ICCJ. Decizia nr. 691/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 691/2010
Dosar nr. 3256/2/200.
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2801 din 30 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii T.F.I.R., E.L.A.T.F. şi A.F., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având ca obiect obligarea pârâtului la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce priveşte stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul nr. 2 din Bucureşti, sector 5. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a sumei de 4000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, întrucât pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a primit încă din anul 2007 dispoziţia Primăriei Municipiului Bucureşti, termenul rezonabil de soluţionare a unei astfel de solicitări a fost depăşit, împrejurarea că selectarea dosarelor se face în ordine cronologică nefiind în opinia instanţei, de natură să justifice soluţionarea lor într-un termen nejustificat de lung.
Împotriva acestei sentinţe pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală a Despăgubirilor a formulat recurs, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greşit instanţa de fond a apreciat că în speţă ar fi fost depăşit termenul rezonabil, neţinând seama că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului stabileşte mai multe criterii ce trebuie luate în calcul în cadrul unei asemenea aprecieri, cum ar fi complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamant.
Prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare, respectiv în ordinea înregistrării lor, dosarul reclamanţilor fiind înregistrat sub nr. 31784/CC.
Totodată, recurenta consideră că în mod greşit a fost obligată la cheltuieli de judecată în cuantum de 4000 RON, în principal pentru că sunt aplicabile dispoziţiile art. 275 C. proc. civ. privind recunoaşterea pretenţiilor reclamantului la prima zi de înfăţişare, iar în subsidiar, se impune aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., privind dreptul judecătorilor de a mări sau micşora onorariile avocaţilor în funcţie de tabloul onorariilor minimale şi faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta-pârâtă, deşi afirmă principial corect că aprecierea termenului rezonabil presupune o multitudine de criterii, nu a făcut dovada nici la fond, nici în recurs, a unor împrejurări obiective ce ar fi împiedicat-o să soluţioneze până în prezent o dispoziţie de acordare de măsuri reparatorii emisă în anul 2006, simpla apărare că dosarele înregistrate se soluţionează în ordine cronologică nefiind suficientă în lipsa altor elemente concrete care să conducă la concluzia imposibilităţii soluţionării cererii.
Se reţine că amânarea nejustificată, pe termen îndelungat, a acordării măsurilor reparatorii echivalează cu o încălcare a dreptului de proprietate, deoarece îl privează pe titularul dreptului de folosinţa bunului său.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată de la fond, acestea au fost în mod corect acordate, deoarece recurenta-pârâtă a fost pusă în întârziere anterior declanşării procesului, prin plângerea administrativă prealabilă, iar condiţiile art. 275 C. proc. civ. nu au fost îndeplinite, astfel cum susţine recurenta.
În ceea ce priveşte onorariul de avocat perceput în faza de recurs, în sumă de 4.000 RON, acesta nu se justifică faţă de împrejurarea că soluţionarea cauzei a avut loc la un singur termen, fără a se depune acte noi sau întâmpinare, astfel că Înalta Curte va reduce acest onorariu, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., la suma de 1.000 RON.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 2801 din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata către intimaţii-reclamanţi a sumei de 1.000 lei, stabilită prin apreciere, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 688/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 692/2010. Contencios → |
|---|
