ICCJ. Decizia nr. 874/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.874/2010
Dosar nr. 6237/2/2008
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentinţa civilă nr. 623 din 17 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a G.R. şi a respins acţiunea precizată, formulată de reclamantul G.I., în contradictoriu cu pârâtul G.R., pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Totodată, a respins excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.P., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.S.P.R. şi excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile.
A admis excepţia tardivităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamantul G.I. ca tardiv formulată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, astfel cum a fost precizată, reclamantul a solicitat să se constate că dosarul iniţial a fost depus în termen la Preşedinţia României, care l-a remis Comisiei Parlamentare pentru Aplicarea Legii nr. 42/1990 şi să se dispună repunerea în drepturile fireşti ce decurg din Legea nr. 341/2004.
în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a G.R., instanţa de fond a reţinut că nu există o identitate între persoana pârâtului G.R. şi persoana titularului raportului juridic dedus judecăţii sub aspect pasiv, Guvernul neavând nici o competenţă în ceea ce priveşte aplicarea celor două acte normative, iar S.S.P.R., deşi se află în subordinea Guvernului, este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică.
În privinţa excepţiilor ridicate de A.P., instanţa de fond a apreciat că excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este neîntemeiată, chiar dacă instituţia „P.R." a fost înlocuită cu „A.P." De asemenea, a constatat că şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi este neîntemeiată având în vedere că reclamantul solicită să se constate că dosarul iniţial a fost depus în termen la P.R., iar potrivit Legii nr. 341/2004, noile titluri se acordă prin decret de Preşedintele României, iar repunerea reclamantului în drepturile fireşti presupune parcurgerea întregii proceduri.
Analizând excepţiile invocate de pârâtul S.S.P.R.D., instanţa de fond a constatat că excepţia lipsei procedurii administrative prealabile nu este întemeiată, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, nefiind vorba despre o cerere prin care se solicită anularea unui act administrativ, fiind vorba despre un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi prevăzute de Legea nr. 341/2004.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi, instanţa de fond a respins-o pe considerentul că potrivit competenţelor date prin Legea nr. 341/2004 S.S.P.R., raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, autoritatea pârâtă are atribuţii în procedura de preschimbare a certificatului de revoluţionar.
în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii acţiunii, prima instanţă a apreciat-o întemeiată, reţinând că în cauză reclamantul a dovedit că a depus un memoriu la Preşedinţia României, redirecţionat către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990, care însă nu a validat acest dosar, ulterior reclamantul purtând corespondenţă cu S.S.P.R. în 2001 şi 2005. S-a mai reţinut că din actele dosarului rezultă că, la data de 19 septembrie 2006, reclamantul a fost invitat la C.P.R., unde în Plenul acesteia Preşedintele Comisiei i-a comunicat că dacă nu are numărul de înregistrare la fosta Comisie Parlamentară pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 sau la Comisia pentru Cinstirea Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 nu se mai poate face nimic.
în acest context a constatat Curtea de Apel Bucureşti că reclamantul s-a adresat instanţei de contencios administrativ, la data de 20 octombrie 2008, comisiile înfiinţate pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 încetându-şi activitatea în anul 1997, iar de la data depunerii memoriului iniţial şi până în anul 2001 reclamantul nu a dovedit ca a efectuat vreun demers, iar de la momentul exprimării refuzului de soluţionare a cererii de către Comisia Parlamentară, 19 septembrie 2006 şi până la sesizarea instanţei de contencios administrativ au trecut mai mult de doi ani.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a constatat că s-a împlinit termenul de un an prevăzut de textul legal menţionat pentru introducerea acţiunii, aceasta fiind tardiv formulată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul G.I., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, pentru faptul că instanţa fondului s-a pronunţat pe o excepţie fără să aibe în vedere probatoriile dosarului şi situaţia de fapt.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului şi motivele de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de G.I., ca tardivă.
În speţă s-au invocat şi alte excepţii de procedură însă instanţa fondului cu o motivare pertinentă le-a respins, rămânând în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a G.R. şi excepţia privind tardivitatea acţiunii.
S-a apreciat în mod corect că, G.R. nu are calitate procesuală pasivă, reţinându-se faptul că nu există identitate între persoana juridică a Guvernului şi acela care este titular al raportului juridic în litigiu, Guvernul neavând nici un fel de competenţă referitoare la obiectul pricinii, S.S.P.R. fiind un organ al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică.
Referitor la excepţia de tardivitate, s-a constatat din probele administrate, că recurentul a depus la Preşedinţia României un memoriu, care a fost trimis Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 49/1990.
Ulterior, acesta (recurentul) a purtat corespondenţă cu S.S.P.R., a fost invitat la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989, însă a primit răspuns de la organele abilitate referitor la faptul că nu are număr de înregistrare la fosta Comisie Parlamentară pentru Aplicarea Legii nr. 42/1990, motiv pentru care nu s-au mai putut lua nici un fel de măsuri.
Recurentul-reclamant a formulat acţiune în instanţă la 20 octombrie 2008, solicitând să se constate repunerea în drepturi conform Legii nr. 341/2004.
Din probele administrate rezultă fără posibilitate de tăgadă că între anii 1997 şi 2001 recurentul nu a mai depus demersuri pentru obţinerea Certificatului de revoluţionar, ultimul demers fiindîn 2006.
Prin urmare, între 2006 şi 2008 când s-a adresat instanţei competente de contencios administrativ a fost depăşit termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 alin. (2), motiv pentru care în mod corect Curtea de Apel a respins acţiunea ca tardiv formulată.
Aşa fiind, faţă de aceste considerente, în raport de probele dosarului şi de dispoziţiile imperative ale art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de G.I., ca nefondat, apreciind că sentinţa atacată este legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.I. împotriva sentinţei civile nr. 623 din 17 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 873/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 892/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
