ICCJ. Decizia nr. 759/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 759/2010
Dosar nr. 3692/2/2008
Şedinţa publică din 12 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.I. a chemat în judecată pe pârâtul M.I.R.A. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea deciziei de imputare nr. 22922 din 27 decembrie 2007 emisă de Secretariatul general al M.I.R.A., a procesului-verbal de cercetare S/27734 din 20 decembrie 2007, a hotărârii nr. 1/5148 din 25 februarie 2008 şi a hotărârii nr. 49 din 12 mai 2008.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a intervenit decăderea din termenul legal de 1 an, reglementat de art. 24 alin. (2) şi (4) din OG nr. 121/1998, privind obligarea sa la plata sumei de 121.348 lei.
Reclamantul a susţinut că nu datorează suma imputată prin Decizia contestată întrucât, având calitatea de procuror militar, începând cu data de 22 noiembrie 2005, a fost detaşat pentru o perioadă de 3 ani la M.I.R.A.-D.G.A.
Ulterior, începând cu data de 15 aprilie 2006, a fost mutat la A.N.T.P., structură în cadrul M.I.R.A.
Prin dispoziţia nr. S/16006 din 15 aprilie 2006 a fost numit în funcţia de şef al Serviciului Monitorizare, Evaluare, Cercetare, fiindu-i acordate drepturile băneşti, potrivit atribuţiilor funcţiei şi condiţiilor specifice locului de muncă din unitate, în conformitate cu prevederile art. 3 şi art. 12 din OUG nr. 27/2006 raportate la dispoziţiile Legii nr. 138/1999. Drepturile băneşti astfel stabilite i-au fost acordate pe perioada 15 mai 2006 – 30 septembrie 2007.
Reclamantul a contestat reţinerile comisiei de cercetare referitoare la modul de calcul al gradaţiilor militare, a primei de concediu şi a premiului anual, precum şi imposibilitatea cumulării drepturilor salariale cuvenite în calitate de magistrat cu cele aferente funcţiei în care a fost detaşat.
În plus, recurentul a arătat că aprecierile comisiei de cercetare s-au materializat în faptul că, pentru perioada 1 octombrie 2007 – 1 februarie 2008, i-au fost anulate drepturile prevăzute în dispoziţia Preşedintelui A.N.I.T.P.: indemnizaţia de comandă, salariul de merit, sporul de pericol, prima aferentă trimestrului IV al anului 2007; prima de concediu şi gradaţiile i-au fost diminuate în mod nejustificat.
În opinia reclamantului, măsura de imputare a primelor şi a premiului anual ce i-au fost acordate, în raport de prevederile art. 19 din OUG nr. 27/2006, este injustă.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Curtea de Apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 772 din 25 februarie 2009, a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
În cauză nu a operat decăderea pârâtului din termenul de 1 an, prevăzut de art. 24 alin. (2) şi (4) din OUG nr. 121/1998, întrucât reclamantului, prin dispoziţia nr. 19377 din 25 octombrie 2007 şi prin Decizia de imputare nr. 22922 din 27 decembrie 2007, i-au fost imputate sume aferente perioadei 1 octombrie 2006 – 30 septembrie 2007, iar acest termen începe să curgă de la data încasării acestor sume de bani.
În raport de prevederile art. 12 din OUG nr. 27/2006, dacă drepturile cuvenite pentru funcţia pe care este detaşat magistratul sunt mai mici decât cele prevăzute pentru funcţia de magistrat, atunci acesta îşi păstrează indemnizaţia de încadrare brută lunară şi celelalte drepturi băneşti care i se datorează ca magistrat.
Din actele existente la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a încasat sume ce depăşesc chiar şi drepturile cumulate pentru cele două funcţii anterior arătate, prevalându-se de dispoziţiile mai multor acte normative.
Din analiza tabelului aflat la fila 61 dosar şi din adresele de la filele 52 şi 63-66 dosar, rezultă că reclamantului i s-au calculat corect drepturile care i se cuveneau, fiind incluse, pe lângă solda de funcţie, şi celelalte drepturi, respectiv gradaţii militare, solda de grad.
Prin urmare, prima instanţă a concluzionat în sensul că pârâtul a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 12 din OUG nr. 27/2006 atunci când au apreciat că reclamantul nu poate cumula drepturile salariale cuvenite pentru funcţia de magistrat cu cele aferente funcţiei pe care acesta a fost detaşat.
În ceea ce priveşte perioada 1 octombrie 2007 – 1 februarie 2008, instanţa de fond a reţinut că, atâta timp cât drepturile aferente funcţiei de magistrat au fost mai mari, reclamantului nu i se poate acorda şi drepturi specifice funcţiei pe care a fost detaşat.
Curtea a arătat faptul că solda de merit şi indemnizaţia de comandă se raportează la solda de funcţie, iar atâta vreme cât reclamantului i-au fost acordate drepturile aferente funcţiei de magistrat militar, acestuia nu i se mai cuvin şi drepturile aferente funcţiei din cadrul A.N.T.P.
Pe de altă parte, curtea a apreciat că sunt lipsite de relevanţă juridică susţinerile reclamantului referitoare la drepturile acordate în perioada anterioară datei de 1 octombrie 2006, deoarece acestea nu au legătură cu obiectul cauzei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea căii de atac, care nu a fost structurată pe motive de recurs, conform prevederilor art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., recurentul a realizat un istoric al litigiului, a reluat criticile de nelegalitate ale actelor administrative contestate, critici prezentate şi în cererea de chemare în judecată.
Înalta Curte apreciază că argumentele dezvoltate de recurent pot fi subsumate motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul a susţinut că prima instanţă a făcut o aplicare greşită a următoarelor dispoziţii normative:
- art. 24 alin. (2) şi (4), art. 25 alin. (5) din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor;
- art. 73 şi art. 74 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor;
- art. 3 şi art. 12 din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei.
În plus, recurentul a precizat că Decizia de imputare contestată nu cuprinde temeiurile de fapt şi de drept, după cum impun prevederile art. 25 alin. (5) din OG nr. 121/1998.
Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 34-37 dosar).
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin Decizia de imputare nr. 22922 din 27 decembrie 2007 emisă de Secretariatul general al M.I.R.A., recurentului-reclamant i-a fost imputată suma de 121.348 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit în perioada octombrie 2006 – septembrie 2007, în temeiul dispoziţiilor art. 74 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, modificată, art. 2, art. 7, art. 9, art. 11 alin. (1), art. 15 alin. (2) şi art. 20 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (2) din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, coroborate cu cele cuprinse în Instrucţiunile nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse M.I.R.A. (a se vedea filele 38-40 dosar fond).
În preambulul deciziei de imputare aflată în discuţie se arată faptul că aceasta a avut la bază procesul-verbal S/27734 din 20 decembrie 2007 încheiat de comisia de cercetare administrativă.
Prin hotărârea nr. 1/5148 din 25 februarie 2008, Comisia de jurisdicţie a imputaţilor din cadrul M.I.R.A. a menţinut Decizia de imputare contestată.
Prin hotărârea nr. 49 din 12 mai 2008, Comisia de jurisdicţie a imputaţilor din cadrul M.I.R.A. a menţinut cele două acte administrative anterior nominalizate (a se vedea filele 16-20 dosar fond).
În concret, prin hotărârea nr. 103 din 16 noiembrie 2005, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus detaşarea recurentului-reclamant pe o perioadă de 3 ani de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti la Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia Generală Anticorupţie (a se vedea fila 45 dosar fond).
La data de 30 decembrie 2005, recurentul-reclamant a fost numit în funcţia de ofiţer specialist principal I la compartimentul juridic al D.G.A, iar drepturile salariale i-au fost stabilite la nivelul celor de care acesta a beneficiat la Ministerul Public, în calitate de magistrat militar, în vigoare la data de 1 decembrie 2005.
Ulterior, începând cu data de 15 aprilie 2006, recurentul-reclamant şi-a desfăşurat activitatea la A.N.T.P., structură în cadrul M.I.R.A., prin dispoziţia nr. S/16006 fiind numit în funcţia de şef al Serviciului Monitorizare, Evaluare, Cercetare din cadrul acestei autorităţi publice.
1) Înalta Curte apreciază că nu a operat decăderea intimatului-pârâtul din termenul de 1 an, reglementat art. 24 alin. (2) din OUG nr. 121/1998, în care putea fi recuperată suma încasată necuvenit de către recurentul-reclamant.
Astfel, potrivit art. 24 alin. (2) din ordonanţa anterior arătată, obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept, a contravalorii bunurilor ori serviciilor nedatorate, se poate face numai în cazurile în care paguba a fost constatată în cel mult un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori de când au beneficiat de serviciile nedatorate; în cazul constatării pagubei după un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori a beneficierii de serviciile nedatorate, dar nu mai târziu de 3 ani de la această dată, răspunderea materială se va stabili în sarcina celor din vina cărora s-a produs paguba.
Alin. (1) al aceluiaşi articol menţionează faptul că răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse instituţiilor publice prevăzute la alin. (2) poate fi stabilită numai în cazul în care acestea au fost constatate în cel mult 3 ani de la data procedurii lor.
Din cuprinsul alin. (4) al articolului în discuţie rezultă faptul că cele două termene, respectiv cel de 3 ani de zile de la momentul producerii pagubei, cât şi termenul de 1 an de zile de la data constatării pagubei, sunt termene de decădere.
Aşadar, termenul de 1 an de zile aplicabil în cauză se calculează de la data constatării pagubei.
Conform pct. 81 din Instrucţiunile MAI nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, astfel cum a fost modificat şi completat, „prin data constatării existenţei pagubei se înţelege data când comandantul a constatat personal paguba (…) sau data înregistrării la secretariatul unităţii a actului de sesizării (…)."
În speţă, data constatării pagubei este data înregistrării la A.N.T.P. a notei de constatare nr. S/2180583, respectiv 25 octombrie 2007.
Ca atare, critica recurentului în sensul că termenul de decădere de 1 an începe să curgă din momentul primei plăţi efective a drepturilor salariale, adică de la data de 15 mai 2006, este nefondată, întrucât acest termen se calculează în raport cu data constatării pagubei (25 octombrie 2007).
Răspunderea materială a recurentului-reclamant s-a stabilit pentru perioada de 1 an de zile în urmă, calculată de la data constatării pagubei (octombrie 2006 – septembrie 2007).
2) Înalta Curte consideră că prima instanţă a făcut o interpretare corectă a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, modificată, atunci când a concluzionat că recurentul-reclamant nu putea cumula drepturile salariale cuvenite în calitate de magistrat cu cele aferente funcţiei pe care a fost detaşat.
Astfel, art. 12 din ordonanţa mai sus arătată dispune că „pe perioada delegării şi a detaşării, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcţia în care sunt delegaţi sau detaşaţi; dacă indemnizaţia şi celelalte drepturi salariale prevăzute pentru funcţia în care sunt delegaţi sau detaşaţi sunt mai mici, aceştia îşi păstrează indemnizaţia de încadrare brută şi celelalte drepturi băneşti."
Art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, modificată, prevede că „în perioada detaşării, judecătorii şi procurorii îşi păstrează calitatea de judecător sau procuror şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detaşat. Când salariul şi celelalte drepturi băneşti prevăzute pentru funcţia în care este detaşat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta îşi păstrează indemnizaţia de încadrare lunară şi celelalte drepturi băneşti."
Ca atare, după ce este stabilită varianta de salarizare cea mai favorabilă pentru magistratul detaşat, autoritatea publică unde acesta îşi desfăşoară activitatea nu poate acorda decât acele drepturi specifice sistemului de salarizare stabilit.
Cu alte cuvinte, recurentul-reclamant nu avea posibilitatea de opţiune între elementele cele mai avantajoase caracteristice fiecărui sistem de salarizare în parte şi nici nu putea să cumuleze aceste drepturi salariale.
Aşadar, recurentul-reclamant putea fi salarizat fie cu drepturile cuvenite calităţii de magistrat, conform încadrării de la Parchetului de la Tribunalul Militar Bucureşti, Secţia Parchetelor Militare, fie cu drepturile salariale pentru funcţia în care a fost detaşat la M.I.R.A.
Nici critica recurentului referitoare la încălcarea principiului motivării actului administrativ nu este fondată.
Astfel, în cuprinsul deciziei de imputare contestată în cauză au fost nominalizate temeiurile de drept ale acesteia, după cum s-a arătat anterior.
De asemenea, Decizia de imputare menţionează că are la bază concluziile procesul-verbal S/27734 din 20 decembrie 2007 încheiat de comisia de cercetare administrativă.
În raport de cele anterior reţinute, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.I. împotriva sentinţei civile nr. 772 din 25 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 757/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 760/2010. Contencios → |
|---|
