ICCJ. Decizia nr. 1049/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1049/2011
Dosar nr. 964/59/2010
Şedinţa publică din 22 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 493 din 9 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declinat în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ, competenţa materială de soluţionare a cererii de formulate de reclamanta SC U. SRL Timişoara, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Timiş, privind suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 550 din 19 iulie 2010 emisă de pârâtă, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că prin Decizia de impunere nr. 550 din 19 iulie 2010 a fost stabilită în sarcina reclamantei obligaţia fiscală de plată a TVA în sumă de 295.251 lei şi accesorii aferente în sumă de 3.961, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare în fond a cauzei revine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Timiş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a-şi încadra criticile în vreun dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta - pârâtă susţine că, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, revine Curţii de apel competenţa de soluţionare a cauzei, având în vedere că actul contestat vizează o sumă mai mare de 500.000 lei, respectiv suma de 665.471 lei, reprezentând TVA stabilit suplimentar de plată în sarcina reclamantei.
Analizând cauza, prin prisma criticilor din recurs, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 550 din 19 iulie 2010, prin care a fost impusă societăţii obligaţia de plată a TVA stabilită suplimentar.
În interpretarea şi aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut cu caracter unitar că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
1. criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
În speţă, fiind contestat un act administrativ fiscal având ca obiect obligaţia de plată a TVA, competenţa materială a instanţei de fond se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei.
În cauză, prin Decizia contestată, a fost reţinută în sarcina reclamantei obligaţia fiscală de plată a „TVA stabilită suplimentar şi rămasă de plată" în sumă de 295.251 lei (fila 11 la dosarul de fond) şi „obligaţii fiscale accesorii" în cuantum de 3.961 lei, suma menţionată în recurs, respectiv 665.471 lei, reprezentând TVA stabilită suplimentar în sarcina reclamantei, din care a fost plătită diferenţa până la suma de 295.251 lei.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că întemeiat a reţinut instanţa de fond că litigiul priveşte doar suma rămasă de plată, respectiv 295.251 lei – reprezentând TVA şi 3.961 lei – accesorii, stabilite în sarcina societăţii prin actul administrativ fiscal contestat, sumă în raport de care competenţa materială de soluţionare în fond a cauzei aparţine Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de D.G.F.P. Timiş, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Timiş împotriva Sentinţei civile nr. 493 din 9 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1015/2011. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 1051/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
