ICCJ. Decizia nr. 927/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.927/2010
Dosar nr. 1969/2/2009
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţ.
Prin sentinţa nr. 2267 din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în fond, după casarea dispusă de Înalta Curte prin Decizia nr. 4219 din 20 noiembrie 2008, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta M.T. în contradictoriu cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, din actele depuse la dosar, nu rezultă că sunt îndeplinite condiţiile preexistenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei, formulată la 17 septembrie 2007 având ca obiect recunoaşterea sporului pentru vechimea în muncă începând cu 1 noiembrie 2000 şi vechimii în magistratură pentru perioada cuprinsă între 15 noiembrie 1959 – 1 martie 1996.
Instanţa a reţinut că reclamanta nu a probat faptul că la calcularea pensiei de serviciu, conform Legii nr. 92/1992, în vigoare la data pensionării (1 martie 1996) nu i s-a luat în considerare vechimea în magistratură.
Instanţa a reţinut că reclamanta a avut funcţia de magistrat asistent şi a beneficiat de sporul de stabilitate prevăzut de art. 4 din OUG nr. 27/2006.
De asemenea, instanţa a constatat că reclamanta nu a dovedit că actualizarea pensiei de serviciu nu s-a făcut corect şi a considerat că cererea de recunoaştere a vechimii în magistratură conform art. 86 din Legea nr. 303/2004 pentru toate funcţiile juridice deţinute de reclamantă nu este întemeiată, întrucât Legea nr. 303/2004 nu retroactivează, instanţa având în vedere data pensionării reclamantei, de 1 martie 1996.
2. Recursul declarat M.T.
Împotriva hotărârii Curţii de apel a declarat recurs reclamanta M.T., invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta şi-a structurat criticile formulate în trei motive de recurs dar, în realitate, acestea se întrepătrund motiv pentru care Înalta Curte reţine că hotărârea fondului este combătută sub două aspecte:
1) Soluţia pronunţată este rezultatul adoptării punctului de vedere exprimat în întâmpinare de către pârâtă, în lipsa oricărui suport probator şi cu încălcarea dispoziţiilor legale şi a jurisprudenţei în materie.
Recurenta susţine în dezvoltarea acestui motiv că instanţa nu a dovedit rol activ şi nu a fost preocupată de lămurirea elementelor constitutive în baza cărora s-a făcut actualizarea pensiei de serviciu. Mai mult, deşi a adus la cunoştinţa instanţei, că la data de 25 mai 2009, a înregistrat un memoriu la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a solicitat ea însăşi situaţia detaliată a comunicărilor făcute C.N.P., s-a apreciat că această probă nu este utilă cauzei şi s-a păşit la soluţionarea fondului doar pe baza afirmaţiilor nesusţinute de dovezi ale pârâtei.
Procedând în acest mod, mai arată recurenta, Curtea de Apel i-a încălcat dreptul la un proces echitabil.
Referitor la includerea sporului de vechime în calculul actualizării pensiei, recurenta afirmă că au fost interpretate greşit dispoziţiile OG nr. 83/2000 care a modificat Legea nr. 50/1996 fără a abroga art. 31, devenit art. 33 alin. (1) şi a fost ignorată Decizia nr. XXXVI din 7 mai2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii.
2) S-au aplicat eronat dispoziţiile legale care reglementează acordarea sporului de stabilitate în magistratură de 15 %.
La acest motiv, recurenta dezvoltă ideea potrivit căreia acest spor trebuia să-i fie recunoscut, în condiţiile art. 85 din Legea nr. 303/2004, începând cu data de 1 iulie 2004, pentruîntreaga perioadă cuprinsă între absolvirea Facultăţii de Drept: 15 noiembrie 1959 şi până la pensionare: 1 martie 1006, întrucât în tot acest interval a desfăşurat profesii juridice.
3. Apărările formulate de Înalta Curte de Casaţie şi JUSTIŢIE
Prin întâmpinarea înregistrată a data de 11 decembrie 2009, pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a susţinut că soluţia fondului este legală în condiţiile în care sporul de vechime în muncă a fost luat în considerare şi aplicat ca atare la actualizarea pensiei de serviciu, în raport de prevederile legale aflate succesiv în vigoare, începând cu art. 103 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 şi terminând cu art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
Referitor la sporul de stabilitate în magistratură, intimata a arătat că acesta a fost şi este acordat numai pentru vechimea efectivă în funcţia de magistrat şi personal asimilat magistraţilor, nu şi pentru alte profesii juridice.
4. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
În cadrul probei cu înscrisuri încuviinţată în recurs în temeiul art. 305 C. proc. civ., recurenta a depus adresa nr. 350 din 1 iunie 2006 prin care i s-a răspuns de către intimata Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la memoriul înregistrat cu nr. 20756 din 25 mai 2009, precum şi jurisprudenţă în materie.
De asemenea, recurenta a formulat răspuns la întâmpinare şi concluzii scrise, detaliind cadrul normativ aplicabil în privinţa celor două sporuri solicitate a fi incluse în calculul indemnizaţiei, în raport de care se face actualizarea pensiei de serviciu.
Totodată, în cuprinsul concluziilor scrise, a indicat şi faptul că sporul de vechime în muncă ar trebui să fie inclus doar de la data de 1 noiembrie 2004, adică 3 ani anterior înregistrării acţiunii, ca efect al prescripţiei extinctive.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor intimatei dar şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în privinţa criticilor cuprinse în cadrul primului motiv de recurs.
1. Argumente de fapt şi de drept relevant.
Recurenta-reclamantă M.T. beneficiază de pensie de serviciu în calitate de fost magistrat, pensie stabilită potrivit dispoziţiilor Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data de 1 martie 1996 când i-au încetat raporturile de serviciu şi i s-austabilit drepturile de pensie.
Cererea de chemare în judecată s-a fundamentat pe dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora:
„Pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, …, se actualizează anual în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni a judecătorilor şi procurorilor în activitate".
În concret, în cererea pe care a înregistrat-o la intimata-pârâtă la data de 14 septembrie 2007, ca şi în cererea de chemare în judecată, a solicitat recunoaşterea dreptului de a beneficia de includerea în baza de calcul a sporului de vechime de 25 % începând cu data de 1 noiembrie 2000 la zi, precum şi a dreptului de a beneficia de sporul de stabilitate în magistratură aferent întregii perioade cuprinse între 15 noiembrie 1959, data pensionării.
Cum s-a indicat la pct. I.4, în recurs, recurenta a precizat, referitor la sporul de vechime, că solicită includerea acestuia în calculul indemnizaţiei începând cu data de 1 noiembrie 2004, acceptând astfel efectele prescripţiei extinctive reglementate de art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, calculate în raport de data înregistrării acţiunii.
Răspunzând punctual la cele două motive de recurs prezentate la pct. I.2, Înalta Curte reţine următoarele:
1) Într-adevăr, Curtea de apel a soluţionat cererea de chemare în judecată cu care era învestită pe baza unui probatoriu sumar, preluând pur şi simplu apărările intimatei-pârâte din întâmpinare deşi, cel puţin în partea privitoare la sporul de vechime de 25 %, acestea nu erau susţinute de dovezi. În acest context, este întemeiată critica referitoare la respingerea nejustificată a cererii de acordare a unui termen în vederea comunicării de către intimată a răspunsului la memoriul înregistrat cu nr. 20756 din 25 mai 2009, cu atât mai mult cu cât acest înscris viza detalierea aspectelor deduse soluţionării, respectiv comunicarea tuturor actualizărilor începând cu data de 1 ianuarie 2003 la zi, defalcat pe componente ale salariului judecătorului în funcţie, iar la dosarul cauzei nu existau alte dovezi în raport de care să se stabilească realitatea susţinerilor părţilor.
Acest înscris, adresa nr. 350 din 1 iunie 2009, depus în recurs, demonstrează că pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2004 – 8 octombrie 2007, în calculul pensiei cuvenite recurentei-reclamante nu s-a inclus sporul de 25 % reprezentând vechimea în muncă.
Or, în privinţa acestui spor, în vederea unificării jurisprudenţei create prin intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, care nu a mai prevăzut acest spor pentru magistraţi, fără a abroga însă dispoziţiile art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996 care îl reglementa, s-a pronunţat Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin această decizie, obligatorie pentru instanţe în privinţa problemelor de drept dezlegate, potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ., s-a stabilit că.
„Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din OG nr.83/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 160/2000 se interpretează în sensul că:
Judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi, precum şi persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a României beneficiau şi de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
Ca urmare, Înalta Curte constată că primul motiv de recurs este fondat.
2) În cuprinsul celui de-al doilea motiv de recurs au fost au fost grupate susţinerile recurentei referitoare la pretenţia sa de a i se recunoaşte sporul destabilitate în magistratură pentru întreaga perioadă cuprinsă între absolvirea facultăţii de drept şi pensionare şi, corelativ, de a i se actualiza pensia de serviciu şi în raport de acesta.
Înalta Curte consideră că rezolvarea dată de prima instanţă acestui capăt de cerere este legală, recurenta având dreptul de a beneficia de sporul de stabilitate în magistratură numai pentru perioada 1 septembrie 1990 – 1 martie 1996, în considerarea funcţiei de magistrat asistent pe care a îndeplinit-o la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru perioada anterioară, când recurenta a îndeplinit alte profesii juridice, respectiv consultant arbitral, jurisconsult şi consilier juridic, sporul în discuţie nu i se cuvine.
Toate actele normative care l-au reglementat succesiv, sub diferite denumiri şi procente, respectiv art. 5 din Legea nr. 50/1996, art. 4 din OUG nr. 177/2002 şi art. 4 din OUG nr. 27/2006, au avut în vedere numai vechimea efectivă în funcţia de magistrat, în sensul strict al acestei noţiuni, în considerarea statutului, a restricţiilor şi a efortului specific, iar nu şi alte profesii juridice.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) – alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul şi se va modifica sentinţa în sensul admiterii în parte a acţiunii formulate de reclamanta M.T., obligând pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să comunice C.N.P.D.A.S. cuantumul pensiei cuvenite reclamantei în perioada 1 noiembrie 2004 – 8 octombrie 2007 în care să includă şi sporul de 25 % reprezentând vechimea în muncă; se va respinge capătul de cerere privind sporul de stabilitate în magistratură, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.T. împotriva sentinţei nr. 2267 din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite în parte acţiunea reclamantei.
Obligă pârâta să comunice C.N.P.D.A.S. cuantumul pensiei cuvenite reclamantei în perioada 1 noiembrie 2004 – 8 octombrie 2007 în care săincludăşi sporul de 25 % reprezentând vechimea în muncă.
Respinge capătul de cerere privind sporul de stabilitate în magistratură.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 924/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 933/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
