ICCJ. Decizia nr. 988/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 988/2011
Dosar nr. 512/43/2009
Şedinţa publică din 18 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta B.S. a chemat în judecată C.J.P. Mureş, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta şi pe calea contenciosului administrativ să dispună modificarea Hotărârii nr. 5842/2009, prin care i s-a respins cererea de recunoaştere a calităţii de persoană refugiată în perioada septembrie 1940 martie 1945 şi acordarea drepturilor prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în perioada septembrie 1940 – martie 1945, în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, a fost obligată să se refugieze cu familia în localitatea Mihai Viteazu judeţul Cluj, fapt dovedit prin declaraţiile autentificate ale martorilor I.V. şi I.M.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 72 din 22 aprilie 2010, a respins acţiunea formulată de reclamantă, reţinând că aceasta nu a făcut dovada persecuţiei etnice care să justifice acordarea drepturilor prevăzute de Decretul – Lege nr. 118/1990, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2002.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta B.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a reiterat motivele invocate în faţa instanţei de fond. În plus, a susţinut că, deşi hotărârea pe care o recurează a fost expediată la data de 11 iunie 2010, fiind internată în spital (conform Biletului de ieşire anexat) în perioada 7 iunie 2010 – 21 iunie 2010, nu a putut-o recura în termenul prevăzut de lege, solicitând repunerea în termen.
Deliberând asupra cererii de repunere în termen şi găsind-o întemeiată, Înalta Curte a dispus admiterea acesteia şi a purces la soluţionarea recursului.
Examinând cererea de recurs în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în cele de urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. l lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice.
Prin Normele de aplicare a Ordonanţei aprobate prin HG nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestor acte, prin declaraţie de martori.
În speţă, refugiul reclamantei în anul 1940 din localitatea de domiciliu în localitatea Mihai Viteazu judeţul Cluj unde a stat până în anul 1945, a avut loc ca urmare a înaintării frontului (localitatea de domiciliu era localitate de frontieră) şi nu ca urmare a persecuţiei din motive etnice, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Statul român, prin reprezentanţii săi de la acea vreme, urmare a înaintării frontului, a evacuat o mare parte a populaţiei, având drept scop protejarea ei şi nicidecum persecuţia acesteia din motive etnice.
În acest sens, au fost şi declaraţiile celor doi martori I.V. şi I.M. care au fost audiaţi sub prestare de jurământ de către instanţă.
Ca atare, se constată că prin corecta reţinere a stării de fapt şi interpretarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, astfel încât, recursul fiind nefondat, va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de repunere în termen.
Respinge recursul declarat de B.S. împotriva sentinţei civile nr. 72 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 982/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 989/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
