ICCJ. Decizia nr. 1075/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1075/2011
Dosar nr. 1772/36/2009
Şedinţa publică din 23 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa civilă nr. 91/ CA din 8 martie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată contestaţia formulată de reclamanta A.E.RO. în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D. având ca obiect anulare act administrativ.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În cauză reclamanta invocă discriminarea motivat de faptul că nu i-au fost puse la dispoziţie informaţii de interes public privind amplasarea centralelor eoliene pe teritoriul judeţului Constanţa. În acest sens se reţine că prin răspunsul primit de la C.J. Constanţa s-a respins cererea formulată, la 20 mai 2008, de către A.E.RO. apreciindu-se că în raport de dispoziţiile art. 12 lit. c) din Legea 544/2001 informaţiile solicitate sunt exceptate de la accesul liber al cetăţenilor. Faţă de acest răspuns şi faţă de faptul că lista autorizaţiilor emise pentru centralele eoliene au fost comunicate anterior altor solicitanţi reclamanta se consideră discriminată invocând ca şi criteriu existenţa unor litigii pe rolul instanţei în contradictoriu cu C.J. Constanţa.
Consideră instanţa de fond că hotărârile judecătoreşti depuse la dosar având ca obiect obligare emitere certificat de urbanism care privesc două societăţi afiliate Asociaţiei după iniţierea litigiilor nu constituie o dovadă a existenţei criteriului de discriminare invocat.
Mai reţine instanţa de fond că în cererea adresată C.N.D.R. reclamanta susţine că unele persoane cărora le-au fost puse la dispoziţie informaţiile solicitate referitoare la amplasarea centralelor eoliene sunt societăţi membre ale asociaţiei. Se apreciază că în condiţiile în care unor societăţi afiliate le-au fost comunicate informaţiile şi numai două din societăţi au fost în litigiu cu C.J. Constanţa şi nicidecum Asociaţia reclamantă, în speţă, nu se verifică criteriul după care s-ar fi făcut discriminarea.
În consecinţă, în lipsa dovedirii existenţei unui criteriu de discriminare, instanţa de fond a constatat că, în mod corect, C.N.C.D. a stabilit, în acord cu dispoziţiile art. 2 din OG nr. 137/2000 şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, că necomunicarea listei autorizaţiilor nu constituie act de discriminare.
Totodată, apreciază instanţa de fond că neîndeplinirea unei obligaţii legale de către o instituţie sau o autoritate faţă de o persoană nu echivalează cu săvârşirea unei fapte de discriminare, persoana vătămată într-un drept sau interes legitim prin refuzul denunţat având posibilitatea de a uza de căile puse la dispoziţie prin legislaţia în materie.
2.Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei nr. 91/ CA din 8 martie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A.E.RO. criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine recurenta că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală în condiţiile în care instanţa de fond, în mod greşit a reţinut că fapta Preşedintele C.J. Constanţa care a refuzat să-i comunice informaţiile solicitate referitoare la autorizaţiile de construcţie şi certificatele de urbanism emise deşi în alte situaţii a pus la dispoziţia altor persoane informaţii respective, nu constituie o situaţie de discriminare, pe motivul inexistenţei unui criteriu de discriminare conform art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000.
Astfel consideră recurenta că în mod nefondat instanţa de fond a considerat că atât litigii avute de asociaţie cât şi de unii dintre membrii săi în contradictoriu cu Preşedintele C.J. Constanţa ca şi hotărârile judecătoreşti depuse la dosar, pronunţate ca urmare a unor acţiuni iniţiate de către membrii afiliaşi ai asociaţiei, nu constituie o dovadă a criteriului de discriminare invocat.
Totodată, susţine recurenta că sunt eronate şi susţinerile instanţei de fond în sensul că în situaţia în care unor societăţi afiliate asociaţiei li s-au comunicat informaţiile de interes public şi numai două societăţi s-au aflat în litigiu cu Preşedintele C.J. Constanţa nu s-ar verifica criteriul după care s/a făcut discriminarea în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că respectivele informaţii s-au comunicat doar către două persoane fizice şi nu unor societăţi comerciale.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prev. de art. 304 pct. 9 cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.
În primul rând, Înalta Curte reaminteşte că potrivit definiţiei legale a discriminării, dată de art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000, rezultă că pentru a fi în prezenţa unui act de discriminare trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: elementul material trebuie să reprezinte o acţiune de deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, care are la bază unul sau mai multe criterii de discriminare; scopul actului de discriminare ori efectul acestuia să privească folosinţa sau exerciţiul unor drepturi; existenţa unui termen de comparaţie constând în situaţii analoage sau comparabile; altfel, spus nu se poate pretinde că există discriminare decât dacă se dovedeşte că în situaţii comparabile alte persoane au beneficiat de un tratament favorabil.
În cauză, prin Hotărârea nr. 375 din 2 iulie 2009 a C.N.C.D., a cărei anulare a fost solicitată de către recurentă, s-a stabilit că faptele prezentate de reclamantă, respectiv refuzul Preşedintelui C.J. Constanţa de a pune la dispoziţia recurentei informaţiile publice solicitate, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, deşi a pus respectivele informaţii la dispoziţia altor persoane, nu constituie acte de discriminare, conform art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond şi cu C.N.C.D., că faptele invocate de recurentă nu constituie fapte de discriminare, în condiţiile în care în cauză nu s-a putut reţine criteriul de discriminare care să fi dus la refuzul Preşedintelui C.J. Constanţa de a pune la dispoziţia recurentei informaţiile de interes public solicitate, nefiind astfel, îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000.
În acest sens, Înalta Curte apreciază că faptul că două societăţi comerciale, membre ale asociaţiei recurente au avut litigii referitoare la eliberarea unor autorizaţii de urbanism, cu Preşedintele C.J. Constanţa, soluţionate favorabil de Tribunalul Constanţa, nu constituie un criteriu de discriminare în sensul art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000.
Totodată, faptul că alte persoane fizice au primit informaţiile publice solicitate de recurentă, chiar dacă reprezintă un tratament diferenţiat, nu se circumscrie noţiunii de faptă de discriminare, cum în mod corect a apreciat şi judecătorul fondului, în condiţiile în care tratamentul diferit rezultat nu are la bază un criteriu de discriminare, în sensul legii, însă poate conduce la aprecieri referitoare la modul în care instituţia publică a înţeles să-şi exercite obligaţiilor legale derivând din Legii nr. 544/2001.
În consecinţă, Înalta Curte constată că este legală soluţia primei instanţe, după cum corectă este şi hotărârea C.N.C.D., diferenţele de tratament reclamate, în lipsa dovedirii unui criteriu de discriminare nefiind fapte de discriminare întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000, mai sus redate, condiţii în care vor fi înlăturate toate criticile formulate de recurentă.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.E.R. împotriva Sentinţei civile nr. 91/ CA din 8 martie 2010, a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1063/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1080/2011. Contencios. Investire cu formula... → |
|---|
