ICCJ. Decizia nr. 1360/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1360/2011
Dosar nr. 6452/2/2010
Şedinţa publică din 8 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa curţii de apel
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta M.S. a solicitat în contradictoriu cu M.E.C.M.A. suspendarea actului administrativ cu caracter individual denumit Ordinul M.E.C.M.A. nr. 1352/2010 prin care s-a dispus încheierea misiunii sale permanente în străinătate în calitate de consilier economic clasa a II-a la Biroul de Promovare Comercial Economică al României la Viena-Austria la data de 30 iunie 2010 şi reluarea activităţii la D.G.A.E., în funcţia publică de execuţie de expert clasa I, grad profesional principal, treapta 1 de salarizare, gradaţia 4 începând cu data de 01 iulie 2010 şi respectiv actul administrativ cu caracter individual denumit Memorandum Interior nr. 951/D.G.A.E. din 10 martie 2010 emis de M.E.C.M.A.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul justificat şi paguba iminentă.
Cu privire la cazul justificat, reclamanta a arătat că numirea la post şi încheierea misiunii în exterior se fac prin ordin al M.E.C.M.A., conform art. V lit. a) şi g) din Regulamentul privind condiţiile şi criteriile de selecţionare pentru posturile din reţeaua externă. Revocarea sa din funcţie nu s-a dispus prin ordin.
A mai arătat reclamanta că, la data de 20 iulie 2010, a fost emis Ordinul M.E.C.M.A. nr. 1352/2010 prin care s-a dispus încheierea misiunii sale la data de 30 iunie 2010, în mod retroactiv; în plus, prezumţia de autenticitate a ordinului este înfrântă şi de faptul că ordinul poartă parafa ministrului V., dar nu e semnat.
De asemenea, reclamanta a mai susţinut că măsurile dispuse nu sunt motivate în fapt şi drept.
Cu privire la paguba iminentă s-a menţionat că aceasta constă în neplata drepturilor salariale, cariera fiindu-i afectată.
La data de 27 iulie 2010 reclamanta a depus o cerere precizatoare a acţiunii introductive de instanţă în sensul că a solicitat şi suspendarea actului administrativ cu caracter individual denumit Ordinul M.E.C.M.A. nr. 1352/2010.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 4346 din 5 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de suspendare astfel cum a fost precizată de reclamanta S.M.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele.
Cu privire la condiţia îndoielii serioase asupra legalităţii actului, Curtea a apreciat că deşi Ordinul nr. 1352/2010 dispune cu referire la data de 30 iunie 2010, în speţă actul ministrului este fundamentat de Memorandumul Interior nr. 951/D.G.A.E. din 10 martie 2010 care aproba încheierea misiunii din data de 01 iulie 2010. Or, este evident că ordinul ministrului confirmă legalitatea memorandului interior nr. 951 din 10 martie 2010, în acest mod, şi nu urmăreşte să dispună măsuri administrative pentru trecut. În fapt, concret, reclamanta nu mai poate fi repusă în funcţie pentru perioada 30 iunie 2010 - 20 iulie 2010 pe motivul invocat că ordinul are data de 20 iulie 2010 şi dispune numai pentru viitor. Deci în speţă există un ordin de încetare a misiunii în străinătate care are o aparenţă de legalitate.
În plus, Ordinul nr. 1352 din 20 iulie 2010 este parafat de M.E.C.M.A.
Curtea a apreciat că reclamanta nu a demonstrat că Ordinul nr. 1352/2010 ar fi nelegal în raport cu norme juridice de o forţă superioară. Ordinul atacat este fundamentat în preambulul său pe Memorandumul nr. 951/2010 aprobat de conducerea M.E.C.M.A., deci nu se poate afirma că nu este motivat, chiar dacă prin trimitere la alte documente sau legi.
Ordinul nr. 1352/2010 nu este un ordin de revocare din funcţie, ci reprezintă o modificare a raportului de muncă, conform art. 87 lit. d) din Legea nr. 188/1999, întrucât petenta a revenit în cadrul D.G.A.E. pe o poziţie bună, de expert clasa I: „mutarea în cadrul autorităţii sau instituţiei publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice, în condiţiile prezentei legi". Conform art. 91 alin. (7) din Legea nr. 188/1999 „Funcţionarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorităţii sau instituţiei publice în altă localitate, dacă se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 89 alin. (3). Refuzul nejustificat constituie abatere disciplinară".
Curtea a considerat că dacă este respectată Legea nr. 188/1999 atunci nu este încălcat un regulament de ordine interioară al ministerului, deoarece legea are o forţă juridică superioară.
3. Recursul reclamantei
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs S.M., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., cu motivarea că hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în speţă, fiind probată cererea de suspendare atât sub aspectul cazului justificat cât şi al pagubei iminente, condiţii imperative cerute de lege, care nu au fost analizate de către instanţa de fond.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă arată că în mod greşit instanţa a considerat că ordinul emis la 20 iulie 2010 dispune numai pentru viitor şi că acest act administrativ confirmă legalitatea memorandumului interior nr. 951 din 10 martie 2010, câtă vreme încetarea misiunii în exterior nu poate fi luată decât printr-un ordin al ministrului. Că deşi a criticat legalitatea acestui memorandum instanţa a considerat în mod neîntemeiat că „Ordinul ministrului confirma legalitatea memorandumului interior nr. 951/2010",aceasta nereprezentând în fapt o motivare.
Apreciază că actul administrativ a cărui suspendare a solicitat-o nu este motivat şi că Memorandului nr. 951/2010 nu i-a fost comunicat. Astfel că, trimiterea generală din preambulul acestui act la Memorandumul nr. 951/2010, la prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi la prevederile Legii cadrul nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nu reprezintă în fapt o motivare în drept, şi cu atât mai puţin în fapt.
Recurenta-reclamantă susţine că în mod greşit prima instanţa a considerat că Ordinul nr. 1352/2010 nu este un ordin de revocare din funcţie, ci reprezintă o modificare a raportului de muncă, conform art. 87 lit. d) din Legea nr. 188/1999 întrucât Legea nr. 188/1999 nu este aplicabilă în speţa de faţă deoarece pe durata misiunii în exterior a avut calitatea de diplomat.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, prima instanţă nu a înlăturat susţinerile din cererea de chemare în judecată, ceea ce înseamnă că a achiesat la acestea, aşadar şi această condiţie este îndeplinită. Prin urmare, ţinând cont de faptul ca cele două condiţii sunt îndeplinite, se impunea suspendarea acestor acte administrative.
În susţinerea recursului, s-au anexat în copie, Regulamentul privind condiţiile şi criteriile de selecţionare pentru posturile din reţeaua externă a M.E.C.M.A.; Adresa A.N.F.P. nr. 493370/2010.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor de formulate, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
îndeplinirea acestor condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze. îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi reţinută.
Astfel, în cauza de faţă nu există elementele care să contureze îndeplinirea primei condiţii, a cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Din examinarea sumară a situaţiilor de fapt şi de drept invocate de recurenta-reclamanta, Înalta Curte constată că acestea nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare a fost solicitată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 .
Cazul bine justificat şi iminenţa pagubei sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere suficiente indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucurăactul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
Mai mult, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte care ţin de legalitatea actului, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare. Instanţa are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Înalta Curte constată că nu se poate pronunţa asupra aprecierilor recurentei-reclamante referitoare la nelegalitatea actului administrativ, prin care s-a dispus încheierea misiunii sale permanente în străinătate, prin analiza în profunzime a argumentelor legate de interpretarea naturii juridice a măsurii luate prin Ordinul nr. 1352/2010, a funcţiei exercitate de consilier economic şi incidenţa Legii nr. 188/1999, invocată în cuprinsul actului şi a cărei aplicabilitate este contestată de recurentă, fiind depusă în acest sens adresa A.N.F.P. nr. 493370/2010, aspecte ce constituie, în optica instanţei de control judiciar, o chestiune de fond care depăşeşte limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ.
În conţinutul Ordinului mr.1352/2010, a cărui suspendare a executării a fost solicitată în cauză, s-a menţionat că este fundamentat pe memorandumul nr. 951/D.G.A.E. din 10 martie 2010 privind aprobarea încheierii misiunii, care formal face parte din motivarea actului administrativ, emis de M.E.C.M.A., în exercitarea prerogativelor sale şi în limite marjei de apreciere prevăzute de lege, în cadrul căreia are libertatea de a alege soluţia care corespunde cel mai bine interesului public ce trebuie ocrotit.
În concluzie, Înalta Curte reţine că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru a justifica măsura de excepţie a suspendării actului administrativ contestat, motiv pentru care criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă nu pot fi reţinute.
2.Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.M. împotriva sentinţei nr. 4346 din 5 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1355/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1363/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
