcţionează în cadrul A.N.R.P.), cadrul normativ în virtutea căruia aceasta îşi exercită atribuţiile fiind reglementat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată a fi fondat recursul formulat de reclamantă, hotărârea primei instanţe fiind dată cu încălcarea formelor de procedură sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel că în baza art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat, iar hotărârea instanţei de fond se va casa cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă, urmând ca rejudecarea să aibă loc în contradictoriu şi cu C.C.S.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Z.M. împotriva sentinţei civile nr. 2669 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 685/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 691/2010. Contencios → |
|---|
