ICCJ. Decizia nr. 805/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 805/2010
Dosar nr. 2081/2/2009
Şedinţa publică din 16 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul sindicatul L.C.C.R. Bucureşti a chemat în judecată pârâtul C.N.C.D., solicitând anularea Hotărârii Consiliului Director al C.N.C.D. nr. 855 din 23 iulie 2008, comunicată reclamantului la data de 23 februarie 2009 şi constatarea discriminării controlorilor financiari, membri ai sindicatului reclamant, încadraţi la C.C.R., prin neacordarea aceloraşi drepturi pentru munca prestată în condiţii vătămătoare cu cele acordate celorlalţi salariaţi contractuali din cadrul C.C.R., care lucrează în aceleaşi incinte pentru care organele abilitate au constatat existenţa condiţiilor vătămătoare.
Motivându-şi acţiunea, reclamantul a arătat că membrii săi sunt controlori financiari, salariaţi contractuali cu contract de muncă pe durată nedeterminată la C.C.R., divizii şi camere de conturi judeţene, fiind salarizaţi printr-o lege specială. A apreciat că aceşti angajaţi sunt discriminaţi în raport cu ceilalţi salariaţi contractuali ai C.C.R., cărora li se acordă un spor salarial de 10% din salariul de bază şi zile în plus la concediul de odihnă, deoarece s-a constatat de către organele abilitate că în spaţiile aferente deţinute de Curtea de Conturi funcţionează instalaţii care generează unde electromagnetice vătămătoare.
Reclamantul a mai arătat că, deşi prin Hotărârea Plenului C.C.R. nr. 49/2007 s-a stabilit ca, începând cu 1 septembrie 2007, să se acorde sporul pentru condiţii vătămătoare, acest spor a fost acordat numai funcţionarilor publici şi unei părţi din salariaţii contractuali care funcţionează în cadrul Secretariatului General al C.C.R.
Recurentul consideră că neacordarea sporului pentru condiţii vătămătoare şi a zilelor în plus la concediul de odihnă pentru întreg personalul care lucrează în aceleaşi incinte reprezintă un fapt discriminator.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2655 din 19 iunie 2009, a admis cererea formulată de reclamantul sindicatul L.C.C.R. Bucureşti, a anulat Hotărârea nr. 855 din 23 iulie 2008, constatând discriminarea la care sunt supuşi controlorii financiari ai C.C.R., prin neprimirea sporului de 10% pentru condiţii vătămătoare.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în speţă, controlorii financiari sunt discriminaţi faţă de ceilalţi salariaţi ai C.C.R., care lucrează în aceleaşi incinte pentru care organele abilitate au constatat existenţa condiţiilor vătămătoare.
S-a apreciat că nu sunt incidente în speţă dispoziţiile art. V din OUG nr. 75 din 11 iunie 2008, potrivit cărora sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competenţa de soluţionare a C.N.C.D., deoarece în cazul întregului personal al C.C.R. există aceleaşi reglementări, care însă nu sunt în mod corect aplicate, în detrimentul controlorilor financiari menţionaţi.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâtul C.N.C.D., solicitând casarea şi, în fond, respingerea acţiunii formulate de reclamant.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut, în esenţă, că prin hotărârea atacată i-a fost conferită C.N.C.D. competenţa interpretării şi aplicării actelor normative cu putere de lege, cu nesocotirea Deciziei nr. 997 din 7 octombrie 2008 a Curţii Constituţionale, care este aplicabilă şi ulterior abrogării art. 5 din OUG nr. 75/2008.
Recursul este fondat.
Analizând actele dosarului , hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că subzistă în speţă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate.
Membrii Sindicatului L.C.C.R. ocupă funcţiile de controlor financiar şi sunt salariaţi contractuali ai C.C.R., fiind salarizaţi printr-o lege specială.
Sesizând C.N.C.D., aceştia s-au considerat discriminaţi din punct de vedere al acordării sporului pentru condiţii vătămătoare de 10% şi a zilelor suplimentare la concediul de odihnă, aceste drepturi fiind acordate doar funcţionarilor publici şi unei părţi din salariaţii contractuali care funcţionează în cadrul Secretariatului General al C.C.R., deşi lucrează şi ei în aceleaşi incinte şi sunt expuşi aceloraşi unde electromagnetice vătămătoare.
În justificarea pretinsei fapte de discriminare, petenţii au invocat aplicarea incorectă a prevederilor art. 14 alin. (2) din OG nr. 10 /2007 şi OG nr. 10/2008, precum şi a Hotărârii nr. 49/2007 a Plenului C.C.R. prin care s-a stabilit ca, începând cu data de 1 septembrie 2007, să se acorde spor pentru condiţii vătămătoare de muncă personalului C.C.R.
În urma analizării întregii documentaţii aflate la dosar, C.N.C.D. a apreciat că împrejurarea naşterii tratamentului ipotetic diferit decurge din prevederile actelor normative invocate de petenţi şi ca atare, conform art. 19 alin. (3) din OUG nr. 137/2000, introdus prin art. V din OUG nr. 75/2008 (în vigoare la data emiterii deciziei nr. 855/2008), excede competenţei sale jurisdicţionale, motiv pentru care a decis respingerea petiţiei şi clasarea dosarului.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008, a statuat că pentru examinarea constituţionalităţii atribuţiilor jurisdicţionale ale C.N.C.D. şi analiza corectă a prevederilor art. 20 alin. (3) din OG nr. 137/2000 se impune examinarea acestora în ansamblul reglementării din care fac parte, mai precis a prevederilor care reglementează rolul, atribuţiile şi organizarea C.N.C.D., concluzionând că, în vederea îndeplinirii rolului său de garant al respectării principiului nediscriminării, acesta poate constata existenţa unor prevederi de lege discriminatorii şi îşi poate exprima opinia în cea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor unor acte normative sau administrative cu principiul respectiv.
Dacă s-ar admite însă că, pe calea controlului jurisdicţional întemeiat pe dispoziţiile art. 20 alin. (3) din OG nr. 137/2000, C.N.C.D. poate să constatate existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme legale, hotărârea C.N.C.D. ar putea avea efect încetarea aplicabilităţii respectivelor dispoziţii şi chiar aplicarea prin analogie a unor texte de lege, care nu se referă la persoana sau grupul social discriminat. Într-o atare situaţie, se pune în discuţie legitimitatea acestui organ de a interfera în competenţele legislativului, prin înlăturarea aplicabilităţii unor acte normative şi instituirea aplicabilităţii altora, dar şi în competenţele Curţii Constituţionale, care îndeplineşte rolul de legislator negativ atunci când constată lipsa e conformitate dintre prevederile unei legi sau ordonanţe şi dispoziţiile constituţionale, sub aspectul art. 16, referitor la principiul nediscriminării.
Concluzia primei instanţe în sensul că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. V din OUG nr. 75 din 11 iunie 2008, în vigoare la data emiterii Hotărârii nr. 855/2008, motivat de faptul motivat de faptul că există aceleaşi reglementări pentru întreg personalul C.C.R., care însă nu sunt aplicate corect în practică, este greşită.
Astfel, Hotărârea Plenului C.C.R. nr. 49/2004 a fost adoptată în temeiul art. 14 din OG nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000 şi celui salarizat potrivit anexelor 11 şi 14 la Legea nr. 154/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi în temeiul art. 16 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007.
În cadrul C.C.R. îşi desfăşoară activitatea mai multe categorii de personal: funcţionari publici, personalul care desfăşoară activităţi de secretariat şi administrative şi controlori financiari. Salarizarea este reglementată diferit pentru fiecare dintre aceste categorii, prin legislaţie specială, pentru perioada de referinţă controlorilor financiari fiindu-le aplicabile prevederile OG nr. 27/2007, aprobată prin Legea nr. 219/2007, care nu a constituit temei legal pentru emiterea Hotărârii nr. 49/2007, întrucât nu prevede acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare în privinţa acestei categorii de personal.
Prin urmare, observând că, în fapt, petiţia reclamantului a vizat o situaţie care decurge ipso jure din prevederile actelor normative incidente situaţiei invocate, diferite pentru categoriile de personal care funcţionează în cadrul C.C.R., C.N.C.D. a concluzionat în mod corect că aceasta excede competenţei sale jurisdicţionale, hotărârea adoptată fiind în consens cu statuările constante ale Curţii Constituţionale, anterior redate.
Faţă de cele expuse, reţinând că soluţia adoptată de judecătorul fondului nu are suport legal, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3), corelat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, modificând sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.N.C.D. împotriva sentinţei civile nr. 2060 din 19 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi în fond respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul L.C.C.R. Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 804/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 809/2010. Contencios → |
|---|
