ICCJ. Decizia nr. 908/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.908/2010

Dosar nr. 521/64/2009

Şedinţa publică din 18 februarie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 107/ F din 12 august 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC D.S.S. SRL Râşnov, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. Braşov, având ca obiect suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. 431 din 12 iunie 2009 emisă de pârâtă şi, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. 431 din 12 iunie 2009, până la pronunţarea instanţei de fond.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în cauză sunt îndeplinite cerinţele stabilite de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, aşa cum sunt definite cele două condiţii de art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004 modificată, astfel încât cererea de suspendare a actului administrativ fiscal, Decizia de impunere nr. 431 din 12 iunie 2009 emisă de D.G.F.P. Braşov, este întemeiată.

A mai constatat prima instanţă că, astfel cum s-a reţinut în mod constant în jurisprudenţă instanţei supreme, cazul bine justificat presupune existenţa unor împrejurări de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrativ fiscale atacate, iar, în cauză, aceste împrejurări rezultă din ignorarea, cel puţin în aparenţă a preexistentei unui contract comercial între două societăţi comerciale (societatea reclamantă şi SC N.B.T. SRL), prin care sunt stabilite obligaţii contractuale ce vizează efectuarea unor lucrări de construcţii industriale, montaj, amenajări, lucrări ce se decontează, de principiu, între părţile contractante, cu consecinţele legale corespunzătoare.

Pe acest aspect a concluzionat instanţa, în sensul că, în speţă, cazul bine justificat transpare prin mai mult decât simplele afirmaţii ale reclamantei şi anume, pe o aparentă ignorare de către pârâta D.G.F.P. Braşov a unei realităţi juridice ce guvernează raporturile dintre cele două societăţi comerciale, raporturi care, corelativ, conduc la anumite consecinţe juridice şi în planul obligaţiilor fiscale ale societăţii reclamante.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, Curtea de Apel Braşov a reţinut că aceasta se justifică prin împrejurarea existenţei unui titlu executoriu şi a somaţiei de plată emise pentru un cuantum mare al debitului, 1056369 lei, extrasele e cont eliberate în data de 06 august 2009 de A.B. pentru societatea reclamantă, din care reiese că disponibilul societăţii este foarte redus, astfel că este iminentă producerea unei pagube în patrimoniul societăţii în cazul executării deciziei de impunere atacate, printr-o previzibilă blocare a activităţii societăţii, respectiv vinderea la licitaţie a unora dintre activele societăţii, pentru acoperirea debitului consemnat în Decizia de impunere.

A concluzionat instanţa de fond că o asemenea modalitate de abordare a întrunirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 este în concordanţă şi cu Recomandarea nr. R (89)8 din 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, care subliniază că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie, fără a recunoaşte, totuşi, eficacitatea necesară acţiunii administrative principale.

Împotriva sentinţei civile nr. 107/ F din 12 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta D.G.F.P.J. Braşov, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 431 din 12 iunie 2009.

A învederat recurenta pârâtă, prin motivele de recurs, că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de fond, prin raportare la probele administrate în cauză, a procedat în mod eronat şi printr-o greşită aplicare a legii la admiterea cererii reclamantei de suspendare a executării deciziei de impunere, până la pronunţarea instanţei de fond. Recurenta a considerat că nu sunt întrunite în cauză în mod cumulativ condiţiile de admisibilitate a cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamanta făcând dovada doar a plăţii cauţiunii potrivit prevederilor art. 215 alin. (2) din OUG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, împrejurarea că la termenul de judecată din data de 11 august 2009 reclamanta intimată a depus la dosar o situaţie a conturilor sale nu îmbracă forma unui caz bine justificat ce poate conduce la admiterea cererii de suspendare a executării, iar afirmaţiile reclamantei făcute în susţinerea cererii de suspendare cu trimitere la criticile aduse actelor administrativ fiscale nu sunt relevante întrucât acestea fac obiectul contestaţiei administrative formulate împotriva actului administrativ fiscal.

Instanţa de judecată, a mai precizat recurenta, nu poate să se pronunţe nici în aparenţă cu privire la legalitatea şi temeinicia obligaţiilor fiscale stabilite prin actul contestat, ci mai mult din punct de vedere al condiţiilor de formă, de valabilitate a actului prin raportare la textul de lege în baza căruia a fost emis. Or, este evident, din acest punct de vedere, că aspectele privitoare la legalitatea şi temeinicia obligaţiilor fiscale urmează a fi examinate de către instanţa investită cu soluţionarea fondului ulterior administrării probatoriului, şi mai ales ulterior efectuării unei expertize contabile ca lucrare de specialitate.

Pe de altă parte, recurenta a mai arătat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit aplicarea în cauză şi a Recomandării nr. R. (89) 8 din 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, fără să efectueze o analiză a existenţei unui argument juridic aparent valabil faţă de legalitatea actului administrativ. Astfel, simpla constatare a faptului că organele fiscale nu au luat în considerare existenţa unor raporturi contractuale între reclamantă şi alte persoane juridice la stabilirea obligaţiilor fiscale nu poate îmbrăca forma argumentului juridic despre care se face vorbire în recomandarea menţionată.

Cu privire la justificarea pagubei iminente, pârâta recurentă a relevat că aceasta trebuie privită din perspectiva prevenirii ei şi nu a existenţei efective, întrucât dacă se procedează la continuarea procedurii de executare silită pornită împotriva acesteia s-ar produce un prejudiciu ce ar avea consecinţe extrem de grave asupra activităţii acesteia. În plus, recurenta a precizat că cererea de suspendare a executării nu este probată în cauză nici sub aspectul urgenţei şi nici sub aspectul prejudiciului nerecuperabil, astfel cum prevede art. 14 din Legea nr. 554/2004, existenţa acestor condiţii fiind doar invocată şi nu dovedită potrivit art. 1169 C. civ.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. Prin cazuri bine justificate se înţeleg, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar prin pagubă iminentă se desemnează, potrivit prescripţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din acelaşi act normativ, prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În principiu, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlu executoriu. Principiul legalităţii actelor administrative presupune însă atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca deciziile lor să se întemeieze pe lege, şi el impune, de asemenea, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anume echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

În considerarea celor două principii incidente în materie, al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituie însă, o situaţie de excepţie, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege. Posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată" şi în documentele emise de organismele internaţionale în condiţii similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004. Astfel, Recomandarea nr. R/ 89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă prevede, ca principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat „de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanţa o va acorda numai atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat şi când există şi argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului emis".

Se reţine întrunirea, în cauză, la momentul introducerii cererii de suspendare a executării actului administrativ cât şi la momentul pronunţării hotărârii primei instanţe, a condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, cât priveşte condiţia cazului bine justificat, se observă că motivele de fapt şi de drept invocate prin contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 431 din 12 iunie 2009 emisă de D.G.F.P. Braşov din cadrul A.N.A.F. au fost de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului de impunere fiscală, cel puţin prin raportare la susţinerile reclamantei în sensul neluării în considerare de către organul fiscal a efectelor produse, inclusiv sub aspectul cuantumului obligaţiilor fiscale, de contractul încheiat între intimată şi o altă societate comercială prin care au fost stabilite obligaţii contractuale vizând efectuarea unor lucrări de construcţii industriale, montaj şi amenajări. A fost probată de către reclamantă şi existenţa condiţiei prevenirii unei pagube iminente întrucât, cum a reţinut şi instanţa de fond, punerea în executare a deciziei de impunere şi urmărirea silită în vederea recuperării creanţei fiscale în sumă totală de 1056369 lei, în condiţiile în care disponibilul de lichidităţi al intimatei era foarte redus, ar duce, în mod previzibil, la o blocare a activităţii economice a debitorului prin vinderea la licitaţie a unor importante active, şi la producerea în consecinţă în patrimoniul reclamantei a unui prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului administrativ fiscal.

Curtea constată, pe de altă parte, că prin sentinţa recurată suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. 431 din 12 iunie 2009 emisă de recurenta D.G.F.P. Braşov a fost dispusă în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, până la pronunţarea instanţei de fond, şi că s-a făcut dovada, în recurs, a faptului că instanţa de contencios administrativ sesizată cu acţiunea de anulare a actului administrativ fiscal a soluţionat cauza, prin sentinţa nr. 10/ F din 25 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a dispus respingerea acţiunii reclamantei SC D.H.S.S. SRL ca rămasă fără obiect. În aceste condiţii, efectele suspendării executării deciziei de impunere nr. 431 din 12 iunie 2009 nu mai subzistă, ele încetând pe data pronunţării sentinţei nr. 10/ F din 25 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În raport de cele mai sus arătate, se apreciază că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi că în mod legal prima instanţă a procedat la admiterea cererii reclamantei şi la suspendarea executării actului administrativ fiscal contestat până la pronunţarea instanţei de fond, urmând a se dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de D.G.F.P. Braşov împotriva sentinţei civile nr. 107/ F din 12 iunie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Braşov, în nume propriu şi pentru A.N.A.F., împotriva sentinţei nr. 107/ F din 12 iunie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 908/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs