ICCJ. Decizia nr. 910/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.910/2010
Dosar nr. 3986/1/2009
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra contestaţiei în anuare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 496 din 18 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC C.A. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – D.G.S.C. şi D.G.F.P.M. Bucureşti, având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. 89109 din 10 noiembrie 2005 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 89109 din 10 noiembrie 2005, atât în ceea ce priveşte obligaţiile suplimentare stabilite în cuantum total de 610.901 lei, cuprinse la pct. 1 din decizie şi măsurile dispuse la pct. 2 şi 3 din Decizia contestată.
Prin Decizia nr. 2146 din 10 aprilie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a anulat recursul declarat de SC C.A. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 496 din 18 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind formulat de o persoană fără calitate de reprezentant.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, semnătura, conform art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Urmare adresei expediate către avocat C.I., pentru a face dovada împuternicirii ce i-a fost acordată de recurenta-reclamantă pentru semnarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă. SC C.A. SRL Bucureşti a înaintat un act în care se menţionează că avocat C.I. a fost împuternicită să formuleze şi să semneze recursul, conform împuternicirii avocaţiale depuse la dosar, depunându-se la dosar un exemplar al cererii de recurs semnat de SC C.A. SRL Bucureşti prin reprezentant.
Înalta Curte a constatat, în primul rând faptul că împuternicirea acordată avocatei C.I. a fost dată pentru reprezentare în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu pentru semnarea recursului, iar această împuternicire poartă data de 20 noiembrie 2008, în timp ce recursul a fost declarat şi semnat anterior datei de 09 mai 2008, când a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pe de altă parte, Înalta Curte a mai constatat că persoana care a semnat atât corespondenţa transmisă instanţei cât şi exemplarul cererii de recurs nu este identificată nici prin nume şi nici prin calitatea ori funcţia deţinută în cadrul societăţii pentru a se putea aprecia cu privire la calitatea de reprezentant al societăţii.
În consecinţă, Înalta Curte a reţinut că adresa transmisă de recurenta-reclamantă pentru a face dovada împuternicirii acordate avocatei C.I. pentru a semna recursul nu are valoarea unui mandat legal dat pentru exercitarea căii de atac şi semnarea recursului, în sensul dispoziţiilor art. 67 alin. (2) şi art. 68 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare SC C.A. SRL.
Contestatoarea a solicitat anularea deciziei nr. 2146/2009 invocând, ca temei juridic, art. 307 alin. (1) pct. 2 şi art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare s-a arătat, în esenţă, că instanţa de recurs a valorificat o greşeală minoră de ordin material, nesoluţionând recursul pe fond, deşi din actele dosarului rezultă în mod clar că societatea comercială recurentă a angajat un avocat atât pentru redactarea cererii de recurs cât şi pentru reprezentarea în faţa instanţei, că au fost menţionate persoanele care deţin calitatea de reprezentant legal al societăţii, că dintr-o eroare delegaţia avocaţială a fost datată 5 iunie 2008 (05 iunie 2008) în loc de 6 mai 2009 (06 mai 2008) şi nu în ultimul rând că documentaţia existentă dovedeşte că SC C.A. SRL Bucureşti şi-a însuşit recursul declarat de avocat I.C.
Contestatoarea a mai arătat că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale evidente la care s-a ajuns prin interpretarea eronată a documentaţiei existente la dosar şi a dispoziţiilor art. 69 C. proc. civ., întrucât din acestea rezultă că pentru promovarea recursului avocatul are nevoie de o împuternicire specială numai atunci când nu a asistat partea la judecata cauzei.
Raportându-se la temeiurile de drept pe care contestatoarea le-a invocat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă şi o va respinge în consecinţă, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ. (care reglementează contestaţia în anulare obişnuită), „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru motivele arătate (n.n. la pct. 1 şi 2), numai dacă aceste motive nu pot fi invocate pe calea apelului sau recursului"; iar potrivit pct. 2 – invocat în speţă „când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă".
În cazul contestaţiei în anulare specială reglementată de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., teza I invocată în cauză, „hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale".
Fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, fie că este vorba de cea obişnuită, fie că este vorba de cea specială, contestaţia în anulare se poate exercita numai în condiţiile şi pentru cazurile/motivele limitativ prevăzute de lege.
Din perspectiva dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se observă că în cuprinsul prezentei contestaţii nu se indică normele de competenţă încălcate şi, verificându-se, nu se constată că asemenea norme de ordine publică au fost nesocotite.
De altfel, motivarea se axează în exclusivitate pe eroarea materială pretins a fi fost săvârşită cu ocazia judecării cererii de recurs formulate de SC C.A. SRL Bucureşti.
Doctrina şi jurisprudenţa în această materie au statuat că prima ipoteză a art. 318 alin. (1) C. proc. civ., vizează exclusiv erorilemateriale cu caracter procedural comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii şi care au condus la pronunţarea unei soluţii eronate, situaţie care în speţă nu se regăseşte.
Fiind un text de excepţia, noţiunea de „greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv şi în niciun caz nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor sau modul în care instanţa de recurs a înţeles să interpreteze prevederile legale.
Or, contestatoarea-recurentă a arătat că instanţa de control judiciar a interpretat greşit documentele existente la dosar şi prevederile art. 69 C. proc. civ., invocându-şi chiar propria culpă legată de data emiterii delegaţiei avocaţiale şi considerând că această „greşeală minoră de ordin material" a fost valorificată în mod nejustificat de instanţă.
Pe de o parte, susţinerile contestatoarei au fost infirmate de actele dosarului şi în acest sens sunt cât se poate de clare considerentele deciziei contestate, iar pe de altă parte, aşa cum s-a reţinut mai înainte, aspectele vizate de aceasta reprezintă eventuale greşeli de judecată.
Art. 318 alin. (1) C. proc. civ., nu permite rejudecarea căii de atac a recursului respectiv reaprecierea probelor, interpretarea sau aplicarea dispoziţiilor legale, nefiind permisă o cale ocolită de a rejudeca recursul, iar motivul invocat în vederea retractării deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2146/2009 nu se încadrează în motivele expres prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., astfel că este inadmisibilă prezenta contestaţie în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC C.A. SRL, împotriva deciziei nr. 2146 din 10 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 908/2010. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 921/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
