ICCJ. Decizia nr. 97/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 97/2010
Dosar nr. 162/295/2009
Şedinţa de la 14 ianuarie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolau Mare, reclamanta S.A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P., obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro, exprimată în lei la data efectuării plăţii, suma reprezentând daune morale.
2. Motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că la data de 18 iunie 1951, împreună cu părinţii, a fost deportată în Câmpia Bărăganului urmare a unor decizii politice aberante. A mai arătat că în perioada de 5 ani de zile, cât a avut domiciliul obligatoriu a trăit în condiţii de mizerie, frig şi foamete, neavând acces la pregătirea şcolară, toate acestea punându-şi amprenta asupra stării psihice a reclamantei.
A mai arătat reclamanta că indemnizaţia lunară acordată de stat în baza legilor speciale nu este acoperitoare pentru suferinţa trăită în acei ani de deportare, astfel încât o măsură reparatorie morală se impune a fi luată.
În drept a invocat dispoziţiile art. 1075 C. civ., Legea nr. 30/1994, Legea nr. 173/2006, OUG nr. 214/1999 şi Decretul-lege nr. 118/1990.
3. Hotărârea Judecătoriei Sânnicolau Mare.
Prin sentinţa civilă nr. 327 din 11 martie 2009 s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sânnicolau Mare, invocată de pârât prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
S-a reţinut că acţiunea formulată priveşte acte emise de autorităţi publice centrale, fiind incidente dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
4. Hotărârea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 303 din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a trimis cauza pentru soluţionarea conflictului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
S-a reţinut că acţiunea reclamantei are natură civilă, în cauză nefiind atacat vreun act administrativ ori refuzul pentru emiterea unui astfel de act, situaţie care ar fi atras incidenţa normelor speciale din materia contenciosului administrativ.
S-a mai reţinut că simpla invocare a unor acte normative speciale, cum ar fi Decretul-lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999, nu e de natură să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ, deoarece obiectul acţiunii nu se circumscrie ipotezelor legale prevăzute de aceste acte normative şi care fac trimitere la competenţa instanţei de contencios administrativ, cu atât mai mult cu cât reclamanta a obţinut drepturile ce i se cuveneau în calitate de persecutat politic şi luptător în rezistenţa anticomunistă, prin hotărâri emise de autorităţile competente.
5. Considerentele instanţei competente să soluţioneze conflictul negativ de competenţă.
5.1. Reclamanta S.A., beneficiară a despăgubirilor acordate prin legi speciale, s-a plâns instanţelor judecătoreşti române că indemnizaţia acordată prin aceste legi nu poate fi acoperitoare faţă de suferinţa trăită în anii de deportare, astfel încât se impune o măsură reparatorie care să constea în plata de daune morale în cuantum de 50.000 euro.
5.2. Reclamanta nu a contestat hotărârea emisă în baza Decretului-Lege nr. 118/1990 şi nu a formulat cerere la comisia special constituită în temeiul prevederilor OUG nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, pentru a determina competenţa instanţelor de contencios administrativ în soluţionarea cererii.
5.3. Se mai constată că în speţă nu s-a solicitat emiterea vreunui act administrativ, anularea unui act administrativ şi nu s-a atacat refuzul nejustificat al vreunei autorităţi în emiterea actelor administrative, pentru a fi aplicabilă ipoteza prevăzută de art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
5.4. Cererea de obligare a Statului Român, prin M.F.P. la plata unor despăgubiri morale nu poate fi dată în atare condiţii, decât în competenţa instanţelor de drept comun.
6. Faţă de acestea, în temeiul art. 22 C. proc. civ. coroborat cu art. 1 pct. 1 C. proc. civ., urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C ID E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.A. şi Statul Român, prin M.F.P. în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 79/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1050/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
