ICCJ. Decizia nr. 1089/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1089/2011
Dosar nr. 1299/57/2010
Şedinţa publică din 23 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 29 septembrie 2010, reclamanţii D.A. şi D.D. au solicitat ca în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 10050 din 27 august 2010 emisă de pârâta D.G.F.P. a Judeţului Sibiu până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că se impune suspendarea executării deciziei prin care pârâta a stabilit în mod nelegal obligaţii fiscale suplimentare pentru TVA în sumă de 552.232 lei şi majorări de întârziere în sumă de 347.706 lei, întrucât există un caz bine justificat faţă de aplicarea retroactivă a dispoziţiilor legale referitoare la operaţiunile supuse obligaţiei de plată a TVA, precum şi riscul producerii unei pagube iminente prin imposibilitatea rambursării creditelor ca urmare a executării silite asupra imobilului aflat în proprietate.
Curtea de Apel Alba – Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Sentinţa nr. 263/ F/ CA din 3 noiembrie 2010, prin care a admis cererea şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 10050 din 27 august 2010 până la pronunţarea instanţei de fond.
Instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite în cauză condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal contestat în procedura administrativă.
Existenţa cazului bine justificat a fost constatată în raport de împrejurările cauzei, cu motivarea că acestea constituie indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului fiscal.
Instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinită şi condiţia privind iminenţa pagubei, faţă de cuantumul debitului stabilit de organele de control şi de efectele începerii executării silite, care ar determina imposibilitatea reclamanţilor de a plăti la scadenţă creditele bancare.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. a Judeţului Sibiu, solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a apreciat în mod greşit ca fiind dovedită în cauză existenţa unui caz bine justificat în raport de temeiul juridic al obligaţiilor fiscale contestate, fără a avea în vedere că tranzacţiile efectuate de intimaţi au avut caracter continuu, în scopul obţinerii de venituri, astfel că nu s-a creat o îndoială cu privire la legalitatea impunerii realizată în baza art. 127 alin. (1) şi (2) din Cod Fiscal
Recurenta a criticat şi concluzia instanţei de fond privind dovedirea condiţiei impuse de lege pentru prevenirea pagubei iminente, arătând că intimaţii nu au administrat probe din care să rezulte începerea executării silite şi imposibilitatea plăţii la scadenţă a creditelor bancare, în condiţiile în care se poate prezuma obţinerea unui câştig substanţial din vânzarea celor 18 apartamente deţinute.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea în condiţiile art. 7 din aceeaşi lege, a autorităţii publice emitentă a actului, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
Cererea intimaţilor – reclamanţi de suspendare a executării, întemeiată pe exercitarea la 24 septembrie 2010 a recursului administrativ împotriva Deciziei de impunere nr. 10050 din 27 august 2010 nu îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de textul de lege susmenţionat şi în consecinţă, a fost greşit admisă de instanţa de fond.
Din motivarea cererii de chemare în judecată şi din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă existenţa unor cazuri bine justificate pentru măsura provizorie solicitată de intimaţii – reclamanţi în perioada de soluţionare a contestaţiei în procedura administrativă.
Cazurile bine justificate au fost definite în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Îndeplinirea acestei prime condiţii legale pentru suspendarea executării a fost greşit constatată de instanţa de fond în raport de actele normative care reglementează taxa pe valoarea adăugată, dat fiind că analizarea acestora şi calificarea operaţiunilor efectuate de intimaţi, sub aspectul includerii lor în sfera de aplicare a taxei respective, constituie însuşi fondul pricinii, care nu poate fi cercetat decât cu ocazia judecării acţiunii în anulare.
Măsura de suspendare a executării actului administrativ nu a fost justificată de intimaţi nici prin necesitatea de a se preveni producerea unei pagube iminente, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă.
Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă începerea executării silite pentru debitul contestat şi nici imposibilitatea pentru intimaţi de a plăti la scadenţă creditele bancare contractate, astfel că instanţa de fond şi-a însuşit în mod greşit apărările invocate prin cererea de suspendare.
Pentru considerentele care au fost expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs şi va modifica hotărârea instanţei de fond, în sensul că, va respinge ca nefondată cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 10050 din 27 august 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. a Judeţului Sibiu, Activitatea de inspecţie fiscală, împotriva Sentinţei civile nr. 263/ CA din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 10050 din 27 august 2010, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1087/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1109/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
