ICCJ. Decizia nr. 1372/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1372/2011
Dosar nr. 765/46/2010
Şedinţa publică din 8 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la 3 iunie 2010 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, reclamantul L.D.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. Bucureşti, anularea Ordinului Preşedintelui acesteia nr. 69500/2009, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia publică de conducere de director executiv al D.S.V.S.A. Argeş, conform dispoziţiilor art. III din OUG nr. 37/2009, reintegrarea pe postul deţinut anterior, respectiv director executiv adjunct – consilier clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, precum şi obligarea pârâtei la plata retribuţiei, de la eliberarea din funcţie şi până la reintegrarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, are calitatea de funcţionar public (consilier clasa I, grad profesional superior), fiind numit, începând cu 1 iunie 2005, în funcţia de director executiv la D.S.V.S.A. Argeş.
Ulterior, prin ordinul a cărui anulare se solicită, s-a dispus eliberarea sa din funcţia publică deţinută, ca urmare a intervenţiei OUG nr. 37/2009, prin care s-a instituit funcţia de director coordonator, dar cu aceleaşi atribuţii, în care a fost numit V.I.
A mai arătat reclamantul că prevederile actului normativ care au constituit temeiul juridic pentru eliberarea sa din funcţie a fost declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională.
Reclamantul a mai susţinut că dispoziţiile Legii nr. 188/1999 stipulează norme clare privind măsurile de protecţie a funcţionarului public, împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice. Ca atare, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
Pârâta, prin întâmpinarea formulată la 30 iunie 2010, a solicitat respingerea acţiunii, în principal, ca prescrisă, faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ca inadmisibilă, pe considerentul că reclamantul nu a făcut dovada respectării dispoziţiilor imperative ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, privind obligativitatea parcurgerii plângerii prealabile, iar pe fond, respingerea ca neîntemeiată, cu motivarea că eliberarea reclamantului din funcţie s-a făcut în executarea OUG nr. 37/2009, iar potrivit dreptului civil, a nu executa un act administrativ emis în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce într-un stat de drept este e neconceput.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 157/ F-CONT din 30 iunie 2010, Curtea de Apel Piteşti a respins excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune şi inadmisibilităţii acţiunii, invocate de către pârâta A.N.S.V.S.A.; a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul L.D.G., a anulat Ordinul nr. 69500/2009 emis de pârâtă; a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior eliberării din funcţie; a obligat pârâta la plata sumelor, reprezentând diferenţa dintre salariul obţinut în funcţia din care a fost eliberat şi salariul obţinut în funcţia actuală.
Cu privire la excepţiile invocate, Curtea a reţinut următoarele.
Aşa cum se desprinde din conţinutul cererii de chemare în judecată reclamantul a sesizat instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea unui ordin emis ca o consecinţă a intervenţiei unei ordonanţe de guvern, ceea ce conduce la concluzia că prin cererea de faţă, se invocă încălcarea unor drepturi fundamentale prin dispoziţiile OUG nr. 37/2009, iar pe de altă parte, se reţine că Legea contenciosului administrativ permite sesizarea instanţei în ipoteza în care neconstituţionalitatea acestei ordonanţe sau a unor dispoziţii ale acesteia au fost constatate în altă cauză.
Art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, republicată, referindu-se expres la această situaţie, prevede că acţiunea poate fi introdusă „direct" la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, partea I.
Textul menţionat anterior este foarte clar prin aceea că sesizarea instanţei de contencios se face direct, excluzând parcurgerea procedurii prealabile în toate cazurile în care se solicită, urmarea aplicării unei ordonanţe a guvernului, acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin acestea, anularea actelor administrative emise în baza lor, precum şi, după caz, obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ potrivit art. 9 alin. final din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea a reţinut că prin Decizia pronunţată de Curtea Constituţională, respectiv la data de 7 octombrie 2009, în cadrul controlului anterior promulgării legii asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a legii de aprobare a OUG nr. 37/2009, s-a statuat cu majoritate de voturi că legea este neconstituţională, prin încălcarea normelor privitoare la adoptarea OUG prevăzute art. 115 alin. (6) din Constituţie.
În motivarea deciziei sale, s-a arătat că OUG nr. 37/2009, a fost adoptată cu încălcarea normelor constituţionale relative la delegarea legislativă care arată că ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale, după cum nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică.
Ca atare, toate dispoziţiile ordonanţei rămân fără efect, întocmai ca şi măsurile luate în temeiul acestei ordonanţe.
Curtea a mai constatat că, ulterior, la 3 decembrie 2009, a fost constatată neconstituţionalitatea şi OUG nr. 105/2009, care a preluat integral şi cu puţine modificări dispoziţiile OUG nr. 37/2009.
Ca atare, a reţinut Curtea că ordinul pârâtei, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia publică de conducere de director executiv al D.S.V.S.A. Argeş, prin desfiinţarea acestei funcţii conform art. III alin. (1) şi alin. (11) din OUG nr. 37/2009, nu mai are temei juridic, ordonanţa fiind cenzurată prin Decizia Curţii Constituţionale.
Din probatoriul administrat a rezultat că temeiul juridic al măsurii luate împotriva reclamantului a fost intervenţia OUG nr. 37/2009, iar prin declararea acesteia ca neconstituţională, ordinul în discuţie emis în baza acesteia îşi pierde fundamentul.
3. Recursul pârâtei
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs A.N.S.V.S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a reiterat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată la instanţa de fond, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de fond a respins neîntemeiat şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune prevăzut de art. 11 din Legea contenciosului administrativ.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată de instanţa de fond cu aplicarea greşită a legii, întrucât ordinul contestat a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009.
Totodată, recurentul-pârât susţine că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată de OUG nr. 105/2009, că prin art. IV alin. (1) din ultima ordonanţă de urgenţă s-a prevăzut că sunt şi rămân desfiinţate funcţiile de genul celei din care a fost eliberat reclamantul şi că, potrivit prevederilor Legii nr. 47/1992, deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor.
4. Apărarea intimatului - reclaman.
prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 10 septembrie 2010, intimatul-reclamant L.D.G. a solicitat respingerea recursului, ca nefundat, şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală atât în privinţa respingerii excepţiilor cât şi a nelegalităţii ordinului de eliberare din funcţie emis în temeiul OUG nr. 37/2009.
II. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
1. Argumente corespunzătoare motivelor de recurs invocat.
Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este ordinul Preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 69500/2009, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia publică de conducere de director executiv al D.S.V.S.A. Argeş, în temeiul dispoziţiilor art. III din OUG nr. 37/2009, iar acţiunea a fost introdusă la data de 3 iunie 2010, în temeiul art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, ulterior declarării neconstituţionalităţii legii pentru aprobarea OUG nr. 37/2009, ordonanţă ale cărei dispoziţii au fost preluate în integralitate de OUG nr. 105/2009.
Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, referindu-se expres la aceasta situaţie, prevede că acţiunea poate fi introdusă direct, la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1.
Conform art. 7 alin (5) din Legea nr. 554/2004, În cazul acţiunilor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, nu este obligatorie plângerea prealabilă.
În această situaţie procedura prealabilă nu era necesară, motiv pentru care critica referitoare la respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 este neîntemeiată.
În raport de aceste considerente, nefiind necesară plângerea prealabilă, nu pot fi reţinute nici motivele ce vizează prescripţia dreptului la acţiune conform art. 11 din Legea nr. 554/2004, deoarece acţiunea a fost introdusă în termenul legal de un an calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I, aşa cum dispune art. 9 alin. (4) din aceeaşi lege.
Cât priveşte critica pe fondul cauzei, este necontestat faptul că actul administrativ atacat a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. III alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, potrivit cărora.
„(1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta, precum şi adjuncţii acestuia, se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(11) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, funcţionarilor publici şi personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare".
De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)".
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin OUG nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din OUG nr. 105/2009 (M. Of. nr. 668/6.10.2009) care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1 - 5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea OUG nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Faţă de aspectele arătate, Înalta Curte reţine că întemeiat şi legal a apreciat instanţa de fond că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţională.
Sunt neîntemeiate susţinerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinului contestat este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituţionalitate al prevederilor în temeiul şi în executarea cărora a fost emis.
Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susţinerile din recurs referitoare la abrogarea OUG nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (1) a din OUG nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt şi rămân desfiinţate funcţiile de genul celei din care a fost eliberat reclamantul ori susţinerile referitoare la faptul că deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor.
Faţă de aceste susţineri, Înalta Curte reţine că desfiinţarea funcţiei publice deţinute de reclamant prin cele două ordonanţe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituţionale, revenindu-se astfel la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale, este cert stabilit că au fost încălcate în cauză.
Admiterea opiniei contrare a recurentei ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituţionalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992.
Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinţei nr. 157/ F-CONT din 30 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1370/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1398/2011. Contencios → |
|---|
