ICCJ. Decizia nr. 1087/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1087/2011
Dosar nr. 70/57/2010
Şedinţa publică din 23 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa nr. 118/ F din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesul pasive a pârâtei A.N.P.P.H. şi a respins acţiunea formulată de reclamanta C.I. împotriva acestei pârâte; totodată, a dispus respingerea acţiunii privind anularea Deciziei nr. 8526 din 29 iunie 2009 formulate de aceeaşi reclamantă în contradictoriu cu pârâta C.S.E.P.H.A.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Întrucât, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (3) din OUG nr. 14/2003, pârâta A.N.P.P.H. din cadrul M.F.P.S. nu are atribuţii şi implicit capacitate administrativă în procedurile invocate de reclamantă, iar în plan procesual nu are legitimare procesuală în litigiile ce privesc legalitatea actelor administrative emise în cadrul respectivelor proceduri, instanţa de fond a respins acţiunea în ceea ce o priveşte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că prin certificatul din 26 martie 2009 Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul C.J. Hunedoara, a dispus încadrarea reclamantei în grad de handicap accentuat, deficienţă funcţională accentuată, pe o perioadă de 12 luni, cu termen de revizuire la 24 februarie 2010. Împotriva acestui certificat reclamanta a formulat în termen legal, o contestaţiela Comisia Superioară, care prin Decizia nr. 8562 din 29 iunie 2009, a menţinut constatările certificatului, cu termen de revizuire în luna martie 2010.
Consideră instanţa de fond că din actele medicale depuse în procedura de evaluare la nivelul Comisiei rezultă ă reclamanta suferă de retard mintal uşor, tulburare somatiformă, în urma examenului psihologic constatându-se un QI de aproximativ 51.
Se mai reţine că sub aspectul limitărilor în activitate, în cazul handicapului accentuat se prevede posibilitatea de desfăşurare a unor activităţi simple, cu acordarea de sprijin pentru activităţile pentru care au fost pregătite respectivele persoane. Însă ancheta socială efectuată cu privire la autonomia şi statutul funcţional al reclamantei a stabilit că aceasta realizează singură atât activităţi de bază, precum şi cele instrumentale, în concluzie menţinându-se necesitatea reevaluării gradului de handicap.
De asemenea, s-a mai constatat că din raportul de evaluare complexă rezultă că la evaluarea psihologică efectuată la 23 martie 2009, reclamanta a avut un comportament care nu susţine diagnosticul.
În cauză a fost efectuat şi raportul de expertiză medico - legală nr. 777/II/M/13 din 19 martie 2010 care a concluzionat că afecţiunea reclamantei constituie o boală psihică de intensitate medie cu caracter ireversibil care poate fi socotită ca o boală cu caracter permanent. Fără a acorda o valoare probatorie absolută acestei expertize, instanţa de fond, a avut-o în vedere în măsura în care se corobora cu restul probelor administrate în cauză, inclusiv în raport de Lista afecţiunilor care creează handicap ireversibil şi pentru care se poate emite certificatul cu caracter permanent, aprobată printr-o Instrucţiune Metodologică a M.M.F.E.S.
Având în vedere că din luna octombrie 2007 reclamantă nu a mai fost internată într-un spital de specialitate psihiatrică, pentru aprecierea evoluţiei deficienţei constatate iniţial şi care nu a fost determinată ca fiind majoră, instanţa de fond a considerat că raportat la documentaţia depusă, şi văzând şi dispoziţiile art. 46 alin. (1) din HG nr. 268/2007 precum şi Ordinul nr. 1992/2007 al M.S.P., că refuzul pârâtei de a emite Decizia de încadrate în grad de handicap accentuat cu caracter permanent este justificat, nefiind dispus cu exces de putere, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 118/ F din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta C.I. criticând-o în condiţiile art. 3041 C. proc. civ.
În susţinerea recursului formulat reclamanta a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a dat o interpretare eronată probelor din dosar atunci când a făcut o serie de aprecieri în legătură cu evoluţia bolii în raport de care a fost stabilit gradul de handicap şi a greşit atunci când a reţinut că din luna octombrie 2007 nu a mai fost internată într-un spital de specialitate psihiatrică pentru aprecierea evoluţiei deficienţei pentru care i s-a emis certificatul de încadrare în grad de handicap accentuat, întrucât era deja luată în evidenţă, beneficia de tratament permanent acordat de către medicul curant iar evoluţia bolii aşa cum s-a constatat şi prin raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză este ireversibilă.
Consideră recurenta că instanţa de fond în mod greşit nu a observat că, potrivit art. 13 alin. (2) din OG nr. 14/2003, Comisia Superioară coordonează din punct de vedere metodologic activitatea Comisiei Judeţene, condiţii în care ar fi trebuit să analizeze sub toate aspectele contestaţia şi să observe că a fost încălcată legislaţia în materie atunci când Comisia Judeţeană a stabilit în certificatul din 26 martie 2009, acordarea gradului de handicap accentuat doar pe o perioada de 12 luni, cu termen de revizuire la 24 februarie 2010, deşi starea sa de sănătate nu s-a îmbunătăţit şi boala de care suferea avea caracter ireversibil.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prev. de art. 304 pct. 9 cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.
În primul rând Înalta Curte raportând obiectul acţiunii deduse prezentei judecăţi la dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 4, art. 9 alin. (1) din OG nr. 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.P.P.H. şi având în vedere că potrivit art. 13 alin. (3) din acelaşi act normativ Comisia Superioară coordonează metodologic activitatea Comisiilor judeţene, constată că în mod corect instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei A.N.P.P.H. aşa încât va înlătura criticile formulate de recurentă pe acest aspect.
Înalta Curte va înlătura si criticile formulate pe fondul cauzei, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, constatând că în mod corect instanţa de fond a constatat că Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 8526 din 29 iunie 2009 a fost emisă de pârâta C.S.E.P.H.A. Bucureşti, cu respectarea Ordinului comun nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, emis de M.M.F.E.Ş. şi M.S.P. Astfel, în raport cu documentaţia prezentată de recurentă în procedura de revizuire desfăşurată în faţa Comisiei Superioare, respectiv actele medicale şi raportul de anchetă socială şi văzând adresa din 5 noiembrie 2009, precum şi Lista afecţiunilor care creează handicap ireversibil şi pentru care se poate emite certificat de persoană cu handicap cu caracter permanent, si nu în ultimul rând faţă de atitudinea reclamantei în derularea procedurii de emitere a actului administrativ contestat, în mod just instanţa de fond a reţinut că Decizia contestată a fost emisă în deplin acord cu criteriile medico-psihosociale de încadrare în gradul de handicap accentuat.
Înalta Curte constată că nici biletul de ieşire din spital datat 11 iunie 2010 şi nici adeverinţa din 15 februarie 2011 depuse în recurs nu susţin temeinicia cererii recurentei de încadrare a sa în gradul de handicap accentuat pe perioada nedeterminată, în condiţiile în care potrivit art. 46 alin. (1) şi art. 48 din HG nr. 268/2007 procesul de evaluare a persoanelor adulte presupune colectarea unor informaţii mult mai complexe, ceea ce are la bază un set de proceduri medico-psihosociale, în raport de care să se poată eventual reţine prezenţa în persoana recurentei a unei afecţiuni care să-i creeze un handicap ireversibil şi care să justifice în final emiterea unui certificat pe termen nelimitat. De altfel, în mod corect instanţa de fond a apreciat că Raportul de expertiză medico-legală nr. 777/II/13 din 13 martie 2010 în care s-a concluzionat în sensul că sub aspect medical afecţiunea de care suferă recurenta, respectiv retard mintal; Tulburare somatiformă, poate fi socotită ca o boală cu caracter permanent, nu are o valoare probatorie absolută, cu atât mai mult cu cât stabilirea caracterului ireversibil al handicapului presupune şi alte investigaţii decât cele medicale.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.I. împotriva Sentinţei civile nr. 118/ F din 27 aprilie 2010, a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1080/2011. Contencios. Investire cu formula... | ICCJ. Decizia nr. 1089/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
