ICCJ. Decizia nr. 1338/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1338/2011

Dosar nr. 5165/2/2009

Şedinţa de la 4 martie 2011

Asupra cererii de completare dispozitiv de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 315 din 21 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefundat, recursul declarat de G.R. împotriva sentinţei nr. 4332 din 8 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că obiectul acţiunii îl constituie completarea anexei 2 la HG nr. 424/2008 şi nu stabilirea dreptului de despăgubire pentru expropriere, că imobilul reclamantei nu a fost înscris în tabelul cu imobilele supuse exproprierii, iar aceasta a formulat acţiune tocmai pentru că, deşi imobilul se afla în zona de amplasament a autostrăzii, amplasament aprobat prin HG nr. 424/2008, totuşi s-a omis să fie trecut şi acest imobil.

S-a reţinut de către instanţă că sentinţa atacată este legală şi temeinică, HG nr. 424/2008 urmând a fi completată şi cu terenul proprietatea reclamantei, astfel că s-a respins recursul ca nefondat.

Ulterior, prin cererea formulată la data de 28 ianuarie 2011, intimata-reclamantă V.G. a solicitat completarea deciziei nr. 315 din 21 ianuarie 2011, în sensul de a se pronunţa instanţa de recurs şi asupra cererii accesorii de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată în favoarea sa, arătând că asupra acestei cereri instanţa a omis să se pronunţe prin Decizia de recurs.

Totodată, prin cererea formulată petenta arată că faţă de soluţia pronunţată, de respingere a recursului pârâtului G.R., solicită, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., obligarea acestuia la cheltuieli de judecată în recurs, respectiv la plata onorariului de avocat, conform chitanţei ataşate împuternicirii avocaţiale.

Examinând cauza şi cererea formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezenta cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 315 din 21 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Potrivit art. 2812 alin. (1) C. proc. civ.: „Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare".

S-a procedat la verificarea caietului magistratului asistent din data de 21 ianuarie 2011 şi s-a constatat că nu s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată de către petentă sau reprezentantul acesteia.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă deci, fără putinţă de tăgadă, că intimata-reclamantă V.G. nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, nici prin întâmpinarea depusă la dosar, nici prin concluziile puse de apărătorul acesteia în cadrul dezbaterilor pe fond, din şedinţa de la data de 21 ianuarie 2011.

Înalta Curte constată, de asemenea, că petenta a formulat cerere de acordare a cheltuielilor de judecată prin însăşi cererea de completare a deciziei civile, cerere formulată la data de 28 ianuarie 2011.

Având în vedere soluţia pronunţată şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum şi cele ale art. 2812 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 315 din 21 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 315 din 21 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, formulată de intimata-reclamantă V.G., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1338/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs