ICCJ. Decizia nr. 982/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 982/2011
Dosar nr. 8227/2/2009
Şedinţa publică din 18 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii Ş.M.C., P.V., I.C.C., T.N.C. şi S.M. au chemat în judecată pe pârâţii P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi M.F.P., solicitând instanţei de contencios administrativ ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:
1. anularea Ordinului nr. 1472/2009 emis de P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
2. anularea deciziei nr. 274/2009 emisa de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, emisa în transpunerea Ordinului nr. 1472/2009;
3. anularea adresei nr. 293378 din 18 iunie 2009 a M.F.P.;
4. recunoaşterea drepturilor salariale ale reclamanţilor constând în plata cuantumului sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihica de 50 %, calculat la indemnizaţia de încadrare bruta lunara, începând cu data de 01 iunie 2009 la zi şi pe viitor;
4/1. obligarea pârâţilor, în solidar, la achitarea sumelor de bani cuvenite cu titlu de spor pentru risc si suprasolicitare neuropsihică;
5. obligarea paratului M.F.P. să deschidă, în acest sens, creditele bugetare cu titlu de cheltuieli de personal.
În motivarea cererii, au arătat că prin acest Ordin (nr. 1472/2009) s-a dispus suspendarea Ordinului nr. 526/2009, retroactiv, începând cu 01 iunie 2009, sine die, fiind încălcat principiul legalităţii, nefiind admis ca prin emiterea unui ordin să se încalce Constituţia României şi Legea nr. 303/2004. În baza Ordinului P.G. nr. 1472/2009 pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a emis Decizia nr. 274/2009, cu acelaşi conţinut.
Reclamanţii au mai susţinut ca diminuarea unilaterală a salariului ce include sporuri, efectuată de M.F.P., poate fi calificată ca un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat cerere de chemare în garanţie a M.F.P., solicitând să se dispună ca M.F.P. să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului M.P. pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretenţiile reclamanţilor, în cazul admiterii acţiunii. In motivarea cererii au fost invocate dispoziţiile HG nr. 736/2003, art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, art. 19 din Legea nr. 500/2002 în raport de care M.P. este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferenţelor băneşti solicitate.
La termenul de judecata din 26 februarie 2010, Curtea a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P. cu privire la capătul 4 si 4/1 din acţiune (astfel cum a fost precizată), excepţia lipsei de obiect, invocata de paratul M.P. – Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, invocata din oficiu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1151 din 5 martie 2010, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de obiect cu privire la cererea principală, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P. cu privire la capătul 4 şi 5 ale cererii principale şi a admis în parte cererea principală formulată de reclamanţi în sensul anulării Ordinelor nr. 1472/2009, 274/2009 şi a adresei nr. 293378/2009.
De asemenea, a obligat pârâţii la plata către reclamanţi a sumelor cu titlu de spor de suprasolicitare neuropsihică pe perioada 1 iunie 2009 – noiembrie 2009 şi a respins cererea principală pentru restul pretenţiilor ca neîntemeiată, respectiv pentru lipsa calităţii procesuale pasive a M.F.P. pe petitele 41 şi 5 ale cererii principale.
Totodată, a respins cererea de chemare în garanţie a M.F.P. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia lipsei de obiect, Curtea a reţinut că intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 nu determină lipsirea de obiect a acţiunii, având în vedere că reclamanţii solicită verificarea legalităţii unor acte administrative emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 şi recunoaşterea şi acordarea unor drepturi anterioare emiterii acestui act normativ, cât şi pentru viitor.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P. referitor la capetele 41 şi 5 ale acţiunii instanţa a reţinut că aceasta este întemeiată, întrucât reclamanţii nu au dovedit legitimaţia ad processum a acestui pârât.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că acţiunea este întemeiată în parte, în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect anularea Ordinului nr. 1472/2009 emis de P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a adresei nr. 293378 din 18 iunie 2009 a M.F.P.
Referitor la menţionarea în preambulul Ordinului nr. 1472/2009 a prevederilor OUG nr. 71/2009, s-a reţinut că acestea nu pot fi invocate ca temei al suspendării plăţii sporului de 50 %, întrucât ele reglementează plata sumelor prevăzute în titlurile executorii reprezentate de hotărâri judecătoreşti şi nu plata lunară a drepturilor salariale cuvenite procurorilor şi judecătorilor.
S-a reţinut, de asemenea, că Ordinul susmenţionat a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de lege.
Referitor la cererea de chemare în garanţie, instanţa a reţinut că aceasta este neîntemeiată faţă de dispoziţiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., deoarece prin cererea de chemare în garanţie s-a solicitat M.F.P. să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului M.P. pe anul 2009, solicitare care are un alt obiect decât garantarea sau despăgubirea la care se referă art. 60 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Recurenţii au invocat excepţia lipsei de interes a intimaţilor-reclamanţi în promovarea acţiunii, având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 196 din 19 octombrie 2009, a Curţii de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia nr. 1412 din 11 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus în mod irevocabil anularea Ordinului nr. 1472/2009 a P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, recurenţii au reiterat şi excepţia lipsei de obiect a acţiunii, susţinând că potrivit prevederilor art. 4 din Anexa VI a Legii nr. 330/2009 reclamanţii beneficiază de sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 25 % din salariul de bază sau indemnizaţia brută lunară de încadrare precum şi de un spor de confidenţialitate de 5 % din acelaşi salariu sau indemnizaţie.
Pe fondul cauzei, recurenţii au susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod netemeinic şi nelegal că ordinul şi Decizia contestată au caracter retroactiv, întrucât drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 au fost scadente în cursul lunii iulie 2009 deci după data emiterii Ordinului nr. 1472/2009 şi a deciziei nr. 274/2009. Prin urmare, susţin recurenţii, noţiunea de activitate a ordinului şi Decizia în discuţie trebuie raportată la data scadenţei drepturilor băneşti respectiv 13 iulie 2009.
S-a mai susţinut şi faptul că, prin Ordinul nr. 1472/2009 şi prin Decizia nr. 274/2009 nu a avut loc o diminuare a drepturilor salariale, reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50 %, plata urmând să fie făcută în condiţiile OUG nr. 71/2009.
Recurenţii au mai arătat că în cauză nu poate fi vorba de o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative atacate, întrucât prin emiterea acestora s-a sistat plata sporului de 50 % din motive strict financiare. De asemenea, nu poate fi vorba nici de iminenţa procedurii unei pagube de vreme ce intimaţii-reclamanţi sunt beneficiari ai unor hotărâri judecătoreşti având ca obiect plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condiţiile prevăzute de OG nr. 71/2009.
Cât priveşte aşa-zisul „exces de putere" reţinut de instanţă, acesta, susţin recurenţii, este înlăturat total de dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cu care „activitatea instanţelor şi parchetelor este finanţată de la bugetul de stat".
Recurenţii au susţinut şi faptul că prin anularea Ordinului nr. 1472/2009 al P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a deciziei nr. 274/2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, instanţa de fond a adăugat la textul de lege al OUG nr. 71/2009, încălcând astfel principiul constituţional al se-paraţiei puterilor în stat.
Recursul este nefondat.
Referitor la excepţia lipsei de obiect a acţiunii invocată de recurenţi, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată. Astfel, anularea actelor administrative cu caracter normativ, după declanşarea controlului judecătoresc de legalitate a acestora, nu lipseşte de obiect acţiunea în contencios administrativ pentru că legalitatea unui act se cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii sau adoptării lui.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, nu pot fi primite susţinerile recurenţilor-pârâţi. Este de reţinut că abrogarea actului administrativ cu caracter normativ, după declanşarea controlului judecătoresc de legalitate a acestuia, nu lipseşte de obiect acţiunea în contencios administrativ, pentru că legalitatea actului se cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii sau adoptării lui. De asemenea, se reţine că Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 şi art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în cadrul căruia instanţa are de analizat nu numai conformitatea actului administrativ cu legea, ci şi existenţa unei vătămări produse reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, în lipsa căreia nu poate fi aplicată sancţiunea anulării (Decizia nr. 3324 din 29 iunie 2007, publicată în Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pe anul 2007). Pe cale de consecinţă, instanţa de recurs reţine că, în pofida anulării actelor prin hotărâre judecătorească, reclamanţii justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor şi intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată cel puţin pentru perioada cuprinsă între data emiterii şi data anulării ordinului şi deciziei ce formează obiectul litigiului.
Sub aspectul motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 8 şi 9 C.proC. civ., instanţa de recurs reţine următoarele:
Curtea de apel a apreciat în mod corect că nu sunt incidente dispoziţiile OUG nr. 71/2009, Înalta Curte reţinând însă că inaplicabilitatea derivă din împrejurarea că dreptul reclamanţilor la plata drepturilor salariale lunare nu se circumscrie cadrului instituit prin OUG nr. 71/2009 aplicabil numai în privinţa sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, precum şi faptul că actele contestate au caracter retroactiv şi contravin dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
Este necontestat caracterul retroactiv al actelor contestate, întrucât au fost emise în cursul lunii iulie şi dispun suspendarea de la data de 01 iunie 2009 a plăţii sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanţilor aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.
În acelaşi sens, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege şi în privinţa actelor administrative cu caracter normativ ce formează obiectul cauzei, actele contestate ar fi trebuit să fie elaborate şi emise cu respectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, care consacră principiul neretroactivităţii legii civile, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecăţii.
Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al acestora.
Emiterea actelor administrative contestate cu nesocotirea principiului neretroactivităţii aduce atingere şi principiului securităţii raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele C.E.D.O. şi care a fost consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O., atâta timp cât certitudinea reclamanţilor cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că, prin emiterea actelor administrative contestate cu încălcarea principiului neretroactivităţii şi a principiului securităţii raporturilor juridice, autoritatea emitentă a manifestat un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanţilor de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârşitul lunii iunie.
În ceea ce priveşte susţinerile din recurs referitoare la respingerea de către Curtea de apel a cererii de chemare în garanţie a M.F.P., se constată că acestea nu pot fi primite. Întemeiat a apreciat instanţa de fond că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ., întrucât nu se poate reţine existenţa în sarcina M.F.P. a unei obligaţii de garanţie sau despăgubire, în ipoteza admiterii acţiunii. În jurisprudenţă s-a reţinut în mod constant că „instituţia chemării în garanţie se întemeiază pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau despăgubire şi revine, în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros" şi că obligaţia de garanţie este condiţionată de existenţa unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept subiectiv. Or, în raport cu obiectul acţiunii şi atribuţiile ce revin M.F.P. potrivit Legii nr. 500/2002, ministerul nu este debitorul unei obligaţii de garanţie sau de despăgubire, iar executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii se face cu respectarea procedurii prevăzute de OG nr. 22/2002.
La pronunţarea prezentei decizii, în realizarea rolului constituţional ce revine Jurisdicţiei Supreme de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor C.E.D.O. şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, B. împotriva României, §39) Înalta Curte are în vedere practica sa constantă în litigiile având ca obiect anularea Ordinului nr. 1472/2009 emis de P.G. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins recursul declarat de M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1151 din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4110/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 988/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
