ICCJ. Decizia nr. 707/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi persecutaţi politic D.L nr. 118/1990. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 707/2010
Dosar nr. 8342/1/2008
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2464 din 13 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de R.M. împotriva sentinţei civile nr. 3295 din 12 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamantul R.M. a solicitat instanţei obligarea pârâtului, Primul-Ministru, să-i transmită în scris o ofertă de despăgubire pentru suprafaţa de 500 mp, la care are dreptul conform sentinţei civile nr. 871 din 23 septembrie 1998 - pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Înalta Curte a constatat că, instanţa de fond interpretând corect raportul juridic dedus judecăţii, a reţinut că în cauză nu a existat un refuz nejustificat de rezolvare a unei petiţii adresate unei autorităţi publice, refuz asimilat actului administrativ unilateral, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respingând astfel, prin sentinţa civilă nr. 3295 din 12 decembrie 2007, ca neîntemeiată acţiunea reclamantului.
A mai reţinut instanţa de recurs, faptul că în mod legal şi temeinic prima instanţă a apreciat că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi temeiul invocat de recurentul-reclamant în susţinerea acesteia - respectiv, dispoziţiile sentinţei civile nr. 871 din 23 septembrie 1998 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care Consiliul General al Municipiului Bucureşti a fost obligat să întocmească o listă a terenurilor intravilane disponibile situate în Municipiul Bucureşti şi să soluţioneze cererea reclamantului R.M. de împroprietărire formulată în temeiul Legii nr. 44/1994 - pârâtul din prezenta cauză nu are vreo atribuţie privind emiterea unei oferte de despăgubire, acesta nu a fost parte într-un proces cu reclamantul - sentinţa invocată fiind pronunţată în contradictoriu cu un alt pârât - iar Legea nr. 44/1994 nu prevede posibilitatea acordării de despăgubiri în locul terenurilor cu care beneficiarii acestei legi ar fi putut fi împroprietăriţi.
In acest sens, Înalta Curte a arătat că, motivarea aşa-numitei excepţii a lipsei calităţii procesual pasive invocată de recurentul - reclamant, nu se referă în realitate, la transpunerea în plan procesual a raportului de drept administrativ astfel configurat, ci la împrejurarea că autoritatea căreia i-a fost adresată cererea, nu are vreo atribuţie privind emiterea unei oferte de despăgubire şi care nu a fost parte în procesul în care s-a pronunţat sentinţa civilă invocată de reclamant ca temei pentru oferta de despăgubire pentru suprafaţa de 500 mp.
Instanţa de recurs a respins ca neîntemeiate şi susţinerile recurentului-reclamant privind încălcarea dreptului său fundamental la un proces echitabil, reţinând în acest sens că petiţia acestuia a primit un răspuns iar transmiterea cererii spre competentă soluţionare Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor s-a făcut în conformitate cu prevederilor art. 61 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.
Soluţionarea unei cereri în defavoarea petiţionarului sau contrar aşteptărilor sale nu reprezintă automat un refuz nejustificat, acest caracter reieşind numai prin raportare la prevederile legale, cu care refuzul ar intra în contradicţie.
De asemenea, Înalta Curte a constatat că sentinţa atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi pentru care s-a respins cererea reclamantului atât în privinţa obligaţiilor ce derivă din sentinţa nr. 871/1998, faţă de obiectul cauzei deduse judecăţii, precum şi în privinţa, respectării dreptului la petiţionare al reclamantului-recurent.
Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant R.M. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (2) C. proc. civ. „dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".
Revizuentul, încercând să motiveze cererea de revizuire, face trimitere la motivele de recurs formulate împotriva sentinţei civile nr. 3295 din 12 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ce au făcut obiectul deciziei atacată cu revizuire, arătând că instanţa de recurs nu a analizat anumite susţineri ale sale, deci nu a analizat unele din motivele de recurs şi nu s-a pronunţat asupra acestora.
Arată revizuentul că din acest punct de vedere Decizia Înaltei Curţi nr. 2464 din 13 iunie 2008 este nelegală şi cere a fi anulată.
Se face referire de către revizuent şi la faptul că în recurs pârâtul ar fi depus întâmpinare, pe care însă instanţa nu i-a comunicat-o, astfel că nu a putut să-şi formuleze apărarea în proces, mai mult decât atât instanţa de recurs ca şi cea de fond au schimbat obiectul dedus judecăţii, iar Decizia pronunţată nu este semnată şi nu cuprinde domiciliul şi reşedinţa părţilor.
Motivele de revizuire sunt în realitate motive privind contestaţia în anulare, revizuentul neîncadrându-se astfel în dispoziţiile art. 322 alin. (2) C. proc. civ.
Cererea de revizuire este, însă, inadmisibilă potrivit următoarelor considerente:
Potrivit art. 322 C. proc. civ., între altele, se poate cere revizuirea unei „hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul".
Deci, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul, adică să se fi dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii, decât cea care fusese dată la fond.
Or, în speţă, prin Decizia nr. 2464 din 13 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat recursul declarat de R.M. împotriva sentinţei civile nr. 3295 din 12 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Nefiind astfel îndeplinită condiţia din textul de lege, aceea că „prin hotărârea dată de instanţa de recurs să fie evocat fondul", cererea de revizuire este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de R.M. împotriva deciziei civile nr. 2464 din 13 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 703/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 733/2010. Contencios → |
|---|
