ICCJ. Decizia nr. 733/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 733/2010
Dosar nr. 932/33/200.
Şedinţa publică din 11 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamantul M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministrul Sănătăţii, suspendarea executării Ordinului nr. 913 din 15 mai 2009 emis de Ministrul Sănătăţii Publice până la soluţionarea pe fond a cauzei, care va avea ca obiect anularea aceluiaşi ordin, reintegrarea acestuia în funcţie, pe aceeaşi perioadă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 93 din 15 mai 2009 a fost revocat din funcţia de manager al Centrului de Sănătate Teaca şi s-a dispus încetarea, înainte de termen a contractului de management nr. 40 din 14 decembrie 2006.
Astfel, în urma evaluării activităţii acestuia de către Comisia de evaluare, numită prin Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 291 din 11 martie 2009 i s-a acordat calificativul „nesatisfăcător", pentru nerealizarea indicatorilor de performanţă, respectiv C 1 (execuţia bugetară faţă de bugetul de cheltuieli aprobat).
În aceste condiţii a solicitat suspendarea executării ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 914 din 15 mai 2009 de revocare din funcţia de manager, arătând că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 141 din Legea nr. 554/2004, modificată, privind admisibilitatea cererii de suspendare întrucât a solicitat revocarea ordinului sus amintit, există "un caz bine justificat" în sensul textului de lege, deoarece, aşa cum rezultă din nota marginală a indicatorului C 1, din fişa de evaluare anexată, reclamantul a avut acoperire de serviciu, deci certificatul minim nu se impunea; precum şi a "pagubei iminente", deoarece încetarea contractului de management ca efect al calificativului, ar crea prejudicii materiale prin pierderea drepturilor salariale.
Pârâtul, Ministrul Sănătăţii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că actul administrativ atacat aparţine unei autorităţi publice centrale şi nu ministrului ca persoană fizică.
Prin sentinţa civilă nr. 355 din 6 iulie 2009, Curtea de Apel Cluj a admis în parte cererea formulată de reclamant, a dispus suspendarea Ordinului nr. 913 din 15 mai 2009 emis de Ministrul Sănătăţii Publice, până la pronunţarea instanţei de fond, a respins petitul privind reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută şi a obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 1.013 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă faptul că sunt întrunite condiţiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, pentru a se putea dispune suspendarea efectelor actului administrativ aflat în discuţie.
În concret, instanţa a arătat faptul că există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate a actului administrativ dedus judecăţii, iar acestea se pot subsuma cazului bine justificat, fiind astfel posibil ca actul administrativ al pârâtei să fie pus în executare, anterior momentului la care o instanţă de judecată să se fi pronunţat irevocabil cu privire la legalitatea acestuia, cu consecinţa producerii unor prejudicii, care ulterior nu ar putea fi reparate.
Cu privire la capătul de cerere privind reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, s-a aprecia că această solicitare este neîntemeiată, deoarece, prin adoptarea unei soluţii provizorii de suspendarea unui act administrativ unilateral aparent nelegal, nu se poate dispune o măsură aparent definitivă.
Împotriva acestei soluţii au formulat recursuri reclamantul şi autorităţile pârâte.
În recursul său, recurentul-reclamant a invocat ca temei prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond, care a admis cererea şi a dispus suspendarea Ordinului nr. 913/2009, dar a respins cererea de reintegrare, este "în esenţă, un nonsens", reintegrarea în funcţie fiind "o componentă intrinsecă a suspendării ordinului".
În recursurile formulate de către cele două autorităţi publice, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9, precum şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că cererea formulată nu îndeplineşte cumulativ condiţiile cerute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, în considerentele hotărârii nefiind motivată nici existenţa unui caz bine justificat şi nici iminenţa producerii unei pagube greu de reparat.
Recursurile formulate de ministrul Sănătăţii şi de Ministerul Sănătăţii sunt întemeiate.
Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ cu modificările şi completările ulterioare, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Instanţa de fond, în considerentele soluţiei adoptate, s-a raportat la Recomandarea nr. R (89) 8, deşi aceasta a fost adresată de Comitetul Miniştrilor acţiunii executive a guvernelor statelor membre ale Consiliului Europei, fără a argumenta, însă, în concret existenţa condiţiei cazului bine justificat şi a condiţiei pagubei iminente.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 prin „cazuri bine justificate se înţelege împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ", iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, prin „pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
Or, în cauză, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa de fond nu a indicat şi nici nu a argumentat care sunt, în concret, împrejurările de fapt şi de drept, de natură să înfrângă prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ în litigiu.
Astfel fiind, rezultă că în mod greşit a reţinut instanţa de fond îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii legal prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ în litigiu fiind o măsură nelegală, care urmează să fie înlăturată prin admiterea celor două recursuri şi casarea sentinţei recurate, cu consecinţa respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare.
În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamant, rezultă că este neîntemeiat, reintegrarea în funcţia anterioară fiind o măsură care vizează fondul cauzei şi face obiectul unui capăt de cerere separat al acţiunii principale care a fost formulată pentru anularea actului administrativ în litigiu.
Astfel fiind şi având în vedere soluţia dată recursurilor formulate de către autorităţile publice, urmează ca recursul formulat de reclamant să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.S. împotriva sentinţei civile nr. 355 din 6 iulie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursurile declarate de Ministerul Sănătăţii şi Ministrul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 355 din 6 iulie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge cererea de suspendare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 707/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 74/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
