ICCJ. Decizia nr. 804/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 804/2010
Dosar nr. 1287/2/2009
Şedinţa publică din 16 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul V.C. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.), solicitând anularea Hotărârii nr. 6958 din 16 decembrie 2008, emisă de pârât şi să se constate discriminarea de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, să se anuleze situaţia creată prin discriminare şi să se restabilească situaţia sa anterioară, ca ofiţer de poliţie detaşat în funcţia de preşedinte al Corpului Naţional al Poliţiştilor.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat că la 16 septembrie 2008 a sesizat C.N.C.D. în legătură cu faptul că a fost subiectul unei discriminări din partea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor), discriminare constând în faptul că au fost detaşaţi mai mulţi ofiţeri de poliţie pe diferite posturi din cadrul Corpului Naţional al Poliţiştilor însă, prin Ordinul Ministrului Internelor şi Reformei Administrative nr. II/3432 din 11 august 2008, s-a dispus încetarea detaşării numai pentru reclamant.
Apreciază că motivul care a determinat încetarea detaşării l-a reprezentat diferenţa de opinii politice şi profesionale faţă de conducerea ministerului.
Consideră că, prin hotărârea atacată, C.N.C.D. a fost partinic, injust şi arbitrar, iar documentele depuse au făcut dovada că reclamantul se află sub incidenţa OG nr. 137/2000 întrucât, în comparaţie cu alte persoane detaşate la Corpul Naţional al Poliţiştilor, i s-a restrâns exercitarea dreptului conferit de calitatea de preşedinte al Corpului Naţional al Poliţiştilor
Prin sentinţa civilă nr. 2841 din 1 iulie 2009 , Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie , instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a depus niciun înscris şi nu a administrat nici o altă probă din care să reiasă existenţa unor diferenţe de opinii politice şi profesionale între acesta şi conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Totodată, s-a reţinut că nu poate fi vorba de diferenţe de opinii politice, deoarece, prin statut, poliţiştilor le este interzisă exprimarea opiniilor politice, iar Corpul Naţional al Poliţiştilor reprezintă o formă de organizare pe criteriu profesional, autonomă, apolitică şi nonprofit.
Instanţa fondului a mai reţinut că motivele de nelegalitate a ordinului prin care s-a dispus încetarea detaşării reclamantului la Corpul Naţional al Poliţiştilor nu se înscriu în domeniul de reglementare al OG nr. 137/2000, iar reclamantul are posibilitatea contestării ordinului printr-o acţiune în justiţie.
In privinţa actului invocat de reclamant ca având un caracter discriminator, instanţa de fond nu a reţinut nici un indiciu de nelegalitate sau discriminare. Împrejurarea că faţă de alte persoane detaşate la Corpul Naţional al Poliţiştilor nu s-a dispus încetarea detaşării nu a fost apreciată ca discriminatorie, deoarece funcţia exercitată de reclamant la Corpul Naţional al Poliţiştilor a fost diferită de cele ale persoanelor respective, iar potrivit legii, mandatul preşedintelui este de 4 ani, termen care se împlinise anterior emiterii ordinului de încetare a detaşării, reclamantul fiind investit în funcţie la 19 martie 2004.
Curtea de Apel Bucureşti a constatat că nu se poate reţine vreun drept care ar fi fost restrâns reclamantului prin ordinul considerat de acesta ca având caracter discriminatoriu, actele normative invocate neprevăzând că reclamantul mai avea dreptul la detaşare.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs reclamantul V.C., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
Hotărârea primei instanţei a fost dată cu aplicarea greşită a legii (motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), deoarece nu s-a ţinut seama de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţia României – referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi principiului nediscriminării – la care se adaugă dispoziţiile corespunzătoare din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului, Legea nr. 188/1999 republicată, HG nr. 1305/2002 modificată privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a Corpului Naţional al Poliţiştilor şi Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2000 – art. 5.
Recurentul precizează că odată cu alegerea sa în funcţia de preşedinte şi detaşarea sa la Corpul Naţional al Poliţiştilor au fost aleşi şi detaşaţi pe diferite funcţii mai mulţi ofiţeri de poliţie cărora le-a continuat detaşarea şi şi-au desfăşurat activitatea până la Congresul din data de 19 septembrie 2008; faţă de aceştia ministerul şi conducătorul instituţiei nu a dispus aceeaşi măsură, deşi aveau cu toţii aceeaşi situaţie cu recurentul, având în vedere mandatul acordat la 19 martie 2004, aceştia fiind preşedinţii comisiilor de specialitate, respectiv ai comisiei de cenzori, ai comisiei de buget finanţe, ai comisiei de resurse umane şi probleme sociale.
Faţă de această situaţie de fapt instanţa de fond ar fi trebuit să sancţioneze încălcarea flagrantă a legilor de către conducerea ministerului, abuz care l-a privat de o serie de drepturi numai pe recurent, dintr-un colectiv de cel puţin 4 poliţişti.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivul de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, în fapt, petentul a sesizat C.N.C.D. deoarece a considerat discriminatorie neprelungirea detaşării sale la Corpul Naţional al Poliţiştilor, invocând criteriul convingerii politice. Petentul a fost ales pentru un mandat de 4 ani preşedinte al Corpului Naţional al Poliţiştilor, timp în care a beneficiat de detaşare, iar după expirarea acestui mandat detaşarea nu a fost prelungită.
S-a mai reţinut că în cauză petentul nu a dovedit nici susţinerile sale legate de discriminarea pentru convingeri politice, nearătând care sunt aceste convingeri şi nici faptul că se află în situaţii analoge cu celelalte persoane (în număr de patru) detaşate la Corpul Naţional al Poliţiştilor, deoarece, dintre acestea doar petentul şi-a păstrat calitatea de membru ales, toţi ceilalţi membri ai organelor de conducere pierzându-şi această calitate pe parcursul celor patru ani.
Faţă de această situaţie de fapt, instanţa a aplicat în mod corect textele lege incidente, respectiv art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (4) şi art. 1 alin. (3) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, contestatorul nefăcând dovada unui tratament diferit având la bază criteriul convingerilor politice sau alte criterii enumerate de art. 2 alin. (1) din actul normativ menţionat şi nici dovada situaţiilor egale sau analoage cu celelalte persoane din cadrul Corpului Naţional al Poliţiştilor.
În aplicarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, articol invocat de recurent, însăşi Curtea Constituţională a României a statuat prin Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006 că "Principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării se aplică doar situaţiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferenţiat, instituit în considerarea unor situaţii obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii şi nici discriminări. "
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.C. împotriva sentinţei civile nr. 2841 din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 801/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 805/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
