ICCJ. Decizia nr. 1109/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1109/2011
Dosar nr. 1620/33/2008
Şedinţa publică din 24 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta SC S. SA Gherla, în contradictoriu cu pârâta D.G.A.M.C., a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 361 din 25 septembrie 2008 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată că în perioada 12 mai 2008 - 24 septembrie 2008 s-a efectuat o inspecţie fiscală în urma căreia s-a întocmit un raport de inspecţie fiscală la data de 24 septembrie 2008, iar mai apoi a fost emisă Decizia de impunere nr. 361 din 25 septembrie 2008 pentru suma totală de 1.491.441 lei, obligaţii fiscale neachitate.
Prin Sentinţa civilă nr. 751 din 2 decembrie 2008 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC S. SA Gherla, în contradictoriu cu pârâta D.G.A.M.C. şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 361 din 25 septembrie 2008 emisă de către pârâta D.G.A.M.C. Bucureşti, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că cerinţele legale specifice suspendării, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sunt prezente în cauză.
Astfel, se poate constata că reclamanta a criticat aspecte de fond ale legalităţii determinării sumelor reţinute în sarcina sa cu titlu de obligaţii fiscale restante, evidenţiind argumentele de drept ce justifică susţinerile sale.
S-a mai constat şi faptul că suma contestată de către reclamantă şi în raport de care urmează a se începe executarea silită este mare, iar executarea acesteia fără a se acorda reclamantei posibilitatea de a-şi expune punctul de vedere cu privire la legalitatea actelor administrative-fiscale este păgubitoare pentru aceasta.
Împotriva Sentinţei nr. 751 din 2 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal A.N.A.F., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii reclamantei SC S. SA Gherla ca neîntemeiată.
S-a învederat, prin motivele de recurs, că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că sunt întrunite în speţă condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, in realitate nefiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat şi nici condiţia prevenirii unei pagube iminente.
Cât priveşte prima condiţie, recurenta a apreciat că susţinerile intimatei - reclamante privind nelegalitatea actului administrativ fiscal nu pot fi primite sub pretextul că,se tinde la înfăţişarea cazului bine justificat, întrucât cauza nu are ca obiect stabilirea legalităţii actului administrativ fiscal. Or, până la anularea de către o instanţă judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, în caz contrar s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei ajungându-se astfel propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În ceea ce priveşte a doua condiţie, cea a prevenirii unei pagube iminente, recurenta a arătat că susţinerile reclamantei în sensul că prin executarea actului administrativ i s-ar provoca o perturbare a activităţii şi producerea unui prejudiciu material, nu pot fi reţinute, în primul rând că nu există o astfel de tulburare nici paguba dovedită, pe cifra de afaceri mare contribuabil şi, pe de altă parte, nu i se poate aplica un tratament fiscal preferenţial faţă de alţi contribuabili. Recurenta a mai precizat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că prin executarea actului administrativ reclamanta suferă o pagubă ce nu poate fi recuperată în cazul în care se va dovedi că actele atacate nu sunt temeinice şi legale, întrucât în mod evident, în cazul în care instanţa va hotărî că actele atacate sunt nelegale, intimata reclamantă are posibilitatea recuperării sumelor, aşa cum prevăd dispoziţiile OG nr. 92/2003, republicată, coroborate cu ale Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.
În cauză a formulat întâmpinare intimata SC S. SA Gherla, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esenţă, că hotărârea recurată este legală şi temeinică. Intimata reclamantă a invocat în cauză excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 şi art. 86 alin. (6) din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 1368 din 26 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale a României.
Recursul este nefondat.
În general, se recunoaşte că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlu executoriu. Principiul legalităţii actelor administrative presupune însă, atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi. în considerarea celor două principii incidente în materie - al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, totuşi, o situaţie de excepţie aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. Prin „cazuri bine justificate" se înţelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004), iar prin „pagubă iminentă" se desemnează „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public" (art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare). Pe de altă parte, în condiţiile art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanţa putând dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 14 alin. (2) - (7) din legea contenciosului administrativ.
Prima instanţă a reţinut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispus în mod întemeiat, prin sentinţa recurată, admiterea cererii reclamantei şi suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 361 din data de 25 septembrie 2008 emisă de către pârâta D.G.A.M.C. Bucureşti până la pronunţarea instanţei de fond.
Suspendarea executării actului administrativ atacat de către reclamantă pe calea contenciosului administrativ se impune, în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care este îndeplinită atât condiţia cazului bine justificat (întrucât motivele de fapt şi de drept invocate prin contestaţia administrativă şi prin acţiunea în contencios administrativ formulate sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul legalităţii şi temeiniciei raportului de inspecţie fiscală din 24 septembrie 2008 şi a Deciziei de impunere nr. 361 din 25 septembrie 2008 emise de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. - Activitatea de Inspecţie Fiscală), cât şi cerinţa prevenirii unei pagube iminente (deoarece executarea de îndată a actului administrativ fiscal ar putea conduce la desfăşurarea cu mari dificultăţi, pe mai departe, a activităţii economice a intimatei, la blocarea fluxurilor economico-financiare, la stoparea aprovizionării cu bunurile necesare realizării obiectului de activitate şi a executării lucrărilor contractate şi la imposibilitatea executării obligaţiilor izvorâte din contractele de export şi i-ar produce astfel acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului).
Pe de altă parte, nu este de lipsit de relevanţă, în cauză, că prin sentinţa civilă nr. 125 din data de 17 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, casată prin Decizia nr. 5578 din data de 14 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă - acţiunea în contencios administrativ a reclamantei SC S. SA Gherla a fost admisă în parte, cu consecinţa anulării în parte a Deciziei nr. 145 din data de 30 aprilie 2009 a D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., a admiterii în parte a contestaţiei înregistrate la A.N.A.F. sub nr. 909036/2008 şi a anulării în parte a Deciziei de impunere nr. 361 din 25 septembrie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală cu privire la obligaţiile de plată suplimentare în sumă de 1.242.476 lei, o atare împrejurare făcând şi mai evident proba întrunirii în litigiu a cerinţei cazului bine justificat.
În aceste condiţii, constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de A.N.A.F. împotriva Sentinţei civile nr. 751 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F., împotriva Sentinţei civile nr. 751 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1089/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1118/2011. Contencios → |
|---|
