ICCJ. Decizia nr. 756/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 756/2010
Dosar nr. 4586/2/2008
Şedinţa publică din 12 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea parţială a HG nr. 39 din 30 ianuarie 1996, publicată în M.Of. nr. 31 din 14 februarie 1996 şi a HG nr. 265 din 14 aprilie 2005, publicată în M.Of. nr. 318 din 14 aprilie 2005, în sensul scoaterii apartamentului nr. 2, situat în imobilul din Bucureşti, sector 1 din Anexa nr. 4 a acestui ultim act normativ, anexă care cuprinde imobilele aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea RA A.P.P.S.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a devenit titular al contractului de închiriere nr. 11539/1986 al apartamentului mai sus menţionat la data de 2 decembrie 1986, contract pe care l-a încheiat cu O.E.C.C. – Întreprinderea pentru Administrarea Clădirilor.
Începând cu data de 1 aprilie 1990, în baza Decretului nr. 263/1979, locuinţa a fost transferată în administrarea I.C.R.A.L. H.N. SA.
Ulterior, prin HG nr. 39 din 30 ianuarie 1996, locuinţa aflată în discuţie a fost transferată la RA A.P.P.S., deşi nu era o locuinţă de protocol.
Reclamantul a susţinut că a luat cunoştinţă de schimbarea administratorului imobilului în care locuieşte prin adresele pe care le-a primit de la RA A.P.P.S., prin care a fost înştiinţat să achite chiria în contul acestei entităţi juridice.
În opinia reclamantului, dreptul său de a cumpăra locuinţa a fost grav vătămat în urma adoptării celor două acte administrative contestate.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile şi excepţia tardivităţii acţiunii. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2008, curtea a admis în principiu cererea de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României formulată de RA A.P.P.S.
Curtea de Apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2205 din 27 mai 2009, a respins ca nefondate excepţiile invocate în cauză şi acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei procedurii prealabile este nefondată întrucât, prin cererea înregistrată sub nr. 17/3890 din 18 aprilie 2008, reclamantul a solicitat Guvernului României scoaterea locuinţei sale din administrarea RA A.P.P.S. şi trecerea acesteia în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti (filele 7-8 dosar). Reclamantul a primit răspuns la cererea sa prin adresa nr. 15A/2347/CA din 13 mai 2008 (fila 70 dosar).
Excepţia tardivităţii acţiunii este nefondată, întrucât reclamantul a solicitat anularea unor acte administrative cu caracter normativ care, în raport de prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, pot fi atacate oricând.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamantul nu este vătămat într-un drept al său ori intr-un interes legitim, în sensul art. 1 din Legea contenciosului administrativ, prin adoptarea celor două hotărâri de Guvern contestate, întrucât acesta, în calitate de titular al contractului de închiriere, are dreptul de a cumpăra apartamentul în care locuieşte, în baza OUG nr. 28/2007.
În opinia primei instanţe, faptul că reclamantului nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 112/1995 nu îl vatămă în dreptul său de a cumpăra apartamentul, în condiţiile în care, în perioada 1996-2008, acesta nu a contestat calitatea intervenientului de administrator al imobilelor aflate în posesia sa.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul S.A., care a solicitat modificarea sa în parte, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici:
În mod greşit prima instanţă a reţinut că nu a fost vătămat într-un drept recunoscut de lege prin cele două acte administrative deoarece, prin transferul apartamentului în care locuieşte în administrarea RA A.P.P.S. nu mai are posibilitatea de a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 112/1995, asemenea altor chiriaşi din locuinţele deţinute de stat.
Recurentul a arătat faptul că, prin menţinerea apartamentului aflat în discuţie în administrarea RA A.P.P.S., cu toate că acesta nu îndeplineşte nici criteriile unei locuinţe de protocol şi nici pe cele ale unei locuinţe de serviciu sau de necesitate, i se creează o situaţie discriminatorie în raport cu ceilalţi chiriaşi ai statului român.
În plus, recurentul a susţinut că prima instanţă nu a ţinut seama de faptul că cele două acte administrative contestate au fost abrogate implicit, prin adoptarea Legii nr. 229/2008 de aprobare a OUG nr. 28/2008, act normativ care revocă dreptul de administrare al RA A.P.P.S. asupra imobilului în litigiu.
La termenul de judecată din data de 12 februarie 2010, în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a pus în discuţia părţilor motivul de ordine publică referitor la neîndeplinirea de către recurentul-reclamant, în termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, a procedurii administrative prealabile.
Concluziile părţilor cu privire la acest motiv de ordine publică au fost consemnate în practicaua deciziei care face parte integrantă din aceasta.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivul de recurs pus în discuţia părţilor, precum şi cu criticile formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin cererea dedusă judecăţii, recurentul-reclamant a solicitat anularea parţială a două acte administrative unilaterale cu caracter individual.
În concret, este vorba, în primul rând, de HG nr. 39 din 30 ianuarie 1996, publicată în M.Of. nr. 31 din 14 februarie 1996, poziţia nr. 1 din Anexa nr. 1 ce cuprinde lista imobilelor, împreună cu anexele şi terenurile aferente – preluate nelegal de către Consiliul Local al Municipiului Bucureşti – care trec în administrarea RA A.P.P.S. de sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului.
În al doilea rând, este vorba de HG nr. 265 din 14 aprilie 2005 privind schimbarea regimului juridic al unor imobile şi pentru modificarea HG nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea RA A.P.P.S., publicată în M.Of. nr. 318 din 14 aprilie 2005.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Conform art. 7 alin. (3) din acelaşi act normativ, este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).
Potrivit art. 7 alin. (7) din aceeaşi lege, plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului; termenul de 6 luni este un termen de prescripţie.
De asemenea, art. 109 alin. (2) C. proc. civ., prevede că, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente să se facă numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Ca atare, în materia contenciosului administrativ, regula generală stabilită de legiuitor este aceea că respectarea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiţie de admisibilitate a acţiunii.
Reglementarea cuprinsă în art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, este pe deplin justificată, întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a legalităţii: particularul are posibilitatea de a obţine revocarea actului printr-o procedură administrativă simplă, derulată înainte de momentul sesizării instanţei de contencios administrativ.
Din probele administrate în cauză, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant nu a îndeplinit procedura administrativă prealabilă în termenul prevăzut de normele anterior citate, respectiv 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă de existenţa celor două acte administrative unilaterale cu caracter individual contestate.
Astfel, recurentul-reclamant a luat cunoştinţă de existenţa HG nr. 39/1996 la data de 14 mai 1996, când a primit adresa nr. 2840 prin care era înştiinţat de către directorul sucursalei A.I.P.S.A.P. că locuinţa sa a trecut din administrarea Consiliului Local al Municipiului Bucureşti în administrarea RA A.P.P.S. (a se vedea fila 19 dosar fond).
În plus, acţiunea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei RA A.P.P.S. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a fost respinsă (a se vedea Decizia nr. 793 din 12 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, filele 20-21 dosar fond).
Pe de altă parte, este de menţionat faptul că HG nr. 265 a fost publicată în M.Of. nr. 318 din 14 aprilie 2005.
Reclamantul a formulat plângerea prealabilă cu emitentul acelor două acte administrative contestate la data de 18 aprilie 2008, peste termenul de 6 luni, calculat de la data luării la cunoştinţă de existenţa actelor, termen reglementat de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Prin urmare, soluţia instanţei de fond în privinţa îndeplinirii procedurii administrative prealabile în termenul legal este dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea ca inadmisibilă, ca urmare a neîndeplinirii în termenul legal a procedurii administrative prealabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2205 din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului S.A. ca inadmisibilă, ca urmare a neîndeplinirii în termenul legal a procedurii administrative prealabile.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 751/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 757/2010. Contencios → |
|---|
