ICCJ. Decizia nr. 801/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 801/2010
Dosar nr. 8499/2/200.
Şedinţa publică din 16 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanţii P.P.C. şi N.P.F.R. au chemat în judecată pârâţii Academia Română, Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice, H.I., D.D. şi S.M., solicitând anularea adresei nr. 4695 din 25 septembrie 2008, prin care Academia Română i-a înştiinţat asupra faptului că, după restituirea în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 şi intabularea dreptului de proprietate, raporturile juridice s-au încheiat şi nu va da curs cererii privind radierea din inventarul bunurilor aflate în proprietatea publică a statului a terenului proprietatea reclamanţilor, în suprafaţă de 746 mp, situat în Bucureşti, sector 6.
Reclamanţii au mai solicitat obligarea pârâţilor să radieze terenul menţionat, care a făcut obiectul Dispoziţiei de restituire nr. 93 din 16 februarie 2004, emisă de Academia Română în temeiul Legii nr. 10/2001, din inventarul bunurilor aflate în proprietatea publică a statului, precum şi repararea prejudiciului cauzat de refuzul radierii terenului, prejudiciu estimat la 380 000 Euro şi constând în scăderea preţului terenului în perioada cuprinsă între momentul solicitării radierii şi momentul îndeplinirii efective a acestei obligaţii. S-a mai solicitat obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferentă preţului pe care reclamanţii îl puteau încasa în luna iunie 2008.
De asemenea, reclamanţii au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 554/2004,ca plata daunelor să se facă în solidar, de Academia Română şi funcţionarii vinovaţi de prejudicierea reclamanţilor.
Motivându-şi acţiunea, reclamanţii au arătat că, prin Dispoziţia nr. 93/2004 emisă de Academie, în temeiul Legii nr. 10/2001 le-a fost restituit terenul menţionat, dreptul de proprietate fiind intabulat în C.F. nr. 57322 dar, intenţionând să vândă terenul, au constatat că acesta figurează în inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului, academia nefăcând vreun demers pentru radiere.
Au mai arătat reclamanţii că, la notificarea transmisă Academiei Române, de a îndeplini formalităţile de radiere, li s-a răspuns, cu adresa nr. 4695 din 25 septembrie 2008, că nu se va da curs cererii formulate în acest sens.
Prin întâmpinare pârâta Academia Română a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei de interes, iar pârâtul Statul Român-prin Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
La data de 9 mai 2009, reclamanţii au restrâns obiectul acţiunii, renunţând la judecata cu privire la capătul de cerere privind repararea prejudiciului cauzat prin refuzul radierii terenului.
Prin sentinţa civilă nr. 2064 din 19 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii cu privire la primul capăt al acţiunii, invocată de pârâţi şi a respins excepţiile lipsei de interes şi lisei calităţii procesuale pasive a Statului Român - prin Ministerul Finanţelor Publice.
Totodată, prin aceeaşi sentinţă civilă, acţiunea formulată de reclamanţi a fost respinsă, ca inadmisibilă şi s-a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecarea capătului ultim de cerere.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţia emisă de Academia Română a fost restituit terenul în cauză, dar reclamanţii justifică interesul în promovarea acţiunii prin vătămarea suferită ca urmare a constatării imposibilităţii de înstrăinare a terenului restituit.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român-prin Ministerul Finanţelor Publice, instanţa fondului a considerat că aceasta este neîntemeiată, în condiţiile în care reclamanţii nu pot dispune de bunul imobil proprietate, care se află înscris în inventarul bunurilor proprietate publică aparţinând statului.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost admisă, apreciindu-se că, prin conţinutul său, adresa nr. 4695/2008 nu corespunde definiţiei legale a actului administrativ supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, iar părţile au la dispoziţie procedura judiciară specială reglementată de Legea nr. 10/2001.
S-a apreciat că nu actul dedus judecăţii constituie izvorul efectelor juridice nefavorabile pentru reclamanţi, întrucât îi lipseşte caracterul de act administrativ, acesta neavând aptitudinea de a fi, per se, generator de efecte juridice.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâţilor să radieze terenul din inventarul bunurilor aflate în proprietatea publică a statului, instanţa fondului a reţinut că nu pot face obiectul contenciosului administrativ pretenţiile pentru a căror soluţionare se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară, în speţă fiind vorba de reglementările Legii nr. 7/1997 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs reclamanţii P.P.C. şi N.P.F.R., solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Invocând în drept prevederile art. 3041 C. proc. civ., Legea nr. 554/2004, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 şi art. 2 alin. (1) din HG nr. 1075/2006, recurenţii au criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate, apreciind că în mod eronat a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât, în opinia acestora, adresa în discuţie reprezintă un act administrativ în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind emisă în regim de putere publică şi producând efecte juridice în sensul respingerii acţiunii şi menţinerii terenului proprietatea lor în inventarul bunurilor din domeniul public al statului.
Pe de altă parte, în opinia acestora, conduita Academiei reprezintă şi un refuz nejustificat de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute de lege, refuz care poate fi atacat printr-o acţiune în contencios administrativ.
A fost criticată şi concluzia primei instanţe cu privire la accesul reclamanţilor la o altă procedură judiciară pentru soluţionarea acestor pretenţii, întrucât radierea terenului din inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului poate fi realizată numai în procedura prevăzută de HG nr. 1705/2006 şi Legea nr. 213/2008, iar nu prin intermediul unei proceduri care ar fi prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 7/1996.
Vătămările suferite de recurenţi nu rezultă, în opinia acestora, dintr-o problemă care ţine de regimul cărţilor funciare, ci dintr-o problemă de natură administrativă, respectiv din faptul că terenul ce le-a fost restituit figurează în continuare în inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului.
Legea nr. 10/2001 se referă exclusiv la procedura de restituire a imobilelor către adevăraţii proprietari, fără să facă vreo referire la obligaţii adiacente care revin unităţilor deţinătoare, iar Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară nu conţine dispoziţii în ceea ce priveşte modificarea inventarului bunurilor aflate în domeniul public al statului.
Recursul este fondat.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reţine că subzistă în speţă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3), teza a II-a, corelat cu art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se pronunţă atunci când a fostă dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Întrucât acest din urmă text de lege constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, se poate susţine că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor de la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nesocotire nu se încadrează în alte motive de recurs.
Principiul rolului activ al judecătorului, consacrat de art. 129 C. proc. civ., obligă instanţa să dea acţiunii calificarea juridică exactă şi în funcţie de aceasta să verifice condiţiile de admisibilitate a cererii, pronunţându-se apoi, în concret, asupra tuturor petitelor acesteia.
În exerciţiul rolului activ şi în raport cu prevederile art. 84 C. proc. civ., pentru caracterizarea corectă a acţiunii, instanţa este datoare să se orienteze după natura dreptului pretins încălcat şi scopul urmărit prin exercitarea acesteia, neavând relevanţă sensul literal sau juridic al termenilor folosiţi de reclamant.
Reglementând obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8 alin. (1), că pot fi supuse controlului de legalitate pe această cale atât actele administrative tipice, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. c), cât şi cele asimilate, respectiv „tăcerea administraţiei" şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept legitim în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) corelat cu art. 2 alin. (1) lit. h) şi i) din acelaşi act normativ.
Prin demersul lor judiciar reclamanţii au solicitat atât anularea adresei nr. 4695 din 25 septembrie 2008, cât şi obligarea pârâţilor la radierea terenului ce a format obiectul deciziei de restituire nr. 93 din 16 februarie 2004 din inventarul bunurilor aflate în proprietate publică a statului.
În fapt, prin dispoziţia de restituire nr. 93 din 16 februarie 2004, Academia Română, în calitate de unitate deţinătoare, a dispus, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea către reclamanţi a terenului în suprafaţă de 746 mp situat în Bucureşti, sector 6, dreptul de proprietate astfel dobândit fiind intabulat în C.F. nr. 57 322 Bucureşti, Sector 6.
Cu toate acestea, au precizat reclamanţii, în urma analizei situaţiei juridice a terenului, făcută ulterior de către un potenţial cumpărător , s-a constatat că terenul figurează încă în inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului, motiv pentru care, în luna iulie 2008, a solicitat Academiei Române să urgenteze demersurile necesare, revenind cu o notificare în acelaşi sens la 28 august 2008, fără a obţine însă o soluţionare favorabilă.
Răspunzând acestor solicitări, prin adresa a cărei anulare s-a solicitat, Academia Română a apreciat că raporturile dintre aceasta şi petenţi s-au încheiat, întrucât după parcurgerea etapei de publicitate imobiliare, în baza Încheierii nr. 10220 din 5 iunie 2006, s-a intabulat dreptul de proprietate dobândit de aceştia asupra terenului ce a format obiectul restituirii.
În raport cu conţinutul său, această adresă nu poate fi considerată un act administrativ tipic, în sensul art. art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, neavând aptitudinea de a produce per se efecte juridice, respectiv de a da naştere, a modifica sau stinge raporturi juridice, cum corect a reţinut judecătorul fondului.
În raport cu finalitatea urmărită de recurenţi prin demersul lor judiciar – aceea de a obţine radierea terenului dobândit în temeiul Legii nr. 10/2001 din inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului pentru a-şi putea exercita nestingherit dreptul de dispoziţie asupra acestuia – şi în considerarea prevederilor legale anterior redate, instanţa era datoare să verifice însă dacă adresa respectivă încorporează sau nu un eventual refuz nejustificat de soluţionare a cererilor formulate, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
S-a reţinut totodată, în mod greşit, că pretenţiile reclamanţilor, vizând radierea terenului proprietatea reclamanţilor din inventarul bunurilor aflate în proprietatea publică a statului, nu pot forma obiectul contenciosului administrativ, motivat de faptul că prin lege organică se prevede o altă procedură judiciară, aceştia având la dispoziţie procedura specială prevăzută de Legea nr. 7/1996 ce reglementează radierea dreptului de proprietate din cartea funciară.
Reclamanţii-recurenţi nu au formulat pretenţii din perspectiva operaţiunilor de carte funciară efectuate, care reflectă transmiterea în favoarea lor a dreptului de proprietate asupra terenului aflat anterior în proprietatea statului şi în administrarea Academiei Române, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 10/2001, iar Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară nu instituie obligaţii adiacente în sarcina unităţilor deţinătoare, în ceea ce priveşte modificarea inventarului bunurilor aflate în domeniul public, operaţiune ce poate fi realizată numai în condiţiile prevăzute de art. 22 din Legea nr. 213/1998 şi art. 2 alin. (1) din HG nr. 1705/2006.
Ca atare, reţinând că, excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost greşit soluţionată, Înalta Curte, în temeiul art. 313 şi art. 312 alin. (1) şi (3), corelat cu art. 304 pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul şi va casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În cadrul rejudecării, se va examina şi stabili în ce măsură conduita Academiei Române reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, din perspectiva eventualelor obligaţii ce-i reveneau în procedura de modificare a inventarului bunurilor aflate în domeniul public, instituită prin dispoziţiile legal mai sus indicate, urmând a se verifica şi susţinerile pârâtei - intimate Academia Română, în sensul că terenul în discuţie nu mai figurează în inventarul bunurilor aflate în domeniul public al statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.P.C. şi N.P.P.F. împotriva sentinţei civile nr. 2064 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 800/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 804/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
