ICCJ. Decizia nr. 1155/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1155/2011
Dosar nr. 1203/33/2009
Şedinţa publică din 25 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul V.G.C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.S.R. a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea parţială a deciziei nr. 2077 din 20 mai 2009 în ceea ce priveşte respingerea cererii de restituire în natură a imobilului teren intravilan, situat în Sighetu Marmaţiei, P-ţa Libertăţii, identificat în C.F. 55 Sighet, nr. top. 621/2/2 în suprafaţă de 5516 m.p.; restituirea în natură a imobilului identificat mai sus; menţinerea în vigoare a dispoziţiilor deciziei atacate cu privire la respingerea cererii de restituire în natură a terenului intravilan în suprafaţă de 85 m.p., identificat în C.F. 17848 Sighet, nr. top. 621/1 şi trimiterea dosarului la C.C.S.D., în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor şi emiterea deciziei privind acordarea titlurilor de despăgubire pentru acest teren, precum şi obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a formulat cererea de restituire înregistrată sub nr. 2906 din 24 februarie 2003, având ca obiect restituirea în natură a imobilului identificat în C.F. 55 Sighet, nr. topo 621, unde iniţial era înscris un imobil casă la nr. X (sub A+2). A arătat că nr. top. 621 a fost dezmembrat în două nr. top. noi: 621/1, teren în suprafaţă de 85 m.p. (A+3) şi 621/2, casă la nr. X, curte şi grădină în str. Erzsebet (A+4) şi din nou dezmembrat în nr. top. noi 621/2/1 - teren str. P. Libertăţii nr. X în suprafaţă de 1910 m.p. şi 621/2/2 - casă nr. X, curte, grădină în str. Erzsebet în suprafaţă de 5516 m.p.
Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, sesizată în vederea soluţionării cererii de restituire formulată de către reclamant, a disjuns cererea în următorul sens:
a.) retrocedarea imobilului în natură teren în suprafaţă de 5516 m.p., identificat în C.F. 55 Sighet, nr. top.621/2/2 şi teren în suprafaţă de 85 m.p., identificat în C.F. 17848 Sighetu Marmaţiei, nr. top. 621/1 a rămas spre soluţionare Comisiei speciale;
b.) retrocedarea imobilului identificat în C.F. 55 Sighet, nr. top. 621/2/1 transcris în C.F. 18331 Sighet, nr. top. 621/2/1 s-a transmis SC A. SA
A arătat reclamanta că în considerentele deciziei emise de pârâtă se reţine faptul că la data soluţionării cererii de retrocedare, imobilul, teren, în suprafaţă de 5601 m.p. înscris în C.F. 55 Sighet, nr. top. 621/2/2 se află în proprietate a S.R., fiind ocupat de construcţii edificate ulterior preluării de către stat şi având destinaţia de utilitate publică de piaţă alimentară, motiv pentru care, în temeiul art. l alin. (1), (4) şi (6), al art. 3 alin. (6), al art. 5 alin. (5) şi al art. 6 alin. (1) din OUG nr. 94/2000 republicată, cererea de restituire în natură a imobilului a fost respinsă şi s-a propus acordarea de despăgubiri.
Reclamanta a criticat soluţia adoptată de către pârâtă cu privire la acest imobil, susţinând că imobilul în discuţie nu este afectat unor amenajări de utilitate publică, iar construcţiile aflate pe terenul identificat cu nr. top. 621/2/2 sunt construcţii uşoare, demontabile, compuse din tarabe, unele pe schelet metalic, altele din zidărie, toate acoperite cu foi din tablă şi toate în stare avansată de degradare, fiind aplicabile în speţă dispoziţiile art. l alin. (4) teza finală din OUG nr. 94/2000.
A mai susţinut că dispoziţiile art. l alin. (7) din OUG nr. 94/2000 nu exclud posibilitatea retrocedării în natură a bunurilor aflate în domeniul public, ci dimpotrivă, stabilesc că în situaţia în care bunul retrocedat prin Decizia C.S.R. se află în domeniul public al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, urmează a fi scos din domeniul public, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a deciziei C.S.R.
Reclamanta a criticat trecerea terenului din domeniul privat în domeniul public al statului şi conferirea destinaţiei de utilitate publică, arătând că aceste modificări au avut loc prin HG nr. 934/2002 (M. Of., nr. 665/09.09.2002) - anexele 3-4, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 501/2002 pentru aprobarea OUG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România (M. Of., nr. 308/31.07.2002), care interzicea schimbarea destinaţiei bunului pe parcursul procedurii având ca obiect restituirea acestuia, dispoziţii incidente în speţă faţă de faptul că reclamantul formulase cerere în acest sens încă din 1990, prevalându-se şi de dispoziţiile OG nr. 94/2000 la data de 24 februarie 2003, în termenul legal.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 200 din 6 mai 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că terenul în litigiu face parte dintre bunurile care aparţin domeniului public al municipiului Sighetu Marmaţiei, conform anexei nr. 3 din HG nr. 934/2002, iar pe terenul solicitat de reclamant se găsesc piaţa agroalimentară a municipiului Sighetu Marmaţiei şi un parc, aspect prevăzut în aceeaşi anexă, bunul imobil fiind astfel afectat unei amenajări de utilitate publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 coroborat cu Anexa 1 pct. III din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Examinând situaţia de fapt astfel calificată prin prisma dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din OUG nr. 94/2000 şi a pct. 7 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, instanţa de fond a concluzionat că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură.
3. Recursul exercitat de reclamant
Împotriva acestei sentinţe a făcut recurs reclamantul V.G.C.M., prin reprezentant E.R.U.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că, prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond, au fost încălcate prevederile cuprinse în: art. 1 alin. (4) teza finală din OUG nr. 94/2000, care reglementează retrocedarea în natură a terenurilor pe care s-au ridicat construcţii uşoare sau demontabile; art. 2 din Decretul-Lege nr. 126/1990, potrivit căruia bunurile preluate de stat prin efectul Decretului nr. 358/1948, aflate în patrimoniul statului, cu excepţia moşiilor, urmau a fi restituite B.R.U.R.; art. 7 din OUG nr. 94/2000, potrivit căruia, până la soluţionarea procedurilor administrative sau, după caz, judiciare, se interzic, sub sancţiunea nulităţii absolute, înstrăinarea, schimbarea destinaţiei, ipotecarea sau operarea sub orice formă a imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare în condiţiile ordonanţei; art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi art. 2 din OUG nr. 94/2000, care consacră principiul restituirii în natură a imobilului.
Fiecare dintre criticile formulate a fost detaliată şi argumentată prin ample referiri la situaţia juridică şi faptică a imobilului, sub aspectul existenţei construcţiilor, al apartenenţei terenului la domeniul public al municipiului Satu Mare şi al demersurilor similare anterioare de revendicare a imobilului intrat abuziv în proprietatea statului.
4. Apărările intimatei
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase a solicitat menţinerea sentinţei atacate, ca fiind legală şi temeinică, şi a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut corect că, potrivit art. 1 alin. (4) din OUG nr. 94/2000, suprafaţa de teren pe care se află piaţa agroalimentară este afectată unor amenajări de utilitate publică şi nu poate fi restituită în natură, fiind de uz şi de interes public.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursulu.
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este Decizia nr. 2077 din 20 mai 2009, prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererea formulată de E.R.U.R., pentru V.G.C.M., având ca obiect restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 5.601 m.p., înscris în cartea funciară nr. 55 a localităţii Sighet, nr. top 621/2/2 şi, în cartea funciară nr. 17848 a localităţii Sighetu Marmaţiei, nr. top 621/1, judeţul Maramureş, şi a constatat calitatea petentei de persoană îndreptăţită la despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.
În motivarea în fapt a deciziei s-a reţinut că imobilul a fost preluat în mod abuziv de către statul român, dar la data soluţionării cererii de retrocedare se află, parţial, în proprietatea tabulară a statului român, fiind ocupat de construcţii edificate ulterior preluării de către stat şi având destinaţia de utilitate publică de piaţă alimentară. O parte din teren a fost înstrăinată printr-un contract de vânzare - cumpărare încheiat după anul 1989.
Destinaţia de utilitate publică a terenului rezultă din înscrisurile anexate deciziei: situaţia juridică şi locativă în care se menţionează destinaţia de piaţă de alimente şi împrejurarea că pe teren se află 15 clădiri reprezentând spaţii comerciale cu o suprafaţă construită de 1.500 mp, edificate pe fundaţie de beton şi cu zidărie din cărămidă; planul de situaţie al pieţei; HG nr. 934/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Maramureş şi localităţilor componente, unde terenul în litigiu figurează în Anexa nr. 3 – inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Sighetu Marmaţiei, la poziţia 17 – Piaţa centrală agroalimentară, hală clădire administrativă, grup social şi parc.
În raport cu această situaţie de fapt, care nu a fost infirmată prin vreuna dintre probele cauzei, autoritatea emitentă şi instanţa de fond au reţinut corect incidenţa în cauză a prevederilor art. 1 alin. (4) din OUG nr. 94/2000, potrivit cărora, „în cazul în care terenul este ocupat parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii rămase libere, pentru cea ocupată de construcţii noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora şi pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent".
Conform pct. 7 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1164/2002, în câmpul de aplicare al OUG nr. 94/2000, prin amenajări de utilitate publică se înţelege străzi, parcări, trotuare, spaţii verzi, parcuri, alei şi altele asemenea.
În speţă, nu poate fi reţinută o încălcare a tezei finale a art. 1 alin. (4) din OUG nr. 94/2000 („… se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii uşoare sau demontabile"), susţinerilor recurentului - reclamant fiindu-le contrapusă descrierea destinaţiei şi configuraţiei suprafeţelor construite, în situaţia juridică şi locativă, în anexa 3 a HG nr. 934/2002 şi în planul de situaţie a pieţei, în care apar marcate mai multe clădiri caracterizate ca fiind construcţii cu caracter definitiv.
Cu privire la motivul de recurs constând în încălcarea art. 7 din OUG nr. 94/2000, potrivit căruia „sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative sau, după caz, judiciare, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, este interzisă înstrăinarea, schimbarea destinaţiei, ipotecarea sau grevarea sub orice formă a imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare în condiţiile prezentei ordonanţei de urgenţă", Înalta Curte constată că, potrivit înscrisului aflat la dosarul de fond, cererea de retrocedare a imobilului, întemeiată pe prevederile OUG nr. 94/2000, a fost înregistrată la autoritatea competentă cu nr. 2906 din 26 februarie 2003.
Prin urmare, la data de 9 septembrie 2002, când Anexa nr. 3 a HG nr. 934/2002, prin care recurentul-pârât susţine că s-ar fi modificat situaţia juridică a imobilului, a fost publicată în M. Of. nr. 665 bis, încă nu fusese declanşată procedura administrativă prevăzută de OUG nr. 94/2000, printr-o cerere de retrocedare întemeiată pe acest act normativ, iar demersurile judiciare promovate anterior pe cale civilă exced ipotezei normei juridice cuprinse în art. 7 din OUG nr. 94/2000.
Recurentul-pârât a invocat, de asemenea, încălcarea prevederilor art. 2 din Decretul - Lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la B.R.U.R., dar nici această critică nu este întemeiată, pentru că litigiul de faţă este circumscris procedurii de retrocedare reglementate prin OUG nr. 94/2000, care se aplică imobilelor preluate abuziv care au aparţinut cultelor religioase din România, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public, potrivit art. 1 şi 3 din actul normativ menţionat.
În fine, instanţa de control judiciar constată că sentinţa curţii de apel nu este criticabilă nici din perspectiva încălcării principiului restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, pentru că atât OUG nr. 94/200, cât şi Legea nr. 10/2001, la care se face referire în motivele de recurs, prevăd excepţii de la principiul menţionat, pentru situaţii în care, din motive expres reglementate în lege, restituirea nu se poate face în natură, fiind acordate măsuri reparatorii prin echivalent [(e.g. art. 1 alin. (4) şi (6) din OUG nr. 94/2000; art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001)].
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurentul-reclamant V.G.c.M. prin E.R.U.R, împotriva sentinţei civile nr. 200 din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 981/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1686/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
