ICCJ. Decizia nr. 762/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 762/2010
Dosar nr. 459/42/200.
Şedinţa publică din 12 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fon.
Prin încheierea din 24 aprilie 2008 pronunţată în dosarul nr. 3403/2/2007 de Curtea de Apel Ploieşti, a fost sesizată această instanţă în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată de către reclamanta - recurentă SC P.C.L.L.SRL Constanţa privind dispoziţiile art. 17 alin. (3) lit. a), b), c), d), e), f) din Ordinul M.J. 591/C/2005.
În motivarea excepţiei de nelegalitate reclamanta a arătat că dispoziţiile legale precizate privind atribuţiile serviciului de contencios din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sunt nelegale întrucât nu pot fi aduse la îndeplinire intrând în contradicţie cu dispoziţiile art. 16, art. 21, art. 125, art. 134 din Constituţie, Capitolul IV din Codul de Procedură Civilă, art. 114, art. 115- 118, art. 308 C. proc. civ., art. 85, art. 95, art. 100 C. proc. civ., recursurile promovate împotriva încheierilor pronunţate de judecătorul delegat la Oficiile Registrului Comerţului de pe lângă tribunale, nu se judecă în contradictoriu cu acest judecător, nici cu O.R.N.C. sau O.R.C., acestea din urmă nu pot avea calitatea de parte în judecată, şi nu pot fi legal citate la judecata recursului, neputând avea nici reprezentant legal care să facă apărarea acestor instituţii la judecata recursului.
La data de 23 iunie 2008 reclamanta şi-a completat cererea în sensul că a invocat excepţia de nelegalitate şi a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) lit. a), b), c), d), e), f) din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2145/C/2007, prevederi legale ce sunt identice cu cele ale Ordinului MJ. 591/2005, întrucât s-a omis a se dispune în mod expres „ prezentul ordin modifică completarea sau abrogă " ordinul anterior - fila 30.
Reclamanta şi-a completat cererea şi la termenul din 8 iulie 2008 în sensul că a invocat şi excepţia de nelegalitate a dispoziţiile art. 17 alin. (3) lit. a), b), c), d), e), f) din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 589/C/2003, ce sunt identice cu prevederile art. 17 alin. (3) lit. a), b), c), d), e), f) din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 591/C/2005 şi cu cele ale art. 18 alin. (3) lit. a), b), c), d), e), f) din O.M.J. 2145/C/2007, fila 37.
Prin întâmpinarea depusă la 16 iunie 2008 pârâta Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate întrucât potrivit Legii nr. 26/1990 republicată, Oficiul Registrului Comerţului este instituţie publică cu obligaţia de a ţine registrul comerţului, prestarea acestui serviciu public având drept scop principal îndeplinirea unui interes public, acela de a asigura opozabilitatea actelor şi faptelor comercianţilor, contribuind la stabilitatea circuitului comercial, actul normativ ce reglementează organizarea şi funcţionarea sa, acordându-i legitimare procesuală, în scopul asigurării respectării dispoziţiilor legale privind înregistrările sau menţiunile din Registrul Comerţului, iar consilierii juridici ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul O.R.C.- urilor au obligaţia de a efectua toate diligentele necesare cu privire la apărarea drepturilor entităţilor juridice pe care le reprezintă (filele 16-17).
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 167 din 21 august 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia de nelegalitate precizată şi completată a dispoziţiilor art. 17 alin. (3) lit. a), b), c), d), e), f) şi Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 589/C/2003 şi Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 591/C/2005 şi a art. 18 alin (3) lit. a), b), c), d), e), f) din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2145/C/2007 invocată de reclamanta SC P.C.L.L. SRL.
În motivarea soluţiei se arată că susţinerile reclamantei că prevederile nelegale contravin art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (3) şi (4), art. 125, alin. (2), art. 134 alin. (2) din Constituţie sunt nefondate pentru că ele privesc neconstituţionalitatea lor, iar această chestiune va fi soluţionată de Curtea Constituţională.
Pretinsa nelegalitate a dispoziţiilor invocate cu dispoziţiile Capitolului IV C. proc. civ. privind reprezentarea părţilor în judecată a fost respinsă pentru că cele trei ordine nu contravin Codului de procedură civilă pentru că reprezentarea în instanţă a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului revine serviciului contencios ce funcţionează în cadrul său, prin consilierii juridici delegaţi.
S-a reţinut că nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 114 alin. (1), art. 115-118, art. 308 alin. (2) C. proc. civ., pentru că aceste dispoziţii legale reglementează măsurile ce se dispun de instanţă la primirea cererii de chemare în judecată, conţinutul şi termenul de depunere a întâmpinării, iar când aceste cereri emană de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului se redactează de Serviciul contencios ce are atribuţii legale în acest sens.
Instanţa de fond a mai reţinut şi faptul că recursul promovat împotriva încheierilor pronunţate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sau de judecătorul delegat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă tribunale nu se soluţionează în contradictoriu cu aceştia, dar Oficiul Naţional al Registrului Comerţului poate să intervină, în conformitate cu art. 261 din Legea Registrului Comerţului.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC P.C.L.L. SRL.
Este criticată soluţia instanţei de fond pentru că, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 care dă posibilitatea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului să poată interveni în orice proces, instanţa este obligată să pună în discuţia părţilor o astfel de cerere şi să se pronunţe s-ar sugera prezumţia răspunderii delictuale a legiuitorului care nu a soluţionat în mod clar această competenţă şi instanţa este obligată să pună în discuţia părţilor o asemenea cerere.
La termenul din 30 octombrie 2008 a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 10 din Legea nr. 441/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, dar şi a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2145/C/2007 şi Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3062/C din 2 decembrie 2008.
Prin încheierea din 22 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 10 din Legea nr. 441/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 şi a Legii nr. 26/1990 şi a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2145/C/2007 şi a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3062/C din 2 decembrie 2008 şi a fost suspendată judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate .
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1384 din 29 octombrie 2009, a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată, iar dosarul a fost repus pe rol la data de 14 decembrie 2009.
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
În cererea ce a făcut obiectul analizei, pe calea excepţiei de nelegalitate, în faţa instanţei de fond, reclamanta a invocat nelegalitatea unor articole din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 589/2003, nr. 591/2005 şi nr. 2145/2007.
În motivele de recurs, recurenta, criticând soluţia instanţei de fond face referire numai la art. 26 teza 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, dar nu este criticată soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor invocate.
În lipsa acestor critici şi pentru că, în baza art. 3041 C. proc. civ., instanţa de recurs, analizând cauza sub toate aspectele, nu a identificat motive de casare sau de modificare a sentinţei atacate, recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În drept, au fost invocate de recurentă dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 7 C. proc. civ., dar nu au fost dezvoltate motive care să se încadreze în cele două motive pentru că nu s-a precizat ce a acordat instanţa mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
După verificarea soluţiei instanţei de fond se poate constata că instanţa de fond s-a pronunţat asupra ceea ce s-a cerut şi, deci, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu se regăseşte în cauză pentru că soluţia instanţei de fond a fost motivată în fapt şi în drept, nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC P.C.L.L. SRL Eforie Nord împotriva sentinţei civile 167 din 21 august 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 760/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 769/2010. Contencios → |
|---|
