ICCJ. Decizia nr. 1355/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1355/2011
Dosar nr. 229/64/2009
Şedinţa publică din 8 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov reclamanta SC R.O. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F. prin D.G.S.C. şi D.G.A.M.C. obligarea acestora la restituirea sumei de 1.492.063 lei compusă din 866.854,54 lei dobânzi plătite pentru eşalonare, conform convenţiei nr. 217 din 14 februarie 2003 şi 625.208,75 lei dobânzi şi penalităţi percepute suplimentar, plătite sau/şi compensate.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în conformitate cu dispoziţiile art. 205 - art. 207 Titlul IX C. proCod Fiscal, a formulat contestaţie împotriva actului administrativ fiscal, respectiv Decizia de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008 şi anume contestaţia nr. 691 din 15 aprilie 2008, înregistrată la pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C. sub nr. 980176 din 16 aprilie 2008.
Ulterior, reclamanta a formulat către A.N.A.F. - D.G.A.M.C. o adresă de revenire înregistrată sub nr. 44 din 28 ianuarie 2009, adresă la care pârâta nu a comunicat nici un răspuns.
S-a mai arătat că în aceste condiţii reclamanta a notificat pârâta cu adresele nr. 128 din 20 martie 2009 şi nr. 129 din 20 martie 2009 cu privire la renunţarea la procedura administrativ fiscală reglementată de dispoziţiile Titlului IX C. proCod Fiscal
A mai indicat reclamanta că prin cererea de restituire înregistrată sub nr. 210473 din 20 noiembrie 1007 a solicitat pârâtei A.N.A.F. – D.G.A.M.C. restituirea sumei de 5.766.188,55 lei reprezentând: 4.274.125,27 lei obligaţii de plată de natura accizelor astfel cum sunt menţionate în procesul verbal nr. 1427 din 23 iulie 2002; 866.854,54 lei dobânzi plătite pentru eşalonare conform convenţiei nr. 217 din 14 februarie 2003; 625.208,74 lei dobânzi şi penalităţi percepute suplimentar plătite şi/sau compensate.
Prin Decizia de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008 pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C. a aprobat pentru restituire suma de 4.242.580 lei şi pentru compensare suma de 31.545 lei.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestaţie înregistrată sub nr. 980176 din 16 aprilie 2008, menţionând reclamanta că deşi a insistat în soluţionarea acesteia, nici până la data sesizării instanţei de judecată pârâta A.N.A.F. nu a pronunţat o decizie, astfel că s-a impus chemarea directă în judecată a autorităţii.
Pârâta A.N.A.F. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
1.2. Prin sentinţa nr. 104/ F din 26 mai 2010, Curtea de Apel Braşov a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta SC R.O. SA
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele considerente.
Actul administrativ ce poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ este Decizia de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă şi nu Decizia de impunere, direct, fără parcurgerea etapei contestaţiei administrative, prealabile.
Prin urmare, s-a reţinut că reclamanta trebuia să aştepte Decizia pronunţată de organul fiscal învestit cu soluţionarea contestaţiei şi în funcţie de modalitatea de soluţionare să învestească instanţa cu analizarea pretenţiilor sale.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Braşov a declarat recurs reclamanta SC R.O. SA
Invocând ca temei legal al recursului promovat prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi solicitând, ca o consecinţă a admiterii recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei pentru rejudecare în vederea dezlegării fondului cauzei, recurenta prezentând şi un istoric al cauzei, a susţinut, în esenţă, următoarele critici vizând hotărârea primei instanţe:
- greşit a fost respinsă, ca inadmisibilă, acţiunea de faţă, pe considerentul că societatea trebuia să aştepte soluţia organului fiscal investit cu soluţionarea contestaţiei administrative, în condiţiile în care instanţa de fond nu clarifică şi nu specifică ce se întâmplă dacă organul fiscal refuză pe termen nelimitat să soluţioneze respectiva contestaţiei cum este şi cazul în speţă;
- motivarea instanţei de fond referitoare la existenţa unei opţiuni a societăţii între două căi de realizare a intereselor sale legitime este evident eronată şi lipsită de orice fundament juridic;
- cât timp dispoziţiile titlului IX din Codul de procedură fiscală referitoare la procedura de soluţionare a contestaţiilor nu instituie jurisdicţie specială administrativă ci reprezintă o procedură administrativă obligatorie, argumentele instanţei de fond pornind de la „calea odată aleasă" de parte, nu are aplicabilitate în speţă, căci societatea este obligată să urmeze o astfel de procedură;
- în acelaşi timp, în condiţiile în care intimata nu a soluţionat în termen contestaţia sa, fiind vorba despre „tăcerea administraţiei", prevederile art. 1 şi 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, republicată, potrivit cu care petiţionarul căruia nu i s-a răspuns în termen legal se poate adresa instanţei de contencios administrativ;
- în fine, recurenta apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond, în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii invocată de pârâta A.N.A.F. reprezintă în fapt recunoaşterea unui abuz de drept împotriva contribuabilului, situaţia sa putându-se prelungi fără limită în timp.
3. Apărările intimatei-pârâte
Intimata A.N.A.F. a formulat întâmpinare faţă de motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă solicitând respingerea recursului, ca nefondat, în esenţă, pe considerentul că excepţia de inadmisibilitate a fost corect admisă de instanţa de fond în condiţiile în care nu a fost urmată în cauză procedura prealabilă obligatorie, instituită prin Codul de procedură fiscală.
4. Probe noi administrate în recurs
În dosarul de recurs a fost depusă de către recurentă Decizia nr. 367 din 20 decembrie 2010, privind soluţionarea de către A.N.A.F. – D.G.S.C., a contestaţiei formulată de SC R.O. SA Zărneşti cu privire la Decizia de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008 emisă de D.G.A.M.C., reînregistrată cu nr. 909487 din 7 decembrie 2010.
5. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse dar şi a apărărilor formulate, în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ. şi de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de nelegalitate de natură a atrage fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanţe, faţă de cele în continuare prezentate.
Recurenta-reclamantă SC R.O. S.A. a investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat modificarea Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008, emisă de D.G.A.M.C., din cadrul A.N.A.F., în sensul obligării autorităţii pârâte la restituirea sumei de 1.492.063 lei, ca diferenţă solicitată printr-o cerere de restituire înregistrată la 20 noiembrie 2007 sub nr. 210473, cu acordarea şi a cheltuielilor de judecată.
Prima instanţă, examinând în detaliu raporturile dintre părţi în legătură cu sumele cuprinse în cererea de restituire nr. 2846 din 19 noiembrie 2007 şi făcând referiri la litigiile anterioare derulate, a respins cererea de faţă, ca inadmisibilă, încuviinţând astfel excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâta-intimată.
Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate criticile recurentei vizând modalitatea în care prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţia arătată, fără a mai antama fondul pretenţiilor formulate, întrucât, în raport de obiectul acţiunii cu care a fost investită instanţa de contencios administrativ, în mod corect s-a făcut aplicarea prevederilor art. 205 şi urm., cu raportare la art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal
Înalta Curte, în mod constant a statuat în jurisprudenţa sa în această materie că procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ-fiscale prevăzută de Codul de procedură fiscală (Titlul IX) este o procedură administrativă prealabilă obligatorie şi nu o jurisdicţie administrativă specială care să se circumscrie dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Constituţia României şi prevederile art. 6 din Legea nr. 554/2004, republicată, a contenciosului administrativ.
Potrivit art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal, „deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate […] la instanţa de contencios administrativ competentă".
Aşa fiind, instanţa de fond în mod legal a apreciat că recurenta-reclamantă nu avea posibilitatea formulării directe a acţiunii, în justiţie împotriva Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008, fără parcurgerea căii administrative prealabile.
Contrar celor afirmate de recurentă, împrejurarea că iniţial aceasta a notificat intimatei intenţia de a renunţa şi de a-şi retrage de la soluţionare contestaţia administrativă înregistrată, ceea ce a condus la emiterea Deciziei nr. 136 din 27 aprilie 2009 prin care în temeiul art. 208 C. proCod Fiscal, s-a luat act de renunţarea SC R.O. SA la contestaţia formulată împotriva deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008 nu a fost şi nu poate fi, din perspectiva textelor legale enunţate, de natură a deschide calea acţiunii directe la instanţă, fără ca prin instituirea procedurii administrative obligatorii să se înlăture garanţia accesului la justiţie.
În acest fel a şi reţinut de altfel, Înalta Curte într-o decizie anterioară, în aceeaşi cauză practic, prin care a menţinut soluţia de anulare pe cale judecătorească a Deciziei nr. 136 din 27 aprilie 2009 sus arătată, statuând expres că în ipoteza renunţării la calea administrativă de atac recurenta-reclamată nu mai are posibilitatea formulării acţiunii în justiţie împotriva Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008.
Astfel, urmare a actului nou depus în recurs, respectiv a Deciziei nr. 367 din 20 decembrie 2010, emisă de intimata A.N.A.F., prin care a fost în cele din urmă soluţionată contestaţia reclamantei recurente, împotriva aceluiaşi act administrativ fiscal, această societate are deschisă posibilitatea formulării acţiunii în justiţie, atât împotriva acestei din urmă decizii cât şi a actului iniţial contestat, după cum expres se prevede chiar în cuprinsul Deciziei nr. 367 din 20 decembrie 2010.
Emiterea acestei decizii, chiar dacă urmare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, confirmă, cu alte cuvinte, justeţea soluţiei pronunţate de instanţa de fond.
Nici celelalte motive de recurs vizând pretinsa lipsă de claritate şi preciziune a argumentelor primei instanţe nu pot fiprimite câtă vreme, instanţa nu a fost investită cu examinarea pretinsei „tăceri administrative", respectiv cu posibilul refuz de soluţionare a contestaţiei administrative de către A.N.A.F., ci chiar cu solicitarea de modificare a actului administrativ fiscal arătat şi de plată a sumelor menţionate.
În acest context, în mod evident, cu respectarea prevederilor Codului de procedură civilă, a fost cu prioritate examinată regularitatea introducerii acţiunii în justiţie, ceea ce, după cum s-a menţionat deja, nu constituie o încălcare a dreptului de liber acces la justiţie.
Prin urmare, constatând că motivele de recurs invocate de recurentă nu sunt întemeiate şi că este legală hotărârea recurată, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de SC R.O. SA Zărneşti împotriva sentinţei nr. 104/ F din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1354/2011. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 1360/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
