ICCJ. Decizia nr. 857/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 857/2010
Dosar nr. 1541/2/2009
Şedinţa publică din 17 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 19 februarie 2009, reclamanta P.L. a chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând în principal, ca în termen de 15 zile să fie obligată pârâta la emiterea unui titlu de despăgubire pentru sumele de 277.374 lei şi respectiv 29340 lei sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 200 Euro pe zi de întârziere.
În subsidiar, reclamanta a cerut obligarea pârâtei la numirea unui evaluator autorizat în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, precum şi la emiterea titlului de despăgubire în 15 zile de la depunerea lucrării de specialitate, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 200 Euro pe zi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că prin sentinţa civilă nr. 82/2007 a Tribunalului Giurgiu s-a dispus obligarea Primarului comunei Vedea să emită dispoziţie pentru acordarea de despăgubiri pentru construcţia de 300 mp şi terenul în suprafaţă de 900 mp anulându-se totodată dispoziţiile pârâtului nr. 817/2005 şi 896/2005.
În baza acestei hotărâri, Primarul comunei Vedea a emis dispoziţia nr. 665 din 4 iunie 2007 prin care s-a constatat că imobilul compus din construcţie în suprafaţă de 900 mp şi teren de 300 mp nu poate fi restituit în natură şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Reclamanta a mai arătat că, deşi s-a adresat pârâtei optând pentru despăgubiri, încă din 8 iulie 2007, aceasta nu i-a soluţionat cererea.
Prin sentinţa civilă nr. 2223 din 27 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea şi a dispus obligarea pârâtei la numirea unui evaluator autorizat, conform art. 16 alin. (5) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, cu 350 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că pârâta a tergiversat în mod nejustificat soluţionarea cererii reclamantei, deşi exista posibilitatea ca pe parcursul etapei de evaluare să poată fi clarificate inadvertenţele sesizate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâta a arătat că, întrucât a sesizat inadvertenţe în considerentele sentinţei nr. 82/2007 a Tribunalului Giurgiu, s-a adresat Primăriei comunei Vedea care i-a comunicat răspunsul la 21 aprilie 2009, în sensul că instanţa civilă a stabilit acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţiile demolate care au avut destinaţia de presă de ulei.
S-a mai precizat că dosarul constituit de reclamantă fiind transmis înainte de adoptarea OUG nr. 81/2007, urmează a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.
Pârâta a criticat sentinţa şi sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, solicitând fie respingerea cererii, fie reducerea cuantumului sumei stabilite.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, cererea întemeiată pe dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, trebuie să fie soluţionată într-un termen rezonabil, calculat de la data sesizării autorităţii publice competente, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Or, în cauză, a fost declanşată procedura administrativă care presupune parcurgerea mai multor etape, însă faţă de data depunerii cererii persoanei îndreptăţite, 8 iulie 2007, s-a reţinut în mod corect tergiversarea soluţionării dosarului, întârzierea prelungită putând afecta în mod grav caracterul reparator al măsurilor prevăzute de Legea nr. 247/2005.
Susţinerea pârâtei că a procedat la analizarea dosarului şi că a solicitat lămuriri Primăriei comune Vedea, pe care le-a obţinut în aprilie 2009 nu poate fi reţinută ca un argument valabil pentru neparcurgerea până în prezent a următoarei etape prevăzute de art. 16 alin. (5) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cea de transmitere a dosarului către un evaluator autorizat.
În cauză, dreptul reclamantei de soluţionare a cererii sale privind acordarea de despăgubiri într-un termen rezonabil nu a fost respectat, justificându-se aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat, instanţa de fond acordând cu titlu de cheltuieli de judecată ½ din onorariul de avocat, în raport de admiterea în parte a acţiunii.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 2223 din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 853/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 858/2010. Contencios → |
|---|
