ICCJ. Decizia nr. 907/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.907/2010
Dosar nr. 2165/54/2009
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentinţa nr. 313 din 25 august 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 731 din 14 mai 2009 emisă de D.G.A.P.I.A., formulată de reclamantul D.R.S.G.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv: cazul bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente.
În ceea ce priveşte condiţia existenţei unui caz bine justificat, s-a constatat că în dreptul administrativ român operează prezumţia de legalitate a actului administrativ, care este executoriu din oficiu, iar instituţia suspendării este o măsură cu caracter de excepţie, presupunând astfel, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să inducă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate.
A mai reţinut curtea de apel că instanţa are doar posibilitatea efectuării unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, iar natura măsurii dispuse prin actul atacat nu constituie, prin ea însăşi, un caz bine justificat, în accepţiunea art. 14 din Legea nr. 554/2004, A.P.I.A. fiind nominalizată în lista cuprinzând serviciile publice deconcentrate cărora le sunt aplicabile dispoziţiile OUG nr. 37/2009.
Referitor la existenţa unei „pagube iminentă", prima instanţă a apreciat că simplele susţineri din cuprinsul cererii de chemare în judecată, referitoare la paguba creată, constând în lipsirea de drepturile salariale ce i se cuvin, ca fiind singurul mijloc de întreţinere a reclamantului, nu sunt suficiente şi nici concludente pentru a aprecia că sunt întrunite cerinţele legale ce se impun pentru a se suspenda executarea unui act administrativ, a cărui prezumţie de legalitate nu a fost răsturnată.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul D.R.S.G., criticând-o ca nelegală, întrucât instanţa fondului a dat-o ci nerespectarea dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., hotărârea nefiind motivată în fapt şi în drept.
S-a mai criticat sentinţa şi pentru faptul că prima instanţă a aplicat greşit legea şi a reţinut o situaţie de fapt inexactă fără să analizeze probele.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Cererea recurentului privind suspendarea Deciziei în litigiu s-a întemeiat pe art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Conform acestui text de lege, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate cere instanţei competente, suspendarea executării actului administrativ.
Desigur că legalitatea actului administrativ este prezumată de lege, iar suspendarea operează ca o măsură de excepţie, cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 54/2004, fiind imperative.
Prin Decizia în litigiu nr. 731/2009, nu se poate constata de către instanţa de judecată cazul bine justificat, în speţă neexistând dubii cu privire la legalitatea acestui act, care desigur va fi cercetată odată cu fondul pricinii.
Referitor la paguba iminentă, nici aceasta n-a fost dovedită de recurent, întrucât din actele dosarului nu rezultă că acesta a suferit un prejudiciu grav sau imposibil de înlăturat, susţinerile recurentului nefiind concludente în cauza de faţă.
Acesta precizează că o eventuală executare a actului administrativ este de natură să-i provoace o pagubă iminentă, de ordin material, însă din adresa A.P.I.A. nr. 13665/2009 aflată la dosar, rezultă că i s-a pus la dispoziţie o funcţie publică de conducere cu un salariu aferent.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de D.R.S.G., ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.R.S.G. împotriva sentinţei nr. 313 din 25 august 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 902/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 908/2010. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
