ICCJ. Decizia nr. 1397/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1397/2011
Dosar nr. 1236/59/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa civilă nr. 271 din 19 mai 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea plângerii prealabile, a respins cererea reclamantului de repunere în termenul de introducere a acţiunii şi pe cale de consecinţă a respins a acţiunea formulată de reclamantul N.S.A. în contradictoriu cu pârâtul M.Ap.N., ca fiind tardiv introdusă.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamantul a făcut parte din forţele armate române şi a ocupat funcţia de maistru militar activ specialist I atelier lucrări elicoptere, armament al R. 94 E.A., fiind trecut în rezervă prin Ordinul nr. MC/ 1338 din 4 octombrie 1985.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru nerespectarea plângerii prealabile instanţa de fond a considerat că aceasta este neîntemeiată întrucât prin solicitările transmise de reclamant direcţiilor din cadrul M.Ap.N. în sensul rechemării acestuia în cadrele active ale armatei, prin criticarea măsurii de trecere în rezervă, reclamantul a respectat prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, îndeplinind procedura prealabilă administrativă prevăzută de lege.
În acest sens, instanţa de fond a reţinut că încă din 29 aprilie 1988 reclamantul a formulat cerere prin care a solicitat primirea în audienţă la M.Ap.N. în vederea reprimirii sale în cadrele permanente ale armatei (filele 35-37 dosar), cerere la care M.Ap.N. a răspuns prin adresa din 4 mai 1988 a răspuns, în sensul că nu se justifică rechemarea acestuia în cadrele permanente ale armatei. În cuprinsul acestei adrese s-a precizat că reclamantul a fost trecut în rezervă conform Ordinului nr. MC/ 1338 din 4 octombrie 1985, în aplicarea articolului 36 lit. g) din Statutul corpului maiştrilor militari şi s-a făcut referire pe larg la situaţia de fapt care a determinat măsura de trecere în rezervă. Totodată, instanţa de fond a mai constatat că la data de 9 iulie 1993 reclamantul a formulat din nou o scrisoare adresată Direcţiei Personal din cadrul M.Ap.N. prin care a solicitat să fie primit în audienţă la M.Ap.N. în vederea rechemării sale în cadrele active ale armatei, iar din înscrisurile depuse la dosar cauzei rezultă că şi această cerere a reclamantului fost luată în discuţie însă s-a hotărât respingerea acestei solicitări (adresa din 19 iulie 1993, adresa din 16 iulie 1993 – filele 41-42 dosar).
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării acţiuni în faţa instanţei de contencios administrativ, instanţa de fond a apreciat că în cauză nu a fost respectat termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din LCA, în condiţiile în care reclamantul a sesizat instanţa abia la data de 4 noiembrie 2009 deşi a avut cunoştinţă de conţinutul actului administrative contestat, respective ordinal de trecere în rezervă nr. MC/ 1338 din 4 octombrie 1985, cel mai târziu în anul 1993.
În acest sens, instanţa de fond a constatat că ulterior datei de 4 octombrie 1985 când a fost emis ordinul de trecere în rezervă, reclamantul a formulat începând cu data de 4 mai 1988 cereri prin care cunoscând împrejurarea că a fost trecut în rezervă a solicitat M.Ap.N. rechemarea sa în cadrele active ale armatei, la aceste solicitări reclamantul primind răspuns astfel cum a s-a menţionat mai sus în considerentele sentinţei.
Totodată, s-a apreciat că măsura dispusă de către Direcţiile din cadrul M.Ap.N. în sensul respingerii solicitărilor reclamantului de rechemare în cadrele active ale armatei a fost comunicată acestuia prin adresa din 19 iulie 1993, în adresa menţionată precizându-se că la luarea acestei măsuri s-au avut în vedere motivele ce au impus trecerea în rezervă prin ordinul atacat şi anume dezinteresul manifestat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, abaterile de la prevederile ordinelor şi a regulamentelor militare ce au constat în întârzieri şi absenţe nemotivate de la program, lipsă de tact şi politeţe în relaţiile cu şefii şi cu colegii, lovirea superiorului (fila 43 dosar).
Consideră instanţa de fond că în acest context reclamantul a luat cunoştinţă de motivele care au determinat trecerea sa în rezervă încă din momentul în care a formulat cererile succesive de rechemare în forţele active ale armatei cel mai târziu la data de 1993, când i s-au comunicat în scris raţiunile pentru care s-a dispus trecerea sa în rezervă.
Astfel, raportându-ne la situaţia de fapt, în sensul că reclamantul a formulat cererile succesive de rechemare în cadrele active ale armatei, i s-a răspuns la aceste solicitări, consideră instanţa de fond că este incontestabil că reclamantul a cunoscut măsura trecerii ale în rezervă prin ordinul contestat înainte de anul 2009 când a formulat cererile de comunicare a ordinului contestat.
Pe de altă parte instanţa de fond a mai reţinut că legiuitorul nu impune comunicarea într-un anumit mod a actului administrativ, nesolicitând forma comunicări scrise. Întrucât textul de lege nu fac o atare menţiune expresă, s-a apreciat că o corespondenţă între M.Ap.N. şi reclamant este aptă să constituie o comunicare valabilă în sensul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
A mai reţinut instanţa de fond că reclamantul a ridicat de la C.M.J. Timiş la data de 20 martie 1986 livretul militar, în acest document fiind menţionate numărul ordinului, motivarea şi temeiurile legale ale trecerii în rezervă. Totodată, s-a mai constatat că la data de 31 octombrie 1985 reclamantul a semnat de primire a exemplarului 1 de pe nota de lichidare, unde este precizat motivul de trecere în rezervă (fila 31 dosar). faţă de cele menţionate instanţa reţine că reclamantul a luat cunoştinţă despre actul administrativ atacat, iar această luare la cunoştinţă are semnificaţia unei comunicări valabile a acestui act administrativ.
2. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 271 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul N.A., invocând generic dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În dezvoltarea căii de atac promovate recurentul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea sa de repunere în termen şi a admis excepţia tardivităţii în condiţiile în care nu s-a făcut dovada comunicării în scris a actului administrativ atacat, comunicare pe care trebuia să o facă pârâtul conform normelor legale în vigoare la acea dată, respectiv OG nr. 10/1972 şi R.D.M.
Mai arată recurentul că întrucât în livretul său militar nu a fost menţionat numărul ordinului de trecere în rezervă, motivarea şi temeiurile legale ale trecerii sale în rezervă, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că la data primirii acestuia ar fi conţinutul actului administrativ şi consecinţele acestuia.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.
Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect si detaliat în considerentele hotărârii recurate, condiţii în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului ci îşi va limita analiza la criticile care se circumscriu unor reale motive de recurs.
Totodată, Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 şi pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din LCA, Înalta Curte va înlătura motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., reţinând în acest sens că în cauză se solicită anularea unui act administrative emis de o autoritate publică centrală.
Vor fi înlăturate şi criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor ce urmează.
În mod constant, doctrina juridică a statuat că actul administrativ individual trebuie comunicat persoanelor vizate, cu alte cuvinte, trebuie realizată o informare corectă.
Raţiunea comunicării actului administrativ este cunoaşterea acestuia pentru că partea împotriva căruia a fost emis, să poată eventual să-l conteste ocazie cu care partea, poate să-şi formuleze apărările. Însă, indiferent de modalitatea de comunicare folosită de autoritatea emitentă, rezultatul trebuie să fie acelaşi: cel interesat să aibă cunoştinţă de act.
Legea contenciosului administrative nu face nici o distincţie după cum comunicarea actului administrative s-a realizat în scris sau verbal, aşa încât simplu fapt al luării la cunoştinţă a conţinutului şi efectelor acestuia este suficient ca termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11 din LCA să poată începe să curgă.
În cauză, chiar dacă nu există dovada că ordinal de trecere în rezervă a fost comunicat sub formă de înscris reclamantului, acesta nu se poate prevala de faptul că nu a cunoscut conţinutul şi efectele acestuia.
Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, recurentul a luat cunoştinţă de conţinutul actului administrativ în discuţie cel târziu în anul 1993 în condiţiile în care începând cu anul 1998 a formulat mai multe memorii către M.Ap.N. prin care a solicitat reîncadrarea sa şi în conţinutul cărora a făcut în mod constant referire la incidental din data de 21 august 1985 care în final a stat la baza trecerii sale în rezervă. Mai mult chiar, faţă de conţinutul adresei din 19 iulie 1993 emisă de M.Ap.N., este fără dubiu că reclamantul a fost informat în mod efectiv de conţinutul, temeiul de fapt şi de drept al ordinului contestat şi implicit a cunoscut măsura vătămătoare care i s-a produs prin efectele acestuia.
Pe de altă parte reclamantul a semnat şi fişa de lichidare şi de primirea livretului militar, fapt ce denotă că avea cunoştinţă cel puţin despre încetarea raporturilor sale de muncă cu unitatea militară la care fusese angajat.
Faţă de cele expuse Înalta Curte constată că este incontestabil că, din punct de vedere faptic, ordinul de trecere în rezervă aflat în litigiu a fost comunicat cu respectarea art. 96 din R.D.M., care impune imperativ comunicarea sancţiunii aplicate şi nu a ordinului în materialitatea sa, individual sau în adunarea militarilor cu grade şi funcţii egale sau mai mari decât cel sancţionat, aşa încât nu va primi criticile formulate de recurent în acest sens.
Deci în mod corect instanţa de fond a reţinut că deşi reclamantul cunoştea conţinutul ordinul administrativ contestat încă din anul 1993 a înţeles să formuleze acţiune în anularea acestuia abia la data de 4 noiembrie 2009.
Pe cale de consecinţă, soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii dreptului la acţiune este legală, în raport de art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ.
În raport cu toate cele expuse, constatându-se că dezlegarea dată cauzei de către prima instanţă este corectă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., recursul se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.A., împotriva Sentinţei civile nr. 271 din 19 mai 2010, a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1394/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1410/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
