ICCJ. Decizia nr. 780/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 780/2010
Dosar nr. 975/54/200.
Şedinţa publică din 12 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta H.M. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Olt, Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună anularea Hotărârii nr. 915 din 16 februarie 2009, emisă de pârâtă, cu consecinţa recunoaşterii în favoarea acesteia a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că hotărârea a cărei anulare o solicită este nelegală şi netemeinică şi ca atare se impune anularea acesteia, întrucât în perioada ianuarie 1944 -decembrie 1944, datorită persecuţiilor etnice a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia acesteia din satul Calata, comuna Calatele, judeţul Cluj în localitatea Răchiţele, iar reîntoarcerea din refugiu a avut loc în cursul lunii decembrie a anului 1944.
A mai precizat că a făcut dovada celor susţinute cu acte de stare civilă şi cu declaraţiile martorilor G.A. şi L.A. autentificate de notarul public.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 226 din 11 iunie 2009 a admis acţiunea formulată de reclamanta H.M., dispunând anularea Hotărârii nr. 915 din 16 februarie 2009 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Judeţene de Pensii Olt.
Totodată, a obligat pârâta să emită reclamantei o nouă hotărâre prin care să recunoască calitatea de refugiat în perioada ianuarie-decembrie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 195/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 februarie 2009.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, într-adevăr refugiul reclamantei nu a fost confirmat de Direcţia Judeţeană Cluj a Arhivelor Naţionale, în sensul că prin adresa nr. C/2265 din 25 noiembrie 2008, aceasta a încunoştinţat-o că nu deţine acte din care să rezulte calitatea de refugiat în urma Dictatului de la Viena în perioada 1940 – 1945, însă persoanele care au dat declaraţii notariale beneficiază la rândul lor de prevederile Legii nr. 189/2000, astfel că urmează să se aprecieze că cererea reclamantei este întemeiată întrucât a făcut dovada persecuţiei din motive etnice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Olt, considerând-o netemeinică şi nelegală.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că din adeverinţa nr. 4502 din 16 octombrie 2008 emisă de Primăria Calatele, judeţul Cluj nu rezultă că refugierea reclamantei începând cu ianuarie 1944 din comuna Calatele, judeţul Cluj, în comuna Răchiţele din acelaşi judeţ, s-a datorat motivelor etnice, ci „luptelor purtate la limita frontierei".
S-a mai susţinut şi faptul că motivarea instanţei de fond potrivit căreia persoanele care au dat declaraţii notariale, prin care au confirmat refugiul intimatei, s-au aflat în aceeaşi situaţie cu aceasta, nu poate fi primită, deoarece aşa cum rezultă din Hotărârea nr. 23369 din 16 septembrie 2008 emisă de aceeaşi Comisie, martora G.A. beneficiază de indemnizaţie în calitate de soţ supravieţuitor, nefiind deci refugiată.
Mai mult, susţine recurenta, în anul 1944 ambii martori aveau vârsta de 10 ani, destul de fragedă pentru a reţine cu acurateţe fapte pretinse a se fi întâmplat atunci.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 61 din acelaşi act normativ, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În lipsa unor acte oficiale, în scopul dovedirii împrejurărilor invocate în susţinerea acţiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei declaraţii notariale ale martorilor G.A. şi L.A., din al căror conţinut rezultă că reclamanta în perioada ianuarie – decembrie 1944, a fot refugiată din localitatea Calata în localitatea Răchiţele, din motive etnice.
Refugiul reclamantei nu a fost însă confirmat de Direcţia Judeţeană Cluj - Arhivele Naţionale, iar martora G.A. beneficiază de indemnizaţie în calitate de soţ supravieţuitor, nefiind în aceeaşi situaţie cu reclamanta.
Or, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. In acest sens, aceleaşi prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul în cauză, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, motiv pentru care recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată şi, în temeiul art. 313 teza I-a C. proc. civ., va fi trimisă cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare, cu aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va proceda la audierea nemijlocită a martorilor, conform art. 129 şi art. 169 C. proc. civ., pentru precizarea împrejurărilor şi a motivelor care au determinat refugiul reclamantei şi al părinţilor acesteia, precum şi pentru stabilirea exactă a perioadei refugiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Olt împotriva sentinţei civile nr. 226 din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 770/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 793/2010. Contencios → |
|---|
