ICCJ. Decizia nr. 859/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 859/2010
Dosar nr. 2439/2/2009
Şedinţa publică din 17 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2172 din 26 mai 2009 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta C.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe şi a obligat pe acesta din urmă să primească cererea reclamatei, privind redobândirea cetăţeniei române, intr-un termen de 2 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, precum şi să-i achite cheltuieli de judecată în cuantum de 1800 lei; a respins totodată, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale.
În acest sens instanţa a reţinut că reclamanta şi-a manifestat intenţia de redobândire a cetăţeniei române la data de 10 noiembrie 2008, fără să fie programată pentru depunerea efectivă a documentelor, iar la data de 22 ianuarie 2009 a solicitat, din nou, programare pentru depunerea actelor, fără a primi răspuns.
Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a apreciat că şi în situaţia în care apărările pârâtului, privind existenţa unui număr foarte mare de dosare, în raport de capacitatea de procesare, ar fi reale, se remarcă o atitudine de pasivitate din partea acestuia care nu a întreprins niciun demers pentru remedierea sau atenuarea problemelor cu care se confruntă, împiedicând astfel Statul Român să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin Legea nr. 21/1991.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale s-a reţinut că simplul refuz al pârâtului, de primire a cererii, nu a fost de natură să provoace prejudicii morale reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond nu a ţinut seama de starea obiectivă de fapt pe care a invocat-o, deşi tocmai aceasta a determinat, într-o legătură de cauzalitate directă, situaţia specifică a derulării procedurii consulare, argumentaţia hotărârii de fond reprezentând un proces de intenţie şi nu o motivare în drept a soluţiei pronunţate.
S-a susţinut de asemenea lipsa unui temei legal în sprijinul ideii că stabilirea, în cadrul activităţii Ministerului Afacerilor Externe, a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetăţeniei poate fi asimilată unui refuz nejustificat, în condiţiile în care, simpla trecere a timpului nu poate fi asimilată ipotezelor cuprinse în definiţiile legale din Legea nr. 554/2004.
A mai arătat recurentul că, în determinarea termenului rezonabil de procesare a unor asemenea cereri trebuie să se ţină seama de toate circumstanţele relevante, în accepţiunea Convenţiei, noţiunea de „termen rezonabil" nefiind sinonimă cu cea de „termen scurt", ea stabilindu-se în raport de toate circumstanţele şi împrejurările concrete ale cauzei.
A fost invocată de către recurent, în acest sens, jurisprudenţa C.E.D.O., precum şi dispoziţiile OUG nr. 147/2008, adoptată prin Legea nr. 171/2009, prin care s-a stabilit un număr maxim de cereri ce pot fi primite în termenul de 1 an, în vederea normării acestei activităţi.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente:
Intimata reclamantă C.I. este cetăţean al Republicii Moldova, cu domiciliul în această ţară şi s-a adresat Ministerului Afacerilor Externe, prin petiţiile înregistrate la 10 noiembrie 2008 şi 12 ianuarie 2009, solicitând programarea pentru depunerea cererii şi actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, iar ulterior, la data de 18 martie 2009, s-a adresat Curţii de Apel Bucureşti, solicitând în baza dispoziţiilor legii contenciosului administrativ, obligarea pârâtului să stabilească data depunerii cererii sale, într-un termen „scurt, rezonabil" de maxim 2 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti.
Se constată însă că dispoziţiile Legii nr. 21/1991 a cetăţeniei române, nu prevăd un termen de soluţionare a unor astfel de cereri şi nici proceduri de urgentare a lor sau excepţii de la procedura obişnuită.
Aşa fiind şi ţinând cont şi de împrejurarea că intimata nu domiciliază pe teritoriul României şi nici nu a solicitat stabilirea domiciliului în România, ci doar depunerea unei cereri de redobândire a cetăţeniei, nu se poate reţine o încălcarea a dispoziţiilor art. 10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg, la 6 noiembrie 1997 şi ratificată prin Legea nr. 396/2002.
Astfel, este adevărat că, potrivit acestei reglementări, fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze, într-un termen rezonabil cererile privind cetăţenia, dar caracterul rezonabil se stabileşte în funcţie de circumstanţele şi împrejurările concrete ale cazului, în speţă, acestea fiind numărul foarte mare de cereri similare prin raportare la baza de primire şi procesare de care dispune Secţia Consulară de la Chişinău precum şi posibilităţile recurentului de a dimensiona în mod corespunzător structura sa administrativă într-un teritoriu aflat sub suveranitatea altui stat.
Pe cale de consecinţă, având în vedere aspectele expuse, nu se justifică aprecierea privind depăşirea termenului rezonabil şi solicitarea intimatei de examinare a cererii sale cu prioritate, cu atât mai mult cu cât nu există temei pentru o asemenea solicitare în Legea nr. 21/1991 şi este contrar prevederilor art. 5 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei, care interzis expres reglementări sau practici discriminatorii.
Din această perspectivă, se reţine că trecerea unui termen de 4 luni de la data depunerii primei cereri a intimatei, nu justifică soluţia instanţei de fond.
Aşa fiind, Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe, va casa hotărârea atacată şi, pe fond, va respinge, ca neîntemeiată, acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 2172 din 26 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea formulată de reclamanta C.I. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 858/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 860/2010. Contencios → |
|---|
