ICCJ. Decizia nr. 760/2010. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 760/2010

Dosar nr. 6898/2/200.

Şedinţa publică din 12 februarie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanţii G.D., ş.a., au chemat în judecată secretariatul de stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul să emită şi să transmită prin mandatarul G.C., în regim de urgenţă, certificatele preschimbate şi toate documentele aferente acestora.

Au mai solicitat şi obligarea pârâtului la repararea prejudiciilor suferite de la emiterea OG nr. 1/2008 şi până în prezent, rezultate din omisiunea de a prelungi perioada de valabilitate a certificatelor nepreschimbate, fapt care a dus la nerecunoaşterea drepturilor aferente certificatelor, de către instituţiile abilitate ale statului, în cuantum de 2500 lei pe an (respectiv pentru anii 2005, 2006, 2007), reprezentând daune materiale.

În motivarea cererii reclamanţii au arătat că au calitatea de luptători ai Revoluţiei din Decembrie 1989 şi li s-au eliberat certificate de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 - „Remarcat prin fapte deosebite".

Au mai arătat că sunt membrii Asociaţiei „Decembrie 1989 Metrou" şi au invocat prevederile Legii nr. 341/2004 şi faptul că preschimbarea certificatelor trebuia să se facă de către pârât, după verificarea acestora, în termen de 6 luni.

La data de 27 noiembrie 2008 pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, conform OG nr. 1/2008, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

La 4 februarie 2009 pârâtul a depus cerere de chemare în garanţie a Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi Preşedintelui României.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1552 din 8 aprilie 2009, a respins excepţiile lipsei procedurii prealabile şi a autorităţii de lucru judecat, a respins ca rămase fără obiect cererile reclamanţilor C.B. şi R.I.D. privind obligarea pârâtului la emiterea şi transmiterea certificatelor preschimbate, precum şi cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor morale.

De asemenea, a admis excepţia prematurităţii acţiunii în ce-i priveşte pe ceilalţi reclamanţi şi a respins cererile de chemare în garanţie formulate de pârât împotriva Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi a Preşedintelui României reprezentat de Administraţia Prezidenţială.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţia lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut că aceasta este neîntemeiată, întrucât obiectul cauzei de faţă nu este anularea unui act administrativ, ci constatarea refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri.

Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, s-a reţinut că aceasta este neîntemeiată deoarece instanţele anterioare nu s-au pronunţat pe fondul cauzei.

Cât priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor materiale, s-a reţinut că, pe de o parte nu se poate reţine o culpă a pârâtului în raport de dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, iar pe de altă parte neprevederea în OG nr. 1/2008 şi a prorogării termenului prevăzut la art. 9 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 nu este culpa pârâtului.

Cu privire la excepţia prematurităţii acţiunii reclamanţilor, s-a reţinut că aceasta este întemeiată deoarece potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, astfel cum a fost modificat termenul pentru preschimbarea certificatelor nu a expirat.

În privinţa reclamanţilor C.B. şi R.I.D., cererile au rămas fără obiect deoarece acestor reclamanţi le-au fost eliberate certificatele preschimbate.

Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică au declarat recurs reclamanţii nominalizaţi în tabelul anexat cererii de chemare în judecată prin mandatar G.C.

Recurenţii au susţinut, în esenţă, că termenul de 30 iunie 2009 înăuntrul căruia Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 trebuia să elibereze certificatele de revoluţionar preschimbate, a expirat, astfel că susţinerile potrivit cărora acţiunea este prematur introdusă nu mai sunt valabile, iar excepţia prematurităţii acţiunii nu mai poate fi ridicată.

De altfel, consideraţia potrivit căreia nu se pot elibera certificatele în interiorul termenului este, susţin recurenţii, total falsă, certificatele trebuind a fi eliberate tocmai în termenul prevăzut, în funcţie de modul şi termenele în care fiecare revoluţionar în parte îşi îndeplineşte obligaţiile şi nicidecum după expirarea acestuia.

Aşa cum s-a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, Legea nr. 341/2004 a instituit un termen iniţial, respectiv de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, termenele au fost prorogate succesiv, însă în toată această perioadă de 5 ani de zile, dintr-un număr total de 5000 de revoluţionari câţi sunt înscrişi în Asociaţia decembrie 1989 Metrou România au fost preschimbate doar un număr de 173 certificate.

Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la respingerea excepţiei lipsei procedurii prealabile şi aceea a autorităţii de lucru judecat, urmează să se constate că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, întrucât aşa cum corect s-a reţinut, cu privire la prima excepţie nu suntem în ipoteza anulării unui act administrativ, ci a unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, iar cu privire la cea de-a doua excepţie urmează să se constate că instanţele anterioare nu s-au pronunţat pe fondul litigiului.

De asemenea, respingerea cererilor reclamanţilor C.B. şi R.I.D. ca rămase fără obiect este o soluţie legală de vreme ce acestor reclamanţi le-au fost eliberate certificatele preschimbate, aceştia neavând nici cum să sufere daune ca urmare a nepreschimbării certificatelor.

Referitor la excepţia prematurităţii acţiunii, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptători care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei de la Braşov din noiembrie 1987, cu modificările şi completările ulterioare, certificatele doveditoare care, în perioada 1990-1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 şi de Comisia pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din decembrie 1989, după verificare, potrivit art. 5 alin. (3), (4) şi (5), se vor preschimba, la cererea titularului, de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, până la data de 30 iunie 2009 inclusiv. Acest termen a fost prorogat prin Legea nr. 391/2009 până la data de 30 aprilie 2010.

De asemenea, conform art. 9 alin. (5) din acelaşi act normativ, contestaţiile privind preschimbarea ori neefectuarea preschimbării certificatelor, se fac cu nominalizarea persoanelor în cauză şi se vor adresa Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989, care le soluţionează potrivit normelor metodologice stabilite în acest sens.

S-a stabilit, prin art. 19 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobate prin HG nr. 1412/2004, cu modificările şi completările ulterioare, că lista finală cuprinzând persoanele cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate se certifică prin ordin al secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ulterior s-a precizat, prin art. 20 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobate prin HG nr. 1412/ 2004, cu modificările şi completările ulterioare, că persoanele nemulţumite de nepreschimbarea certificatului doveditor sau care consideră, pe bază de probe, că în cazul celorlalte persoane cărora le-a fost preschimbat certificatul doveditor nu au fost respectate prevederile Legii nr. 341/2004, sau ale normelor metodologice, pot face contestaţie la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989, în termen de maximum 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a listei finale prevăzute la art. 19 alin. (1) din normele metodologice.

Se reţine că Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptători care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei de la Braşov din noiembrie 1987, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit, prin derogare de la prevederile de drept comun cuprinse în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, termenul în vederea soluţionării tuturor cererilor de preschimbare a certificatelor doveditoare, formulate în temeiul legii sus menţionate, care a fost prorogat succesiv, ultima prorogare fiind stabilită prin Legea nr. 391/2009 până la data de 30 aprilie 2010 inclusiv.

În aceste condiţii, cum termenul mai sus prevăzut nu este împlinit, în mod legal prin sentinţa instanţei de fond a fost respinsă acţiunea reclamanţilor prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 să valideze cererea sa de preschimbare a certificatului doveditor a calităţii de revoluţionar şi emiterea certificatului de revoluţionar preschimbat.

În raport cu cele mai sus arătate, apreciind că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanţii G.D., ş.a.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de G.D., ş.a., împotriva sentinţei civile nr. 1552 din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 760/2010. Contencios