ICCJ. Decizia nr. 1015/2011. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1015/2011
Dosar nr. 2119/2/2010
Şedinţa publică din 18 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.D.R. a chemat în judecată pe pârâtul Preşedintele C.N.P.D.A.S., numita D.D.P., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:
- obligarea conducătorului instituţiei publice pârâte la o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere, pentru refuzul de a pune în executare Sentinţa nr. 4067 din 20 noiembrie 2009 pronunţată de această instanţă;
- obligarea conducătorului instituţiei publice pârâte la 5.000 lei despăgubiri pentru întârziere la plată, ca urmare a refuzului acestuia de a pune în executare sentinţa anterior arătată sau, în subsidiar, obligarea la despăgubiri, calculate la nivelul celor aplicate de B.N.R. pentru întârziere la plată;
- obligarea pârâtului la plata concediilor medicale, în perioada 26 august – 15 noiembrie 2009 şi, respectiv, la plata drepturilor salariale aferente funcţiei de director, în perioada 20 noiembrie – 14 decembrie 2009, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda de referinţă a BNR la data plăţii efective;
- obligarea pârâtului la plata de daune morale în sumă de 5.000 lei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 65/ CC din 22 iunie 2010, a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Sentinţa nr. 4067 din 20 noiembrie 2009 pronunţată de această instanţă nu cuprinde dispoziţii susceptibile de punere în executare, deoarece prin aceasta s-a dispus suspendarea ordinului nr. 857 din 26 august 2009 emis de Preşedintele C.N.P.D.A.S., prin care s-a luat măsura suspendării raportului de serviciu al reclamantului pe perioada cercetării sale administrative.
Ca atare, nu putea fi vorba despre o neexecutare a unei hotărâri judecătoreşti, a cărei aducere la îndeplinire să fi presupus emiterea unor acte administrative ulterioare, împrejurare care determină inaplicabilitatea art. 24 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul G.D.R., care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acţiunii.
În motivarea căii de atac, recurentul a indicat în mod generic dispoziţiile art. 304 pct. 6-10 C. proc. civ. şi ale Legii contenciosului administrativ.
În dezvoltarea căii extraordinare de atac, recurentul a susţinut că instanţa de fond nu a ţinut seama de situaţia de fapt, de materialul probator existent la dosar şi de legislaţia în vigoare în materie, preluând efectiv din apărările formulate de partea adversă, care nu se bazau pe nici o dovadă.
În plus, recurentul consideră că, în soluţionarea prezentei cauze, nu au fost avute în vedere alte hotărâri judecătoreşti pronunţate de aceeaşi instanţă şi a fost interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii, fapt care a condus la pronunţarea unei hotărâri lipsite de temei legal şi care a fost dată cu încălcarea legii.
Totodată, recurentul arată că instanţa nu s-a pronunţat asupra dovezilor administrate de el, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Intimatul Preşedintele C.N.P.D.A.S., numita D.D.P., a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În primul rând, trebuie menţionat faptul că art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, menţionează că, dacă în urma admiterii acţiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În plus, alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că, în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
Referitor la sancţiunea prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte apreciază că această reglementare are scopul de a înfrânge rezistenţa conducătorilor autorităţilor publice la executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de contencios administrativ şi ea este aplicabilă şi în cazul sentinţelor pronunţate în baza art. 14 - 15 din legea anterior arătată.
La modul concret, trebuie reţinut faptul că, prin Sentinţa nr. 4067 din 20 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea reclamantului G.D.R. în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S. şi a dispus suspendarea Ordinului nr. 857 din 26 august 2009 emis de Preşedintele C.N.P.D.A.S., prin care s-a luat măsura suspendării raportului de serviciu al reclamantului pe perioada cercetării sale administrative (a se vedea filele 87-91 dosar fond).
În speţa de faţă, s-a procedat la executarea sentinţei care constituie titlul executoriu, contrar susţinerilor recurentului-reclamant.
Astfel, în perioada 20 noiembrie 2009 – 1 decembrie 2009, recurentul-reclamant a fost în concediu medical, iar la data de 2 decembrie 2009 a fost emis Ordinul nr. 1475, prin care s-a constatat suspendarea executării Ordinului nr. 857 din 26 august 2009 emis de Preşedintele C.N.P.D.A.S. (a se vedea filele 24 - 25 recurs). De la această dată, recurentul - reclamant a fost trecut prezent la serviciu pe toată luna decembrie 2009.
Dovezile în acest sens sunt: ştatul de plată pe luna decembrie (fila 30 recurs) - din care rezultă plata salariului pentru orele efectiv lucrate şi a indemnizaţiei de concediu de odihnă, urmare a cererilor formulate de recurent (filele 28 - 29 dosar recurs) -, dar şi foaia de prezenţă aflată la filele 26 - 27 dosar recurs.
Ca atare, cererea privind aplicarea unei amenzi conducătorului instituţiei publice pârâte nu poate fi primită nici de instanţa de control judiciar; pe de altă parte, nici despăgubirile în sumă de 5.000 lei pentru „întârziere la plată", ca urmare a refuzului pârâtei de a pune în executare hotărârea judecătorească, nu pot fi acordate, ca şi cererea subsidiară de obligare a pârâtei la despăgubiri, calculate la nivelul celor aplicate de B.N.R. pentru întârziere la plată.
În altă ordine de idei, pentru corecta soluţionare a cauzei, trebuie avut în vedere faptul că reclamantul a precizat, în preambulul cererii de chemare în judecată, ca temei juridic dispoziţiile art. 1 raportat la art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 referitoare la noţiunea de „pagubă iminentă", dar şi prevederile art. 24 alin. (2) şi art. 25 din Legea contenciosului administrativ, astfel că Înalta Curte constată că pretenţiile recurentului se refereau la sancţiunile aplicabile unei autorităţi publice în cazul neexecutării unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în această materie.
Prin urmare, cererile privind obligarea pârâtului la plata concediilor medicale, în perioada 26 august – 15 noiembrie 2009 şi, respectiv, la plata drepturilor salariale aferente funcţiei de director, în perioada 20 noiembrie – 14 decembrie 2009, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda de referinţă a B.N.R. la data plăţii efective, dar şi acordarea daunelor morale în sumă de 5.000 lei nu pot fi acordate în temeiul art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Afirmaţiile recurentului nu pot fi considerate veritabile critici ale sentinţei atacate, întrucât partea în discuţie a individualizat conţinutul motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 6 - 10 C. proc. civ.
În consecinţă, din cele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul R.G.D. împotriva Sentinţei nr. 65/ CC din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1008/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1049/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
