ICCJ. Decizia nr. 1347/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1347/2011
Dosar nr. 7263/2/2009
Şedinţa publică din 8 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 iulie 2009, reclamanta SC P.I. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. obligarea autorităţii pârâte la plata sumei de 734.722,6 lei (echivalentul sumei de 173.590,7 euro) reprezentând contravaloarea subvenţiei cuplate cu producţia pentru cultura de tutun efectiv livrată, aferentă anului 2007.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că societatea are calitatea de producător agricol din sectorul vegetal, având principală activitate cultivarea tutunului, iar în anul 2007 a plantat răsaduri de tutun pe o suprafaţă de aproximativ 50 ha teren, în comuna Giurgeni, jud. Ialomiţa.
A menţionat reclamanta că a încheiat un contract de cultură a tutunului brut nr. 2 din 30 mai 2009 în calitate de vânzător/ producător agricol cu societatea I.F. în calitate de cumpărător având ca obiect achiziţionarea tutunului din varietatea B. grupa L.A.C., aferent recoltei anului 2007, pe suprafaţa de teren efectivă de 52,44 ha, aflată în exploatarea vânzătorului şi a înregistrat acest contract la D.A.D.R. Ialomiţa sub nr. 1945 din 07 iunie 2007.
Reclamanta a mai arătat că, datorită tehnicilor de cultivare avansate şi investiţiilor efectuate în mijloacele de producţie, cantitatea de tutun iniţială, estimată în contract de 80.000 kg (80 t), cu o producţie medie de 1600 kg/ha, a fost depăşită, fiind recoltată o cantitate de 166.795,35 (167 t) tutun pe suprafaţa de 52,44 ha supusă producţiei, la o rată de aproximativ 3000 kg/ha.
Pârâta a dispus plata anticipată a subvenţiei exclusiv pentru cantitatea contractată (80.000 kg) fără să dispună şi plata cantităţii suplimentare de 86.795,35 kg.
Pentru diferenţa între cantitatea de tutun estimată şi cantitatea efectiv recoltată şi livrată, reclamanta a arătat că a solicitat reprezentanţilor pârâtei regularizarea prin plata subvenţiei suplimentare în condiţiile legii, iar prin procesul verbal din 19 - 20 februarie 2009 pârâta a recunoscut dreptul societăţii la plata diferenţei de subvenţie, dar a justificat imposibilitatea temporară de efectuare a acestei plăţi pe necesitatea schimbării programului de calculator pe care ţine evidenţa subvenţiilor acordate.
Reclamanta a apreciat că nepunerea în executare a actului emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii reprezintă refuzul nejustificat al pârâtei de soluţionare a cererii sale, conform accepţiunii dată de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a solicitat introducerea în cauză a A.P.I.A. – C.M.B. şi în subsidiar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâta A.P.I.A. – C.M.B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi în subsidiar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În Şedinţa publică din termenul de judecată din 10 februarie 2010, Curtea a respins excepţia de necompetenţă materială pentru considerentele reţinute prin încheierea de şedinţă de la acel termen.
Prin concluziile orale formulate în şedinţa publică din 19 mai 2010 şi ulterior prin concluziile scrise depuse de A.P.I.A., la data de 21 mai 2010, pârâta a solicitat instanţei să formuleze o cerere de pronunţare de către C.E.D.O. a unei hotărâri preliminare asupra valabilităţii art. 171 cd din Cap. 17c din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1973/2004.
Prin sentinţa nr. 2658 din 2 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea pârâtei de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare asupra valabilităţii Regulamentului Comisiei CE nr. 1973/2004 ca neîntemeiată; a admis acţiunea formulată de reclamanta SC P.I. SRL; a constatat refuzul nejustificat al pârâtelor de soluţionarea a cererii reclamantei; a obligat pârâtele să soluţioneze cererea reclamantei în sensul plăţii subvenţiei cuplate cu producţia pentru cultura de tutun efectiv livrată aferentă anului 2007 conform actului adiţional nr. 1 din 05 iunie 2007.
Cu privire la solicitarea pârâtei A.P.I.A. de trimitere a unei cererii pentru pronunţarea unei hotărârii preliminare s-a apreciat că este neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Cu prioritate se constată că pârâta face confuzie între Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cu sediul la Luxemburg şi C.E.D.O. cu sediul la Strasbourg.
O cerere pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare cu privire la valabilitatea unui act comunitar se poate trimite doar la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene care este instanţa Uniunii Europene şi în nici un caz la C.E.D.O. care este instanţa ce funcţionează în cadrul Consiliului Europei.
În privinţa fondului cererii pârâtei de a se solicita instanţei europene Curtea de Justiţie a Uniunii Europene să se pronunţe cu privire la valabilitatea regulamentului comunitar cu referire la Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1973/2004 s-a reţinut că este neîntemeiată.
Conform art. 267 din Tratatul de la Lisabona (anterior art. 234 din TCE) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe cu titlu preliminar, cu privire la: a) interpretarea tratatelor; b) valabilitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.
Pârâta A.P.I.A. a solicitat instanţei să trimită o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare exclusiv cu privire la valabilitatea unui regulament comunitar.
Conform Tratatului de la Lisabona art. 267 alin. (2), instanţa naţională apreciază dacă este necesară soluţionării cauzei o hotărâre preliminară.
În speţă s-a constatat că, niciuna dintre părţi şi nici instanţa nu are îndoieli cu privire la împrejurarea că art. 171 cd din Cap. 17c din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1973/2004 cuprinde dispoziţii în vigoare.
Pârâta A.P.I.A. în calitate de garant al administrării fondurilor comunitare cu destinaţia de subvenţii în agricultură înainte de a solicita instanţei o cerere de trimitere pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare, dacă avea îndoieli cu privire la valabilitatea regulamentului comunitar avea obligaţia să poarte o corespondenţă cu Comisia Europeană iar din această corespondenţă să rezulte că art. 171 cd din Cap. 17c din Regulamentul Comisiei (CE) nu se mai aplica ori că ar fi fost invalidat.
De asemenea, s-a constatat că nu este incidentă în speţă ipoteza în care părţile invocă nulitatea unor dispoziţii comunitare.
Referitor la solicitarea de întrebare a Curtea de Justiţie a Uniunii Europene asupra valabilităţii Regulamentului, s-a constatat că cererea pârâtei este practic nemotivată.
În aplicarea art. 267 din Tratatul de la Lisabona care prevede posibilitatea instanţei naţionale să aprecieze dacă este necesară în cauză o decizie prin care Curtea de Justiţie a Comisiei Europene să pronunţe o hotărâre preliminară, Curtea de apel a constatat că de fapt cererea reclamantei intră sub incidenţa Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2848/1998 publicat în JO L 210,28.7.1998, p.32, Regulament aprobat prin Regulamentul (CE) nr. 865/2004 (JO L 161, 30 aprilie 2004, p. 37, rectificat în JO L 206, 9 iunie 2004, p. 37) la capitolul 17 c „Ajutor pentru tutun" art. 171 cd) pct. 5) şi sub acest aspect este foarte clar ce prevedere de drept comunitar se aplică.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, s-a reţinut cu prioritate aspectul că obiectul cauzei dedusă judecăţii este refuzul apreciat ca fiind nejustificat al autorităţii pârâte de a soluţiona cererea societăţii SC P.I. SRL prin care a solicitat plata diferenţei de subvenţie sau altfel denumită a subvenţiei suplimentară pentru cantitatea necontractată la data încheierii contractului.
Reclamanta a depus la dosar actul adiţional nr. 1 încheiat la contractul de cultură a tutunului brut nr. 2 din 03 iunie 2007, iar din acest înscris rezultă că a fost înregistrat la autoritatea pârâtă (D.A.D.R. Ialomiţa) la data de 07 iunie 2007 cu nr. 1945, respectiv în termenul prevăzut de legislaţia comunitară şi legislaţia internă de 40 de zile calculat de la data de 30 mai a anului curent.
Împrejurarea relatată de pârâta A.P.I.A. în sensul că actul adiţional nr. 1 încheiat la contractul nr. 2 este un act „fabricat" ulterior întrucât din acest act rezultă că reclamanta a încheiat două contracte cu nr. 2 şi anume contractul din 03 iunie 2007 şi contractul nr. 2 din 07 iunie 2007 nu a putut fi reţinută.
S-a apreciat că instanţa de contencios administrativ poate constata doar că pârâtele refuză nejustificat să acorde reclamantei subvenţia suplimentară în condiţiile în care actul adiţional se cerea doar a fi înregistrat, iar pârâtele nu au făcut dovada unor corespondenţe purtate cu reclamanta pentru a clarifica aspectele anterioare actului adiţional.
Curtea nu a reţinut susţinerile reclamantei cu privire la suma calculată la valoarea de 734.722,6 lei întrucât cuantumul sumei de plată intră în atribuţiile autorităţilor pârâte.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs A.P.I.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esenţă, următoarele:
La baza acordării plăţilor în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă – 2007, au stat regulamentele Comisiei Europene nr. 1782/2003, nr. 796/2004 şi nr. 1973/2004, precum şi acte normative naţionale – OUG nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 şi Ordinul nr. 704/2007 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale .
Conform prevederilor art. 9 alin. (3) lit. g) din Ordinul nr. 704/2007, plata naţională directă complementară cuplată de producţie se acordă în cuantum fix pe kilogram numai pentru producţia obţinută de pe suprafaţa stipulată în contractul de cultivare şi în baza declaraţiei de livrare a tutunului, însoţită de documentaţia de livrare.
Reclamanta, prin cererea nr. 295 din 14 mai 2007, depusă şi înregistrată la A.P.I.A. a Municipiului Bucureşti, a solicitat sprijin financiar în temeiul prevederilor legale mai sus amintite, pentru suprafaţa cultivată cu tutun de 52,44 ha, pentru cantitatea livrată de 83.904 kg., potrivit contractului încheiat între SC I.F. SRL în calitate de procesator autorizat şi intimata-reclamantă în calitate de vânzător.
Prin Ordinul de plată nr. 220164/2008, reclamanta a încasat suma de 561.166,73 lei, aferentă cantităţii de tutun livrată potrivit contractului.
Pentru a acorda sprijin financiar în cadrul schemei de plăţi naţionale directe complementare cuplată de producţie – tutun, PNDC4, A.P.I.A. a conceput în sistemul integrat de administrare şi control I.A.C.S., verificarea eligibilităţii la plată pentru fiecare fermier care a accesat această schemă.
Având în vedere aceasta, sprijinul financiar este acordat doar dacă întreaga cantitate produsă este livrată procesatorilor primari şi inclusă în contract. Prin urmare, cantitatea neinclusă în contract, dar livrată, nu poate fi plătită.
Conform art. 171 cd din Capitolul 17c al regulamentului Comisiei (CE) nr. 1973/2004, contractul trebuie să includă cantitatea maximă care trebuie livrată. Aşa cum se prevede la pct. 5 al articolului menţionat, părţile contractante pot creşte cantităţile prevăzute iniţial în contractul de cultivare, anexând o rectificare scrisă (act adiţional la contract).
Rectificarea se depune spre înregistrare la autoritatea competentă (A.P.I.A.) până a patruzecea zi de la data limită de încheiere a contractelor.
În speţă, deşi s-a învederat prin întâmpinările depuse la dosar că reclamanta a expediat Centrului Municipiului Bucureşti al A.P.I.A., adresa nr. 4242 din 5 decembrie 2008, prin care i-a comunicat actul adiţional nr. 1 din 5 iunie 2007, peste termenul de 40 de zile, precum şi că aceasta şi-a retras actul adiţional în discuţie, instanţa a admis acţiunea formulată de SC P.I. SRL, constatând refuzul nejustificat al pârâtelor de soluţionare a cererii, şi obligându-le pe acestea din urmă să soluţioneze cererea în sensul plăţii subvenţiei cuplată cu producţia pentru cultura de tutun efectiv livrată aferentă anului 2007, conform actului adiţional.
Actul adiţional nr. 1 a fost înregistrat la D.A.D.R. Ialomiţa cu acelaşi număr ca şi contractul. instituţia amintită a transmis, prin adresa nr. 1224 din 24 aprilie 2008, doar o copie a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cultivator şi procesatorul de tutun, şi o copie după Registrul Tutunului în care figurează contractul încheiat între cele două societăţi comerciale, fără însă să comunice o copie a actului adiţional nr. 1 din 5 iunie 2007.
Instanţa de fond a reţinut greşit refuzul nejustificat al pârâtelor de a rezolva cererea formulată de reclamantă, întrucât aceasta din urmă nu are dreptul la acordarea sprijinului financiar, ci doar o vocaţie la acest drept, cu îndeplinirea unor condiţii de eligibilitate stabilite expres prin acte normative, astfel că nu se poate pune semnul egalităţii între persoana vătămată, astfel cum este definită în Legea nr. 554/2004, şi dreptul persoanei beneficiare a sprijinului financiar acordat în condiţiile prescrise în actele normative comunitare şi naţionale mai sus arătate.
Recursul este nefondat.
În speţă, chestiunea ce se cere a fi lămurită şi care a fost supusă cenzurii instanţei de fond este aceea dacă reclamanta SC P.I. SRL a respectat prevederile art. 171 cd pct. 5 din Regulamentul CE nr. 2848/1998 şi, în consecinţă, dacă pârâtele au refuzat în mod nejustificat, în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004, să soluţioneze cererea reclamantei de acordare a plăţii subvenţiei cuplate cu producţia pentru cultura de tutun livrată în baza actului adiţional nr. 1 din 5 iunie 2007.
Textul legal amintit stipulează că „părţile contractante pot creşte cantităţile prevăzute iniţial în contractul de cultivare, anexând o rectificare scrisă la acestea. Rectificarea se depune spre înregistrare la autoritatea competentă până în a patruzecea zi de la data limită stabilită pentru încheierea contractelor prevăzute la art. 171ce alin. (1)".
Reclamanta, producător agricol din sectorul vegetal, având ca principală activitate cultivarea tutunului, a încheiat cu SC I.F. SRL, contractul nr. 2 din 3 iunie 2007 („contractul de cultură"), având ca obiect vânzarea cantităţii de 83.904 kg de tutun, recoltată în anul 2007 de pe o suprafaţă de teren de 52,44 ha.
Ulterior, între cele două părţi contractante a fost încheiat un act adiţional la contractul de cultură, sub nr. 1 din 5 iunie 2007, privind o cantitate suplimentară de tutun de 82.876 kg.
Pârâta a efectuat plata sumei de 561.166,73 lei aferentă cantităţii de tutun consemnată în contractul de cultură, de 83.904 kg, dar a refuzat plata sumei aferente actului adiţional, livrată, de asemenea, cumpărătorului, motivând cu aceea că reclamanta a încălcat prevederile art. 171cd pct. 5 din actul normativ amintit mai sus.
pârâta susţine că i s-a comunicat actul adiţional abia, la data de 5 decembrie 2008, peste termenul de 40 de zile prevăzut de art. 17cd pct. 5 din Regulamentul Comisiei, în timp ce reclamanta afirmă că atât contractul de cultură, cât şi actul adiţional la acesta au fost înregistrate la D.A.D.R. Ialomiţa în termen legal, astfel încât prevederile textului legal precitat au fost respectate. Astfel, reclamanta a precizat că contractul fusese redactat la 30 mai 2007, semnat la 3 iunie 2007 şi înregistrat la autoritatea de resort în 7 iunie 2007, în timp ce actul adiţional a fost semnat la câteva zile de la încheierea contractului. Actul adiţional, a mai arătat reclamanta, a fost încheiat la 5 iunie 2007 şi înregistrat la 7 iunie 2007, iar întrucât făcea corp comun cu contractul nr. 2 din 3 iunie 2007 a primit acelaşi număr de înregistrare.
Conform probelor de la dosarul cauzei, atât contractul de cultură cât şi actul adiţional la acesta au fost înregistrate sub acelaşi număr şi în aceeaşi zi la D.A.D.R. Ialomiţa.
Prin urmare, corect a reţinut prima instanţă că în privinţa actului adiţional reclamanta a respectat prevederile art. 17 cd pct. 5, iar refuzul pârâtelor de a face plata pentru cantitatea suplimentară de tutun livrată cumpărătorului SC I.F. SRL, este nejustificat.
Nu se poate reţine susţinerea recurentei, în sensul că respectivul act adiţional a fost comunicat abia la 5 decembrie 2008, în condiţiile în care reclamanta a produs probe de necontestat că atât contractul de cultură cât şi actul adiţional nr. 1 din 5 iunie 2007 au fost înregistrate la D.A.D.R. Ialomiţa.
Nu poate fi primită nici susţinerea aceleiaşi recurente că autoritatea competentă la care trebuia depus actul adiţional era A.P.I.A., iar nu D.A.D.R. Ialomiţa, câtă vreme a acceptat că reclamanta a procedat corect înregistrând contractul de cultură la D.A.D.R. Ialomiţa, apoi, în baza acelui contract a plătit suma de 561.166,73 lei pentru cantitatea iniţială de tutun. Aşadar, în condiţiile în care reclamanta a depus ambele documente la D.A.D.R. Ialomiţa, nu se poate susţine că doar unul dintre acestea a fost înregistrat la autoritatea competentă, iar celălalt nu.
Pe de altă parte, în condiţiile în care reclamanta a făcut dovada înregistrării contractului şi actului adiţional la D.A.D.R. Ialomiţa, nu i se poate imputa acesteia că respectiva autoritate a comunicat A.P.I.A. doar o copie a contractului, fără să comunice şi o copie a actului adiţional. Din acelaşi considerent nu i se poate, de asemenea, imputa reclamantei că nu s-au făcut cuvenitele menţiuni cu privire la actul adiţional în Registrul Tutunului.
Deoarece reclamanta a depus la D.A.D.R. Ialomiţa actul adiţional în data de 7 iunie 2007, nu poate fi acceptată susţinerea recurentei că faptul comunicării s-a produs cu adresa nr. 4242 din 5 decembrie 2008, expedierea actului la acea dată trebuind interpretată doar ca un demers al reclamantei întreprins pe lângă pârâtă în vederea obţinerii sumei cuvenite pentru cantitatea suplimentară de tutun livrată cumpărătorului.
Aşa cum afirmă reclamanta, prin respectiva adresă nu s-a retras actul adiţional în discuţie, ci aceasta a retractat o cerere de plată, invocând interpretarea în timp a două ordine ale ministrului de resort.
În fine, nici critica din recurs sub aspectul greşitei reţineri a refuzului nejustificat al pârâtelor, nu poate fi acceptată. Având în vedere că reclamanta îndeplinea condiţiile legale pentru a obţine sprijinul financiar solicitat pârâtelor, refuzul acestora de a plăti subvenţia suplimentară a fost corect calificat de instanţa de fond ca refuz nejustificat în sensul art. 2 lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta A.P.I.A.
Reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată în recurs, în cuantum identic cu cele de la fond, dar nu a probat cu documente justificative efectuarea lor, astfel că, văzând prevederile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.P.I.A. împotriva sentinţei nr. 2658 din 2 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă, ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1345/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1348/2011. Contencios. Anulare hotarare emisa... → |
|---|
