ICCJ. Decizia nr. 848/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 848/2010
Dosar nr. 1842/33/2008
Şedinţa publică din 17 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 decembrie 2008, a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj contestaţia formulată de A.A. în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate prin care s-a solicitat în principal constatarea nulităţii absolute şi în subsidiar, anularea actului de constatare nr. 22/II din 23 octombrie 2008 prin care inspectorul de integritate a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare judeţul Maramureş, precum şi sesizarea comisiei de disciplină din cadrul A.N.O.F.M.
În motivarea contestaţiei reclamantul a invocat nulitatea actului de constatare, întrucât verificarea efectuată a depăşit limitele sesizării, ce privea numai starea de incompatibilitate raportată la calitatea de cenzor la SC C. SA Baia Mare.
S-a mai învederat netemeinicia actului de constatare, inspectorul de integritate neluând în considerare nici faptul că reclamantul renunţase la calitatea de cenzor şi nici împrejurarea că deţinerea calităţii de membru în consiliul de administraţie ori a celei de reprezentant în AGA nu sunt incompatibile calităţii de funcţionar public.
Prin sentinţa civilă nr. 220 din 18 mai 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii cererii şi pe fond, a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că verificarea efectuată de inspectorul de integritate nu a depăşit limitele sesizării, ci a vizat exclusiv starea de incompatibilitate a reclamantului, director executiv adjunct la A.J.O.F.M. Maramureş şi simultan, cenzor şi administrator la societăţi comerciale. În acest sens, instanţa a constatat că sunt aplicabile prevederile art. 94 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A.A., solicitând în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, întrucât aceasta nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra tardivităţii comunicării actului de constatare, apreciind-o doar ca un mijloc de apărare.
Sub acest aspect, s-a cerut în subsidiar anularea actului de constatare, întrucât a fost depus la oficiul poştal pentru comunicare după expirarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 43 alin. (2) din Legea nr. 144/2007.
Reclamantul a invocat, de asemenea, nulitatea actului de constatare, întrucât, deşi sesizarea a vizat doar calitatea de cenzor la SC C. SA Baia Mare, verificarea a fost extinsă şi cu privire la alte societăţi unde reclamantul deţinuse calitatea de cenzor sau de administrator.
S-a mai arătat că actul de constatare a fost întocmit cu încălcarea legii, întrucât nu conţine termenul de contestare şi nici obiecţiile şi explicaţiile date de reclamant cu privire la calitatea sa de cenzor.
Pe fondul litigiului, reclamantul a învederat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat starea de incompatibilitate, neluând în considerare circulara nr. 3214 din 27 septembrie 2000, potrivit căreia funcţionarul public ce nu deţine atribuţii de control financiar în cadrul unui minister poate avea calitatea de cenzor şi de administrator la o societate comercială.
Nu s-a avut în vedere, a mai precizat reclamantul nici împrejurarea că în luna august 2008 a renunţat la calitatea de cenzor la trei societăţi comerciale şi nici faptul că nu mai deţinea nici calitatea de administrator la alte două societăţi comerciale, prin demisie şi respectiv, prin revocarea din funcţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile legale incidente, Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Referitor la critica privind nepronunţarea instanţei asupra tardivităţii comunicării actului de constatare, se constată că în considerentele sentinţei este analizată această situaţie şi apreciată ca un mijloc de apărare şi nu ca o excepţie, motiv pentru care nu apare soluţia separat în dispozitiv.
Potrivit art. 43 alin. (2) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate inspectorul de integritate comunică persoanei verificate actul de constatare în termen de cel mult cinci zile de la data adoptării.
Sub acest aspect, Curtea reţine că în raport de data întocmirii actului de constatare, 23 octombrie 2008, s-a efectuat comunicarea la 28 octombrie 2008, corespondenţa fiind returnată – act nou depus în recurs la fila 27 – fapt ce necesitat o nouă comunicare la data de 17 noiembrie 2008.
Nu este fondată nici critica privind depăşirea limitelor sesizării, fapt ce ar constitui o încălcare a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 144/2007, potrivit cărora activitatea de verificare nu poate exceda limitelor sesizării.
Sesizarea adresată Agenţiei Naţionale de Integritate a vizat starea de incompatibilitate a reclamantului sub aspectul că acesta ar deţine concomitent calităţile de funcţionar public şi cenzor al unei societăţi comerciale.
Împrejurarea că, pe parcurs, verificarea a privit şi funcţiile deţinute la alte societăţi comerciale, nu reprezintă o depăşire a limitelor sesizării, actele controlate vizând exclusiv starea de incompatibilitate a reclamantului, în raport de declaraţia de interese întocmită la 6 februarie 2008.
Nici susţinerea reclamantului privind nelegalitatea actului de constatare, întrucât nu ar conţine termenul de contestare şi explicaţiile persoanei verificate, nu este întemeiată.
Chiar dacă actul administrativ nu prevede în dispozitiv posibilitatea atacării şi termenul de contestare, acest drept curge ope legis, fiind reglementat expres în art. 46 alin. (2) din Legea nr. 144/2007, potrivit căruia în termen de 15 zile de la data comunicării actului de constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, persoana verificată poate face contestaţie la curtea de apel, secţia contencios administrativ, în a cărei circumscripţie locuieşte.
Cât priveşte lipsa altor menţiuni din actul de constatare, instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că înscrisul este întocmit cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 144/2007, astfel încât nici această critică nu este fondată.
În legătură cu motivul de recurs ce vizează fondul cauzei, Curtea constată că existenţa stării de incompatibilitate a reclamantului a fost corect reţinută.
Astfel, în perioada mai 2007 – septembrie 2008, reclamantul a îndeplinit funcţia de director executiv adjunct la A.J.O.F.M. Maramureş, calitate în care îi erau aplicabile prevederile art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Potrivit acestui text de lege, funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi remunerate sau neremunerate, în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale, ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii profesionale sau ca persoană fizică autorizată.
Aşadar, această normă, în forma care a fost în vigoare până la modificarea Legii nr. 161/2003 prin Legea nr. 330/2009, publicată în M.Of. nr. 762 din 9 noiembrie 2009 constituie legea specială în raport de prevederile cuprinse în Legea nr. 31/1990, invocate în circulara nr. 3214 din 27 septembrie 2000 emisă de A.N.F.P. (anterior intrării în vigoare a Legii nr. 161/2003).
Astfel cum a reţinut instanţa de fond, în perioada în care reclamantul a deţinut funcţia publică de director executiv adjunct, a avut concomitent şi calitatea de cenzor şi administrator la societăţi comerciale, incompatibilă calităţii de funcţionar public.
Împrejurarea că ulterior sesizării pârâtei, reclamantul a renunţat la calitatea de cenzor, a fost revocat ori şi-a dat demisia din funcţia de administrator nu infirmă această concluzie, starea de incompatibilitate existând de la data întocmirii declaraţiei de interese, 6 februarie 2008 şi până în vara anului 2008.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.A. împotriva sentinţei civile nr. 220 din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 846/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 851/2010. Contencios. Comunicare informaţii... → |
|---|
