ICCJ. Decizia nr. 964/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.964/2010
Dosar nr. 7620/2/2008
Şedinţa publică din 19 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.R.Şt. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale solicitând desfiinţarea deciziei administrativ - jurisdicţionale nr. 46 CJ 326/2008 din 08 octombrie 2008 a C.J.I. din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, desfiinţarea hotărârii nr. 1/2089 din 04 iulie 2008 a comandantului U.M. 01847 Buzău, constatarea nulităţii absolute a deciziei de imputare nr. A/1359 din 05 mai 2008 emisă de comandantul U.M. 01874 Buzău, iar în subsidiar anularea parţială a deciziei de impunere, în sensul de a se scade din cuantumul cheltuielilor de şcolarizare/întreţinere la care a fost obligat, sumele calculate pentru anul I de studiu din A.F.T., precum şi suspendarea executării deciziei de impunere până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Reclamantul a considerat că Decizia este lovită de nulitate absolută, fiind emisă cu încălcarea art. 23 alin. (3) din OG nr. 121/1998, întrucât nu a fost chemat şi ascultat legal, nu i s-au cerut explicaţii scrise, fiind lipsit de posibilitatea de a-şi formula apărări cu privire la legalitatea imputării cheltuielilor de şcolarizare şi cu privire la modul de calcul a sumelor.
Reclamantul a susţinut că nu se justifică impunerea sumei de 29.190 lei având în vedere că şi-a continuat activitatea ca locotenent la S.P.P., structură care face parte din sistemul naţional de apărare a ţării ca şi Ministerul Apărării.
Sumele cheltuite cu şcolarizarea sa nu constituie un prejudiciu pentru minister întrucât provin tot de la bugetul statului, ca şi sumele alocate S.P.P. Statul care este beneficiarul sumelor pe care este obligat să le plătească reclamantului este şi beneficiarul pregătirii profesionale a acestuia, folosindu-se de specializarea sa în cadrul unui alt serviciu din cadrul sistemului Referitor la neaprobarea transferului său în condiţiile în care în cazuri similare astfel de transferuri fuseseră aprobate, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 2 alin. (3) din OG nr. 137/2000.
în subsidiar a solicitat recalcularea prejudiciului prin scăderea cheltuielilor de şcolarizare pentru anul I de studiu din A.F.T. întrucât până la apariţia Legii nr. 395/2005, Constituţia României stabilea serviciul militar obligatoriu pe timp de pace şi care era asimilat primului an de academie militară pe care l-a efectuat între anii 1999 - 2000.
A precizat că art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 46/1996 menţineau obligativitatea satisfacerii serviciului militar obligatoriu timp de 12 luni pentru elevii/studenţii instituţiilor militare de învăţământ. Acest text asimila perioada de studiu cu perioada de stagiu militar şi în scopul finalizării a cel puţin unui an de studiu anula obligativitatea satisfacerii stagiului militar.
Reclamantul a mai invocat dispoziţiile art. 16 şi 19 din Legea nr. 46/1996, conform cărora sumele necesare instruirii efectivelor active şi în rezervă se suportă din bugetul de stat.
Prin sentinţa nr. 2052 din 18 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul C.R.Şt., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, şi U.M. 01847 Buzău.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că actele administrative contestate de reclamant sunt legale, fiind emise cu respectarea legislaţiei incidente în materie, Legea nr. 80/1995 şi OG nr. 121/1998, precum şi a prevederilor ordinelor ministrului apărării emise în temeiul şi pentru punerea în aplicare a acestor acte normative.
S-a apreciat că a fost respectată de către comisia de cercetare obligaţia de a-l chema pe reclamant pentru a-i da posibilitatea să-şi formuleze apărarea, iar faptul că nu a dat explicaţii scrise îi este imputabil reclamantului care nu a înţeles să dea curs invitaţiei comisie .
Susţinerea că sumele cheltuite cu şcolarizarea sa provin tot de la bugetul statului, ca şi sumele alocate S.P.P. unde îşi desfăşoară activitatea în prezent, nu constituie un argument în favoarea admiterii acţiunii, neavând relevanţă în cauză provenienţa sumelor, ci faptul că a încetat din motive imputabile reclamantului contractul pe care l-a încheiat cu pârâtul, situaţie în care este prevăzută expres de Legea nr. 80/1995, obligaţia de restituire a cheltuielilor de întreţinere pe perioada şcolarizării.
Cu privire la susţinerea apărătorului reclamantului de la termenul din 23 februarie 2009 că Ordinul nr. M 66/2007 nu era în vigoare pe perioada şcolarizării reclamantului, Curtea a reţinut că acesta a intrat în vigoare la data de 15 aprilie 2007 dată la care au fost abrogate Normele tehnice privind stabilirea şi recuperarea cheltuielilor de întreţinere suportate de Ministerul Apărării Naţionale, pe timpul şcolarizării de la persoanele care nu-şi respectă angajamentele încheiate, aprobate prin OG nr. 45/1991.
în condiţiile în care Decizia de imputare a fost emisă în luna mai 2008 când era în vigoare ordinul M 66/2007 în mod corect au fost aplicate dispoziţiile acestuia, chiar dacă perioada de şcolarizare vizată era anterioară intrării lui în vigoare, neputând fi aplicată reglementarea cuprinsă în OG nr. 45/1991 care fusese abrogat în mod expres.
Cu privire la solicitarea reclamantului de reducere a sumei imputate cu suma reprezentând cheltuielile de şcolarizare/întreţinere pentru primul an de studiu la A.F.T. s-a reţinut că este neîntemeiată întrucât dispoziţiile legale care reglementează obligaţia restituirii acestor cheltuieli se referă la toată perioada şcolarizării fără să prevadă posibilitatea compensării la care se referă reclamantul.
Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul.
În motivele de recurs s-a susţinut că ordinul de imputaţie este nelegal, întrucât încetarea contractului de muncă nu a avut loc din motive imputabile, că pârâtul-intimat a refuzat aprobarea transferului la S.P.P. în mod nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 85/1995 ci dispoziţiile at.109 şi art. 110 din aceeaşi lege.
De asemenea, recurentul a precizat că se impunea administrarea probei cu expertiză contabilă, pentru a se stabili cuantumul cheltuielilor datorate.
A arătat că prin încheierea din 6 aprilie 2009 s-a pus în vedere reclamantului să formuleze în scris obiectivele expertizei, însă în citaţia emisă nu s-a făcut nicio menţiune în acest sens, iar la 18 mai 2009, în lipsa apărătorului, s-a revenit asupra probei, respingându-se astfel cererea subsidiară privind recalcularea sumei.
Recurentul a menţionat că se impunea deducerea cheltuielilor de şcolarizare aferente anului I de studiu, pentru că se echivala cu stagiul militar obligatoriu, că s-a greşit calculul sumelor.
Examinând motivele de recurs, acţiunea, probele cauzei şi legislaţia aplicabilă, Înalta Curte reţine:
Reclamantul C.R.Şt. a încheiat cu Ministerul Apărării Naţionale, U.M. 01512 Sibiu, la data de 1 octombrie 2001, contract privind exercitarea profesiei de cadrul militar în activitate, pe o perioadă de 8 ani.
La data de 10 martie 2007, a fost trecut în rezervă, ca urmare a demisiei din funcţie.
Ca urmare a încetării contractului înainte de termen s-a decis imputarea sumei de 29.190 lei cheltuieli de şcolarizare/întreţinere efectuate de Ministerul Apărării Naţionale.
În ceea ce priveşte temeiul trecerii în rezervă şi legalitatea acestei decizii s-a reţinut în mod corect de Curtea de Apel Bucureşti, că aceasta nu formează obiectul analizei în prezentul dosar.
Înalta Curte arată că reclamantul a invocat, cu privire la anularea deciziei de imputare, atât motive de nelegalitate cât şi motive de netemeinicie.
Cu privire la motivul de netemeinicie, la cuantumul sumei imputate, Curtea de apel nu a verificat dacă s-a aplicat algoritmul de calcul prevăzut în Ordinul nr. M 66 din 12 aprilie 2007, indicat în procesul-verbal nr. 2 din 4 iulie 2008.
La termenul din 23 februarie 2009 s-a solicitat de către apărătorul reclamantului proba cu expertiza contabilă pentru a se lămuri modul de calcul al sumei imputate, instanţa a prorogat discutarea acestei probe la 6 aprilie 2009, după administrarea probei cu înscrisuri.
În şedinţa din 6 aprilie 2009 s-a pus în vedere apărătorului reclamantului să formuleze în scris obiectivele expertizei, însă la acest termen a lipsit atât reclamantul cât şi apărătorul său.
Din dovada de îndeplinire a procedurii de citare a reclamantului C.R.Şt. pentru termenul din 18 mai 2009 reiese că nu s-a făcut nicio menţiune cu privire la prezentarea obiectivelor expertizei.
La data de 18 mai 2009 apărătorul reclamantului nu a fost prezent, iar Curtea a respins proba cu expertiză, cu motivarea că înscrisuriledepuse sunt suficiente pentru verificarea modului de calcul al sumei contestate.
Soluţia a fost adoptată cu încălcarea dreptului la apărare al reclamantului, care avea desemnat apărător, aducându-se astfel atingere dreptului la un proces echitabil consacrat în art. 6 din C.E.D.O., care în baza Legii nr. 30/1994 face parte din dreptul intern.
În acelaşi sens al nesocotirii dreptului la un proces echitabil este şi faptul că reclamantul nu a fost citat cu menţiunea de a prezenta obiectivele expertizei, apărătorul acestuia fiind lipsă la termenul la care s-a dispus măsura.
Alături de aceste nereguli procedurale de natură a prejudicia drepturile părţii litigante, Înalta Curte mai arată că, deşi instanţa s-a considerat lămurită cu privire la calculul sumei pe baza înscrisurilor depuse, în cuprinsul sentinţei se fac numai trimiteri de ordin legal.
Ori, în cauză reclamantul contestase şi cuantumul sumei, ceea ce presupunea în mod necesar verificarea cu ajutorul unui specialist a modului de calcul.
Având în vedere că instanţa de fond nu a lămurit situaţia de fapt, urmează ca în baza art. 312 şi art. 314 C. proc. civ., să fie casată sentinţa primei instanţe, cu trimitere pentru rejudecare.
În cadrul rejudecării instanţei de fond va dispune efectuarea de probatorii, inclusiv o expertiză contabilă pentru a determina dacă suma imputată a fost stabilită prin aplicarea algoritmului de calcul prevăzut în O.M.A.N. nr. 66/2007, aşa cum se face referire în procesul-verbal de cercetare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.R.Şt. împotriva sentinţei civile nr. 2052 din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 933/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 967/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
